Gand Rupt

Gând Rupt...

În orice moment al vieţii, frumuseţea realităţii depinde de felul în care o asculţi, de modul în care o priveşti... De multe ori e roz...de multe ori e neagră...iar când culorile se contopesc totul rămâne alb... Depinde doar de fiecare în parte dacă lasă acel alb să devină o închisoare a propriului spirit sau dacă îl murdăreşte cu propriile culori ale gândurilor şi ideilor sale.

În acest moment al gândurilor mele ar "începe trecutul", cum ar spune personajul-narator din romanul "Adela", doctorul Emil Codrescu, în momentul plecării acesteia. Prin urmare, timpul relatării mele va fi unul trecut...

Aşadar...

Îmi place să cred că am fost şi sunt un observator şi ascultător desăvârşit. Observând şi ascultând am reuşit să găsesc nu elixirul nu-ştiu-cărei existenţe minunate, ci multe lucruri şi fiinţe uimitoare în adevăratul sens al cuvântului. Aşa că am continuat să ascult şi să observ... Dintre toate aceste fiinţe minunate, o femeie s-a remarcat prin ceva extraordinar, cu toate că nu era cu nimic mai specială decât orice om de pe stradă ce-şi urmează zilnic cărarea la fel de pierdută ca sens şi hotărâre de a ajunge către nicăieri-ul său. Totuşi, pe măsură ce înainta, iar monotonia îi acapara viaţa, perspectiva ei se schimba, hotărârea şi voinţa de a alerga cât mai repede către un scop anume dispărea treptat, în timp ce singurătatea părea să-i fie amic din ce în ce mai des. Viaţa de zi cu zi, vechile scopuri şi chiar realitatea ca atare o dezgustau tot mai mult fără vreun motiv aparent. Fiind mereu o persoană voioasă şi plină de o energie contaminantă, întodeauna cu un zâmbet afişat şi o vorbă bună de spus, această schimbare fusese ceva radical, atât pentru apropiaţi, cât şi pentru ea deopotrivă. Şi cum în astfel de situaţii apare, inevitabil!, cineva, de regulă un prieten, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul ei : un prieten apropiat, îngrijorat rosti întrebarea:

-Te rog, spune-mi ce s-a întâmplat ? Ce ai păţit? Poate voi fi capabil să te ajut în vreun fel... Starea în care ai ajuns e de-a dreptul îngrijorătoare!

În acel moment, cu un subtil zâmbet ironic, ca acela afişat în faţa unui copil naiv, răspunse:

-M-am uitat pe geam...am privit lumea...

-Ei ! Ai privit pe geam ! Doar nu a fost prima dată când ai făcut asta !

-Ba da... Acum a fost prima dată când am privit-o cu adevărat... Şi am văzut multe...oameni grăbiţi, oameni răniţi, plânsete, zâmbete nesincere şi mi-am dat seama că sunt exact cum scrie în tipar şi nu îmi doresc asta. Am văzut că aceasta este o lume în care nuanţele de gri deseori le devorează pe restul şi că este o lume în care adevăratele visuri rămân mereu speranţe abandonate...şi într-o astfel de lume refuz să mă zbat!

-Înţeleg că treci printr-o perioadă grea şi cred sincer că ar trebui să consulţi un psiholog! Pentru binele tău!

Cu aceste cuvinte, amabilul prieten plecă de lângă ea atât de repede de parcă nu ar fi fost niciodată acolo... Doar o altă umbră a monotoniei sau a aşa-zisei realităţi neschimbătoare... Dar adevărul este că nu avea vreo boală ori vreo depresie sau anxiozitate, ci pur şi simplu găsise un răspuns. Unul atât de important încât orice ar fi făcut înainte de asta i se părea banal şi nesemnificativ. Acum, tot ce avea de făcut era să se gândească cum ar fi această lume dacă...dacă...dacă... Gând rupt ?! Sute de întrebări...ore petrecute cugetând cu ochii închişi la tot felul de fantasme rupte din alte lumi necunoscute nici ei.

"Faptul că avem cu toţii o latură întunecată îi face pe unii oameni să simtă nevoia unei intervenţii, a unei terapii sau chiar a unei pastile, eventual a unei confesiuni în faţa preotului sau a unei confruntări cu propria noapte întunecată a sufletului. De îndată ce află că au o astfel de latură întunecată, toţi oamenii îşi doresc să scape de ea." Însă ea a îmbrăţişat-o, a acceptat-o acum, în trecut fiind doar o parte ignorată şi neauzită a sinelui ei. Acea parte regăsită a ei, acum o purta prin locuri nemaivăzute...

...într-o seară liniştită de vară, în timp ce privea în gol spre oraşul agitat de undeva din calmul pădurii, pe măsura ce închidea ochii spre reveriile ei atât de liniştitoare, simţii un vânt puternic adiind din faţa ei şi parcă o lumină puternică îi acoperi întregul peisaj. Până să îşi dea seama de ceea ce se întâmplase, stătea rezemată cu spatele de un măr, la câţiva paşi de marginea unei prăpastii imense în hăul căreia se vedeau numai norii. După câteva minute, în care a rămas încremenită privind peisajul terifiant al prăpastiei care părea să cadă într-o altă lume, se dezmeticii treptat întorcându-şi privirea către mărul de care era rezemată, în spatele lui fiind un tărâm ce-ţi tăia respiraţia. Munţi imenşi din piatră acoperiţi cu verdeaţă străjuiau marginile acelui tărâm nemărginit, în timp ce râuri cu apă din cea mai cristalină pluteau prin aer, ocolind mici insule plutitoare. Întregul peisaj era întregit de măreţia câmpiilor şi pomilor fructiferi zăriţi ici-colo, cât şi a norilor care, din când în când, se mai loveau jucăuş de pământul gentil spulberându-se pe străzile acoperite cu piatră. Era parcă un haos neîncetat al naturii ce încerca să imite omul, dar, în acelaşi timp, era cel mai liniştitor loc, tot haosul petrecându-se într-o ordine bizară, neînţeleasă, dar, cu siguranţă, apreciată de orice fiinţă ce ar fi avut ocazia să o întâlnească. Un zâmbet larg îi apăru brusc pe faţă plimbându-se prin tărâmul în care nu mai exista vreo altă fiinţă, animal sau insectă. În acele momente totul era perfect, totul era unde trebuia să fie şi nu pentru că avea un farmec estetic, deşi acesta era, ci pentru că simţea asta iar lumea ce o visase se trezise astfel la viaţă şi i se arătase.

Explora tărâmul fără încetare, ca un copil. Şi, observându-l de aproape, se părea că totul se mişcă ordonat: firele de iarbă, munţii, copacii, până şi adierea vântului... Când îşi schimbau direcţia freamătului sau se opreau, o făceau să îi arate ceva minunat : parcă însuşi acel tărâm încerca să o înveţe câte o lecţie ca un imens protector. În ultimă instanţă, împăcată cu toate din lumea lăsată în urmă, un gând îi străbătu cugetul din nou : dacă ea nu va putea spune lumii că există cu adevărat un loc unde cu toţii ne putem găsi înţelepciunea fără greutatea orgoliilor, atunci cine? Cu acest gând înaintă către mărul unde prima dată a deschis ochii în acest tărâm. Atunci, imensitatea prăpastiei nu i se mai părea înfricoşătoare, ci doar fascinantă...nu mai avea temeri pentru niciun lucru din cer ori de pe pământ. Cu un pas pierdut alunecă acum din tărâmul zeilor prin norii ce acopereau fundul prăpastiei parcă fără de sfârşit...

...în acel moment se trezi exact în acel loc unde fusese înainte de lunga călătorie. Timpul stătu pe loc şi nimic nu părea să se fi schimbat, în afară de ea. Era acum o cu totul altă persoană...cu aceleaşi gânduri spuse şi presupusului ei prieten. Diferenţa era că deţinea, în sfârşit, convingerea că orice e posibil, amintindu-şi mereu cu drag de tot ce a văzut.

În timpul în care îmi povestea despre toate acestea, ochii ei scăpărau tot mai puternic, lăsându-mă fără vreo îndoială că tot ce mi-a spus fu adevărat. Dar, deoarece voiam să par ignorant am spus:

-De ce atâta caz cu o "lume" de basm? În acel moment am primit un răspuns care mi-a pus un zâmbet larg pe faţă, dar şi o dorinţă de aventură în suflet:

-„Lumea pe care am văzut-o eu este, sunt sigură, mai frumoasă decât adevărata lume. Fără să-i fi adăugat ceva, fără să-i fi schimbat vreo nuanță sau vreun accent, am privit fiecare priveliște, fiecare stradă, fiecare cadru prin care treceam cu o credință atât de sigură că nu le voi mai revedea, că le vedeam pentru prima oară și ultima oară, cu atât de intensă dorință de neuitare, încât nu se poate să nu le fi văzut mai frumoase decât erau, nu se poate să nu le fi împrumutat, încă de atunci, ceva din nostalgia mea viitoare."

Am fost sigur în acel moment că, oricine ar auzi asta, având acei ochi blânzi şi convins aţinţi în adâncurile fiinţei nu ar putea rămâne indiferent la gândul cât de frumoasă ar putea fi lumea noastră dacă ne-am opri puţin din acest hoinărit fără rost şi dacă am visa din când în când aşa cum se obişnuieşte când eşti copil!

...timp prezent...timp trecut...

Gând rupt...