Suflete întunecate

Lor

n-am fost acel vis frumos
pe care l-au avut cândva.

le plac păpușile cu sfori,
cuminți, tăcute și supuse,
iar eu mi-am tăiat sforile
înainte să-mi dau seama,
înainte ca sufletul sa renunțe la ei.

le-am fost coșmar,
mi-am fost si mie,
ba chiar m-am condamnat singură!
m-am aruncat între ziduri
și am desenat zâmbete pe ele.

apoi în regat a apărut soarele -

nu ne-am înțeles sufletele,
dar bătăile inimilor noastre
răsunau la unison,
erau bătăi mute,
nu era nevoie sa le aud,
căci le simțeam.

au trecut ani -
nici acum nu mă-nțeleg,
dar eu da,
pe ei și pe mine, deopotrivă,
tot între zidurile de zâmbete sunt,
dar acum e mai ușor.

Căci nu vom fi nicicând,
unii pentru ceilalți,
materia viselor noastre,
dar ne vom tolera,
din resprect si din iubire.

iar din acest punct de vedere,
tot ce am scris anterior,
le-o dedic Lor.

17 mai 2019