One-shot pentru unul dintre cuplurile mele preferate

For Iulierty

O frunză aurie, plăpândă, pluti pe aerul rece până în părul lui Nyerti. Aceasta se opri brusc din mers, făcându-l pe Iulius se se apropie de ea, pentru a vedea ce a oprit-o pe Amazoană din plimbarea lor. Fata se holba la frunză, neîntelegând cum s-a întâmplat să se îngălbenească. În Pădurea Celor Suri, cu toate că erau numai foioase, niciodată nu își scuturau frunzele când venea toamna. Trebuia să fie ceva grav, altfel nu își putea explica de ce Mama Natură, adică Zeița Creației, a permis asta.

- Nyerti, te uiți la frunza aia de parcă e secretul existenței noastre acolo. Ce e cu ea? o întreabă, curios, băiatul.

- Orice ar fi, răspunse aceasta, nu e de bine.

După câteva minute de liniște tensionată, Amazoana a icnit încet, apoi s-a așezat un bolovan, ținându-și mâna peste burtică.

- Iulius, șopti fata cu piele ca smaraldul, luându-l de ambele mâini pe băiat și făcându-l să îngenuncheze înaintea ei, îmi... îmi e frică.

- Frică? De cine ți-e frică, Nyerti? îi răspunse acesta, admirându-i frumusețea rară, ce acum părea că tremură sub vălul de îngrijorare și teamă.

- Nu îmi e frică de cineva, ci pentru cineva. Îmi e frică pentru copilașul nostru, afirmă aceasta, privindu-l în ochi pe fostul gladiator. Acești copaci nu și-au pierdut niciodată frunzele, iar acum, ne-ar putea paște ceva grav.