Trăind mult timp cu ideea că o inimă frântă se va vindecă într-un târziu, dacă îi dai timp, am uitat să cântăresc realitatea acestei situații. Am crezut, în mod eronat, că apariția unei noi persoane care îi va lua locul celei vechi va distruge sentimentul de prăbușire în propria-ți singuratate, de durere fizică a sufletului. Nu, nu a inimii, deoarece nu inima este cea care simte, desi există totuși o legatură puternică între inima si suflet, dat fiind faptul că durerea sufletească se va resimiți întotdeauna în zona inimii.
Am ajuns după o lungă perioadă la concluzia că nici un om nou-venit în viața ta nu va reuși să îți refacă sufletul, oricât de mult te vei atașa emoțional de acesta. Cred ca îi creează sufletului doar o protectie, un stat, un nou rând de sentimente care dacă sunt alimentate corespuzator le pastraza pe cele vechi la distanța, formând falsa iluzie ca acestea au dispărut. Dar în cele din urmă, și acest nou strat se va fisura. Și atunci vei simți melancolie, bucurie, durere, tulburare, tristețe și neînțelegere.
Toate sentimentele aceastea sunt conectatate între ele, se leagă unul de celălalt și nu se șterg niciodată.
Oricât de tare ai încerca sa le alungi definitiv, mereu va rămâne o bucată de rădacină în minte și în suflet.
Acest lanț este cel ce declanșează amintirile. Dar nu doar amintirile triste, ci și cele fericite.
De fapt fericirea vine prima, ca să îti confere acea stare de melancolie încât atunci cand celelalte îsi vor face loc spre zona de ieșire, sa fii deja predispus la durere.
