Kendrick

Capitolul 6

— De ce ai venit aici, Tegan? Parcă ți-am spus clar să nu mă mai cauți, vorbește acum brunetul și exact cum mă așteptam, confuzia apare din senin pe chipul angelic al lui Tegan.

E așa de drăguță când se încruntă...

Oh, fir-ar!

— Rico, ce naiba? înjură mai timid și scoate un râset batjocoritor. Tu mi-ai spus clar că o să dai un mic concert cu trupa în curtea din spate a casei tale, iar acum, pare că tu dădeai un concert privat pentru ea, accentuează ultimul cuvânt, referindu-se la blonda naturală ce încă stă acolo, fără a-și reține zâmbetul drăcos.

— Ai înțeles greșit, grăsuțo! Cară-te mai repede de aici, nu am nevoie de plângăcioase!

Duritatea cu care acesta a rostit cuvintele — sau teatrul executat perfect, am putea zice —, nu au lovit-o îndeajuns de tare pe ea, lăsând la vedere o aură a unei fete mult mai puternice, deși sufletul plânge, iar inima se sfârșie pe dinăuntru, sentimentele ei pentru brunet distrugându-se. Ar trebui să-mi pară rău pentru asta, însă nici pe departe. Cât timp reușesc să-l elimin de prin preajmă pe argentinian, e tot ce mă interesează.

— Fie, am să mă car! strigă puțin mai încet și strâmbă din nas. Dar nu am să plec pentru că mi-o ceri tu, ci pentru că mi-am irosit timpul și mintea gândindu-mă că am, în sfârșit, un prieten adevărat, continuă și vocea îi devine subțire, parcă pregătindu-se să plângă.

Am spus deja că puterea e doar de fațadă, iar sufletul începe să-i preia controlul.

— Bine, Gomez! țipă Parker și se ivește împreună cu restul celor invitați, fiind amuzați de mama focului.

— Felicitări! mai adaugă șatena și surâde ironică. Acum ești din nou cu grupul tău de ratați populari. Poți să-ți bați joc de mine din nou, dar amintirea clipelor petrecute împreună o să te bântuie în continuare, o spune de parcă cei doi s-ar fi despărțit.

Este puțin amuzant, căci cei doi nu au avut vreun moment frumos împreună, dar probabil o spune pentru că au fost destul de apropiați în ultimele zile.

Continui să stau ascuns după acel perete și să privesc doar pe jumătate scena ce se derulează în continuare. Următorul punct al planului este să fie umilită prin căderea unei găleți pline cu smoală sau vopsea roșie, iar palmele încep să îmi dea mâncărimi, pesemne că ar trebui să merg și să opresc asta. Parker apasă pe un buton de pe o telecomandă micuță, aceasta declanșând căderea cutiei de cinci litri cu vopsea sângerie direct pe capul lui Tegan, distrugându-i părul ușor buclat la vârfuri, dar și strălucirea sa. Majoritatea continuă să se amuze de situația în care se află, pe când Rico se preface că râde, deși ar da orice să plângă de supărare — pentru faptul că a pierdut-o pe tipa pe care o place. Sau doar pentru că e un așa mare dobitoc.

Pare că încă nu-i vine a crede de cele întâmplate, încât își duce mâinile înspre cap și atinge locurile prin care vopseaua se revarsă în continuare. Îmi apropii capul ca să văd mai bine asta, dar ceva parcă se rupe în sufletul meu să o văd în asemenea hal.

Fii tare, Kendrick, nu lăsa o pușlamauă să-ți invadeze mintea și nici să pătrundă în sufletul tău întunecat.

— M-am săturat de voi toți! cedează într-un final, lăsând ca lacrimile să-i acopere chipul, abia observându-se din cauza vopselei ce se prelinge și pe față.

Dumnezeule!

O ia la fugă din făța ușii, fugind unde o vedea cu ochii. De fapt, doar acasă poate să fugă, căci nimeni n-ar adăposti o adolescentă plină de vopsea, nici din milă. Oamenii din cartierele acestea ale Boston-ului sunt niște bogați insensibili. Ies pe ușa din spate a casei și îmi continui planul, dorind să fac pe bunul samaritean. Nu am stat să mai privesc cum ceilalți se amuză, iar Rico scoate fum pe nări de nervi. Vântul începe să-și facă simțită prezența din ce în ce mai tare, făcându-mă să-mi trag gluga pe cap. Alerg și eu pe drumul pustiu al străzii, sperând că am s-o găsesc pe Tegan pe undeva, prin zonă, nu departe de mine. Când sesisez nu la mare distanță o siluetă ușor pronunțată și ageră prin modul în care se pune să alerge, o iau mai tare la fugă și reușeșc să o prind din urmă.