Kendrick

Capitolul 5

Un oftat îmi părăsește buzele și urăsc al naibii de mult să știu că nu pot să-mi petrec mai mult timpul cu mama. Evangelaine iese pe ușă și rămân doar eu și Theresa. Cum se presupune că i-aș putea spune despre idiotul ei băiat? Nu, nu-i voi spune! Măcar mamei puteam să-i mai spun, dar de când e mai preocupată de muncă decât de mine, am ales să mă distanțez și de ea, și de tata. Îmi pare rău că se întâmplă asta, dar nu ar trebui să-mi pară mie, ci tocmai lor.

Cana care a fost adineauri în mâinile mamei este acum în fața mea și indiferent că a băut din ea sau nu, simt nevoia să-mi delectez gura uscată cu ceva.

— Deci, spune-mi, revine frumoasa femeie blondă cu privirea spre mine. Ce te frământă? înghit în sec și iau o gură sănătoasă din ceaiul meu încă cald. Pe bune, Tegan? O să ții în tine mereu? mă interoghează și mă privește atât de intens încât, în ochii ei pot să văd cu adevărat îngrijorarea.

— E vorba de Kendrick..., cedez într-un final și mâinile încep să-mi tremure de nesiguranță. El e..., ei bine, el e..., mă bâlbâi și încerc să-mi găsesc cuvintele, dar sunt oprită furtunos de către o voce mult mai puternică decât a mea.

— Chiar aici și vreau să vorbesc ceva cu tine, mamă! tună nervos și ochii mamei sale se întorc spre fiul ei, dar eu nu-mi doresc să mă rotesc, frica punând stăpânire pe mine. Îmi cer iertare, scumpă verișoară, pentru faptul că nu te-am lăsat să îți termini cuvintele lăudabile despre mine și proiectul la care urmează să lucrăm cu multă ardoare.

Vorbește cu o ironie usturătoare pentru mine, privindu-mă — atunci când mă întorc spre el — cu o mimică a feței ce denotă cuvintele ,,lasă că ți-o arăt eu imediat". Continui să înghit în sec necontrolabil, ochii săi trimițându-mi săgeți pline cu venin. A băgat la mijloc un așa zis proiect doar ca Theresa să nu știe despre neînțelegerile dintre mine și el.

— Sigur, dragule! Stai jos aici, între mine și Tegan. Cred că nu este ceva ce nu poate să fie împărtășit cu ea de față, nu?

— Nu este treaba mea să mă bag în discuțiile voastre de familie. Este în regulă, Theresa. Voi merge în camera mea și voi începe să lucrez la proiectul nostru, accentuez ultimele două cuvinte și Theresa pare să fie încântată de colaborarea noastră, dar ceea ce nu știe ea, este că noi nu lucrăm la niciun proiect.

Mă ridic de pe canapea și îmi iau și cana de ceai cu mine, retrăgându-mă și lăsându-i să vorbească, însă, cum sunt mai curioasă de fel — moștenind-o pe mama la această trăsătură de caracter —, mă ascund mai departe de ochii lor, ascultând cu atenție ceea ce-i va spune Kendrick, Theresei. Șatenul se așază pe canapea lângă mama sa și — protector — își așază cu blândețe mâna peste mâna fermă a ei. Își drege glasul, pregătindu-se să vorbească, dar și încercând să ascundă nervozitatea pe care a simțit-o în momentul în care eram pregătită să-i mărturisesc femeii ce i-a dat viață, cât de nesimțit e băiatul său.

— Deci, ce ai de gând să-mi spui? Aseară ai plecat ca o furtună, începe Theresa.

— M-am gândit mai bine aseară. Și în ciuda celor spuse la nervi, chiar îmi doresc să mă mut cu voi și să am o nouă familie. Dar acest Daniel nu-mi inspiră încredere, o spune cu îngrijorare și asta mă face să zâmbesc, știind că el este atât de familist.

— Daniel este un om bun, crede-mă. Și mă bucur enorm că ai ales să locuiești cu noi toți, o să vezi că o să-ți priască foarte bine aici.

— E un mediu bun, mormăie și analizează foarte amănunțit încăperea, făcându-mă să mă retrag puțin mai tare pentru a nu fi văzută. De fapt, e un mediu bun pentru că e bogat, surâde și pot să zic că am văzut în ochii săi o strălucire aparte, o dorință inexplicabilă pentru traiul bun.