Suflete întunecate

Dansul morții

Am stat în fața pericolului,
chipul lui seamănă cu moartea,
sau cu o oglindire mai blândă a ei.
Mi-a zâmbit cu nenorocitul lui de zâmbet perfect,
dar totodată asimetric.
M-a invitat la dans,
iar adrenalina a vorbit în locul meu,
a acceptat.

Și-am început...

Perfecțiunea dansului nostru lăsa în urmă scrum de clorofilă,
am făcut un pas, iar el a zâmbit sadic,
voiam să îmi umezesc țigara cu cianură și să o iau pe drumul cel mai scurt,
dar ceva mă ținea acolo, imi era imposibil să plec.
Dansul contiuna, iar el conducea,
i se citea plăcerea în ochi,
nebunia unui dependent care își regăsește drogul.
Eu mă simțeam slăbită,
un animal rănit de prădător care a obosit să mai fugă.
Acela a fost momentul,
o ultimă piruetă închinată în cinstea vieții,
iar buzele lui reci și aspre și-au primit ofranda.

9 februarie 2019