Hruba și pendulul

        Cu totul pe neaşteptate, sufletul meu a avut din nou parte de sunet şi de mişcare; dezvâcnirea năvalnică a inimii şi de tic-tacul ei în auz. Apoi, un repaos, în care totul e alb. Şiiarăşi sunetul, şi pipăitul, şi mişcarea se întorc dimpreună cu un fel de zbârnâit dureros, cemistrăbate tot trupul. Apoi, conştiinţa, ea singura, dar fără gândire, conştiinţa că sunt înviaţă se ivi pentru un răstimp, care se prelungi multă vreme. Apoi, ca un fulger, gândirea,şi o spaimă cumplită, şi trudnica stăruinţă de a înţelege adevărata mea stare. Apoi, unaprig dor să alunec în nesimţire. Apoi, un iureş al sufletului spre viaţă şi o sforţare izbutităde a mă mişca. Iar acum, întreaga amintire a judecăţii, a judecătorilor, a draperiilor negre,a sentinţei, a slăbiciunii mele, a leşinului. Apoi, uitarea deplină a tot ce a urmat; a tot cemai târziu, după mari stăruinţe, am ajuns în stare să-mi amintesc nelămurit.  

         În tot acest răstimp nu deschisesem ochii. Simţeam că zac pe spate, dezlegat. Întinseimâna şi ea căzu greoi pe ceva umed şi tare. O lăsai acolo câteva clipe, în care timp m-amstrăduit să ghicesc unde mă aflu şi ce se petrece cu mine. Nu îndrăzneam să-mi folosescvăzul, deşi doream asta din tot sufletul. Mi-era frică de întâia privire pe care aş fi aruncatoasupra lucrurilor din preajmă. Nu pentru că m-aş fi temut să văd ceva spăimântător, cipentru că mă îngrozeam că n-ar fi nimic de văzut. Într-un târziu, cu deznădejdea în suflet,deschisei repede ochii. Cele mai negre gânduri mi se adeveriră atunci. Întunecimile nopţiiveşnice mă învăluiau. Mă luptai să-mi trag răsuflarea. Mi se părea că beznele dese măapasă şi mă înăbuşă. Aerul era nesuferit de greu. Totuşi, stăteam liniştit şi mă străduiam săjudec. Mi-am adus aminte de felul cum lucrează Inchiziţia şi am căutat să-mi dau seamadin tot ce ştiam de adevărata mea stare. Sentinţa fusese dată; şi mi se părea că de-atunciîncoace trecuse un răstimp foarte lung. Nici o clipă totuşi n-am crezut că am murit cuadevărat. O asemenea presupunere, în ciuda tuturor născocirilor citite, nu se împacă defelcu viaţa reală; dar oare unde mă aflam şi în ce stare? Ştiam că, de obicei, osândiţii lamoarte sunt arşi pe rug, şi un astfel de lucru se întâmplase chiar în noaptea care a urmatzilei judecăţii mele. Fusesem oare aruncat din nou în temniţă, în aşteptarea jertfeiapropiate, care nu trebuia să aibă loc decât peste câteva luni? Văzui îndată că nu poate fivorba de aşa ceva. Victimele fuseseră cerute fără zăbavă. Mai mult încă, temniţa mea, catoate chiliile osândiţilor din Toledo, avea o pardoseală de piatră şi nu era cu totul lipsită delumină.

        Deodată un gând îngrozitor făcu să-mi năvălească valuri de sânge în inimă şi, pentruscurtă vreme, căzui din nou în nesimţire. Când mă trezii, sării fără de veste în picioare, cuun tremur nestăpânit în tot trupul. Nebuneşte, mi-am întins braţele în sus şi jur-împrejur, întoate părţile. Nu simţeam nimic. Mă temeam totuşi să fac un pas, ca nu cumva să măizbesc de zidurile unui mormânt. Sudoarea îmi curgea şiroaie şi mi se aduna în stropi marişi reci pe frunte. În cele din urmă, chinurile îndoielii ajunseră de neîndurat şi înaintai cubăgare de seamă, întinzând braţele şi holbând ochii, în nădejdea de a descoperi o rază câtde slabă de lumină. Făcui câţiva paşi, dar totul era întunecat şi gol. Răsuflai mai în voie.Cel puţin atât părea vădit, că nu-mi fusese hărăzită mie soarta cea mai groaznică dintretoate.  

        Şi atunci, pe când înaintam mereu şi cu băgare de seamă, iată că toate zvonurilenedesluşite asupra grozăviilor din Toledo mi se îmbulziră, cu miile, în amintire. Despretemniţele acestea se spuneau lucruri stranii. Le-am luat totdeauna drept născociri, erauînsă prea stranii şi prea groaznice ca să poată fi repetate altfel decât în şoaptă. Eram oarelăsat să mor de foame în această lume subpământeană a întunericului? Sau ce altă soartă,poate mai cumplită, mă aştepta? Cunoşteam mult prea bine felul de a fi al judecătorilormei ca să mă mai pot îndoi că urmarea va fi numai moartea, şi o moarte de o grozăvie cutotul neobişnuită. Felul şi ceasul acestei morţi erau singurul lucru care mă îngrijora şi măfrământa.