Beauty & The Beast~Let the rose burn

⚜️Capitolul I⚜️

"Fata de sub stânci"

      Probabil nu am să încep prin a vă spune că povestea noastră este diferită față de altele, pentru că aș minți.
      Pot spune că, povestea noastră --pe lângă multe altele-- începe și se sfârșește exact ca în basmele cu Făt-Frumos și Cosânzeana, uneori la propriu.

       Nu am avut niciodată parte de ceea ce oamenii numesc "pace". Mereu am fost pe fugă -- și credeți-mă, a fii toată viața în fugă este probabil cel mai oribil mod prin care ar putea să trăiești. Este ca o tortură permanentă, fără de sfârșit.
       După părerea mea, acest factor a creat o versiunea a mea total schimbată de cum trebuia normal să fiu. Uneori pot să îmi imaginez versiunea adevărată a mea, precum un desen împreună cu părinții mei, stând la o masă și jucând cărți.

        Păcat însă că această imagine ar fii imposibilă pentru mine. Ca să se apropie mai de realitate, luați desenul, ștergeți părinții din el, masa, și întoarceți zâmbetul meu. Cărțile de joc nu le ștergeți, pentru că pot reprezenta diferite persoane din viața mea.

         Întâlnesc aproape mii de persoane în fiecare zi, dar să nu interpretați asta greșit. Nu vin pentru mine, ci pentru caracterul meu. Mă simt câteodată ca într-un pachet de cărți. Un bufon în conjurat de regine, valeți, regi și numere...

**

      
           - Iris Novale, urmezi, anunță o doamnă cu ochelari fără ramă. Încerca să pară sfidătoare, însă faptul că urmam mă facea să nu îmi mai pese de nimic.
          O zic sincer, asta este opusul interviului pe care l-am visat de când eram mică, dar pentru moment sunt mulțumită.   

          - Aș putea spune că în toți acești ani ca secretară aici, C.V.-ul tău este cel mai bogat din toate punctele de vedere. Chiar doriți să lucrați aici cu toate cunoștințele astea? întreabă ea vorbind neîncetat, lucru ce mă făcea să cred că îmi puse o întrebare retorică.
          - Da, având în vedere că nu pot lucra la nimic altceva, răspund scurt pentru că puteam vedea că nu era prea interesată de povestea vieții mele.

          - Imposibil. Dacă mai făceai și o mică facultate, puteai deveni și avocată, continuă ea doar ca să nu lese liniștea să pătrundă cu totul în încăpere. Părea genul de persoană singuratică și totuși gata să țină o conversație cu oricine îi iese în cale.

          - Nu am banii necesari pentru a continua cu o facultate, deci rămân doar cu studiile școlare, răspund pentru ai face pe plac.

           Își ridică privirea spre mine apoi începe să mă studieze până vede că devine stânjenitor. Probabil se uita la hainele mele modeste și părul meu pieptănat sumar. Ar fii putut observa oricine de la kilometrii că banii nu sunt chiar punctul meu forte.
           - Păcat, spune ea, ai fii avut o viață strălucită ca geniu, adoptă o postură serioasă și continuă, să continuăm cu interviul, de ce vrei acest serviciu?

           Încerc să zâmbesc pentru a fii convingătoare, dar știam că zâmbetul meu nu ar impresiona nici măcar un copil.
           - Din mai multe motive. Un prim motiv ar fii speranța, pentru că încă mai am speranțe să ajung la o facultate din salariul meu, iar având în vedere că alte posibilități nu mai am, să primesc acest job ar fii... minunat, spun eu ezitând. Eram emoționată, pentru că a lucra aici e ultima mea șansă.