Masca lui Blake

Cap. 72

- Uau, e minunat!

- Să ne ai mereu aproape, l-am luat împreună cu tatăl tău, de ceva vreme, știam că va trebui să fim mai permisibili. Nu e ușor să fii părinte, dar am făcut tot posibilul să te facem fericită, chiar dacă am crezut că  ținându-te departe de pericol și de toate secretele, vei fi mai fericită. Îmi pare rău, scumpo, nu am vrut să te rănim, ne-a fost teamă, în special mie, să nu te pierd, am trăit cu teama asta până acum, dar ești puternică, mai puternică decât mine..și nu vreau să te temi.

- Mamă, m-am ridicat de pe scaun și am îmbrățișat-o. Nu mai trebuie să ne temem, Erik nu mai e, iar clanul ne va proteja. În plus, sunt convinsă că tata va fi bine. Vreau să zâmbești, nu sunt supărată pe voi, dimpotrivă, așa am avut ocazia să știu mai multe și să vă înțeleg. Ați făcut o treabă minunată, având în vedere circumstanțele în care a trebuit să mă creșteți. Voi ați făcut din mine un om puternică, pentru că semăn pe voi. Te iubesc, mamă! Și pe tata! Vă iubesc!

- Oh scumpo, ești minunea noastră. Și mai am un cadou, se ridică ea de pe scaun, luă o cutie de pe blatul din bucătărie și mi-o aduse. La mulți ani!

- Un telefon?

- Da, m-am gândit că ai avea nevoie. Nu știu dacă mai pot să îți recuperez vechiul telefon, dar am reușit să-ți recuperez, numărul. Telefonul l-au păstrat la poliție, face parte din probe. Grayson m-a ajutat în schimb cu numărul.

- Mulțumesc, mamă! am îmbrățișat-o eu.

Toate rețele mele de socializare au fost închise, era ca și cum aș începe din nou viața de la zero. Annie ajunse la mine prima, m-a machiat și mi-a ondulat la vârfuri, părul. Am îmbrăcat rochița vișinie, pe care mi-au cumpărat-o Annie și Harry, lungimea ei era perfectă, până deasupra genunchilor, partea de jos fiind din voal, cădea atât de frumos. Partea de sus, avea bretele late și era dintr-un material elastic și mulat, îmi scotea în evidență talia. Am încălțat niște sandale cu toc, negre, cu multe berete. În plus mi-am pus și lănțișorul cu medalion, primit de la mama.

- Uau..ești minunată!

- Și tu..Annie purta o fusta vernil din piele, tot în cloș, iar sus avea un maieu negru cu paiete, părul și-l prinse în două cocuri laterale și se încălțase cu niște sandale negre cu toc pătrat.

- Coborâm, cred că toți sunt deja aici.

- Da, să mergem, i-am dat mâna.

Toată familia era aici, Unchiul Sean și mătușa Kate, unchiul Kyle și mătușa Hailey, mătușa Amber era și ea aici, nu o mai văzusem de atâta timp. Mătușa Maya și unchiul Zac, dar și Ian, verișorul meu cel mic. Unchiul Grayson se afla și el aici, împreună cu soția lui. Mama aranjează foarte frumos grădina casei, baloane, mese decorate. I-am pupat și îmbrățișat pe fiecare, am rămas puțin surprinsă pentru că nu era nicio prietena de-a mea sau vreo colegă, nici Harry sau Taylor.

- Unde e Harry? am întrebat-o pe Annie.

- Taylor, strigă mama, ați ajuns.

M-am întors brusc, m-am așteptat să-i văd pe toți cei care lipseau, dar era doar Taylor și Abby.

- La mulți ani!

- Mulțumesc, am rămas blocată în loc, cum era posibil așa ceva? Abby era liberă..

- Nu mă îmbrățișezi, zise ea cu un zâmbet larg.

- Ba da..am sărit în brațele ei. Cum? Ești aici, m-am bâlbâit eu.

- Da..îmi mângâie ea obrazul.

- Cum? am întrebat-o eu, aproape șocată. Ți-au recunoscut nevinovăția?