Crăciunurile care nu vin niciodată

           

„Știi, sunt Crăciunuri care nu vin niciodată." Și-a întors capul către mine. Stătea așa cum stă ea de obicei când își bea ceaiul negru cu lapte. Și-a pus o linguriță de zahăr brun și l-a amestecat în sensul acelor de ceasoric. Am așteptat până și-a scos lingurița din gură, a pus-o la loc pe farfurioară și a gustat ceaiul din nou. „Nu înțeleg ce vrei să spui. Crăciunul vine în fiecare an, fie că vrem sau nu.", i-am spus. „Poate."

Uneori mă enervau aceste momente ale ei când arunca o vorbă și o lăsa mai apoi să atârne în aer. Știam că avea ceva în minte să îmi spună, dar ca să ajungă acolo va trebui să rezolv o dilemă asemănătoare cu misterul Sfinxului și labirintul Minotaurului luate la un loc. După felul în care sorbea ceaiul și se uita pe geamul cafenelei, nu părea că s-ar grăbi să dezlege enigma.

„Auzi, cum ar fi ca într-un an să se anuleze Crăciunul? Să zică cineva așa prin octombrie, stimați cetățeni, ne pare rău, dar anul acesta nu va mai fi Crăciun și asta este. La anul poate îl băgăm din nou în program, dar acum nu. Ne-am săturat. Gata!", a spus ea. „Păi, de ce să se sature cineva de Crăciun?", am întrebat. „Pur și simplu. Uneori ne săturăm chiar și de lucrurile frumoase, nu?" Se poate spune și așa. Prea mult frumos și sclipici parcă te obosește după un timp. Ca fata aceea cea mai frumoasă din liceu, știi despre cine vorbesc, care după ce te obișnuiești cu ea și poate chiar o convingi să fie iubita ta, ajunge să ți se pară banală în toată frumusețea ei.

„Oricum să știi că din punct de vedere economic anularea Crăciunului ar fi o prostie. Așa că nimeni nu s-ar risca să provoace o asemenea criză mondială." I-am făcut semn chelneriței să îmi aducă meniul. Discuția aceasta îmi făcea poftă de ceva dulce. M-am uitat vreo două minute peste preparatele cu ciocolată și peste deserturi. Am cerut o felie de cheesecake cu zmeură și încă o cafea. Am întrebat-o dacă mai dorește ceva. A dat din cap că nu. Probabil va lua din prăjitura mea.

„Atunci vor trebui să anunțe anularea Crăciunului cu cel puțin un an înainte. Asta dacă această criză financiară de care spui tu este adevărată. Să anuleze fabricarea de globuri în China și de Moși Crăciuni în Taiwan.", preciză ea. Îmi venea să îi mai propun anularea producției spiridușilor din Laponia, a cozonacilor din Ardeal și a vinului fiert cu scorțișoară de pe tot mapamondul. Puteau să se rezume doar la spiridușii care oricum nu existau. Cozonacii și vinul fiert chiar nu au nevoie de vreun pretext ca să fie consumați.

„Și atunci ce să facă oamenii în loc de Crăciun?"

„Nimic."

„Nimic, nimic?"

„Nu chiar nimic, nimic. Să încerce să fie buni fără pretext. Ce ai spune dacă ți-ar da cineva un cadou așa din senin fără nici o ocazie?"

„Că vrea ceva de la mine.", am răspuns făcând loc pe masă farfuriei cu cheesecake și cafelei. I-am zâmbit chelneriței, am desfăcut un pliculeț de zahăr alb și am învârtit de trei ori lingurița în sensul invers al acelor de ceasornic.

„Asta ar fi ideea. Să dai pur și simplu. Să donezi cutii cu dulciuri și jucării, să mergi la casele de bătrâni, să îmbraci oamenii săraci, să împarți cărți, să te joci cu copiii orfani, să gătești mâncare specială, să îți cumperi ce vrei cu adevărat, să împlinești dorința copilului tău, să te întâlnești cu familia și prietenii, pur și simplu."

„Păi astea le poți face oricum oricând.", i-am spus. Se intinse și îmi luă o bucată mică din prăjitură.

„Și atunci de ce nu o facem?"

„Habar nu am. Probabil că suntem prea ocupați și vezi tu, Crăciunul ne dă vreo câteva zile libere în plus."

„Ai dreptate. Probabil suntem ocupați." A vrut pentru o secundă să se întoarcă să spună ceva chelneriței. Apoi a căutat o bancnotă și a pus-o pe masă.