Academia Secretelor

Capitolul Patru

Înăuntru erau patru persoane așezate scaun, în jurul unei mese rotunde. Cei doi băieți și doua fete erau în floarea vârstei, având undeva intre optsprezece și douăzeci și patru de ani. Alte două femei stăteau separat, în picioare, urmărind fiecare mișcare a mea ca și când ar fi niște detective. Păreau a fi surori, pentru ca ambele aveau aceleași trăsături ale fetei dar par diferit si haine diferite.

- Doamnelor, aceasta este Maze, studenta la academia Dimitri.

Mai aveam puțin și o corectam, pentru ca nu eram încă studenta la acea academie. Dar, doamna Hoffman nu vroia ca cele doua femei sa știe acest lucru. Și mi-am dat seama în momentul în care una dintre surori a vorbit :

- Trimiteți un copil sa rezolve acest caz? Ce știe ea? Are mai mult de 13 ani? Ce gluma, spuse ea, uitându-se la mine cu dispreț.

Dacă ar știut ca eu nu eram încă studenta nici nu ar mai discuta. Probabil ca m-ar da afara în șuturi. Atâta timp cât ea credea ca sunt studenta cu acte în regula mai aveam o șansă minora sa scap.

- Acum, Sam, fi răbdătoare, spuse calm. doamna directoare. E o studenta de nota 10. Va va rezolva aceasta problema, explicase, apoi se întoarse spre mine. Maze, ai in aceasta camera pe surorile Samantha și Andrea Smith. Tot în aceasta camera se aflau doi adolescenți care au fost prinși la locul faptei în ziua în care, din casa doamnei Andrea Smith au dispărut cinci sute de mii de dolari. Ceilalti doi sunt prieteni care au venit să-i susțină. Toți sunt studenți la aceasta academie, in mod surprinzător. Ei nu vor sa recunoască acest lucru, iar politistii refuza să-i aresteze fără o dovadă sigura. Eu nu am timp sa ii fac sa îți mărturisească faptele sau sa găsești o dovada. Asa ca depinde de tine sa ai grija de acest lucru.

- Dar... De unde știți sigur ca ei sunt făptașii? Poate erau în același loc din întâmplare, am spus eu.

- Îți spun eu de unde! Pentru ca

Tot aerul din corpul meu s-a dus. Nu mai făcusem niciodată ceva asemănător. Cum aveam eu să îi fac sa recunoască acest lucru?

- Acum o sa va las singuri. Succes Maze, a spus, plecând din camera.

De ce am impresia ca încă mai suntem priviți? mă întrebam eu.

În coltul camerei se afla o oglinda destul de mare, care mi se părea ca nu se potrivește în acea sala. Dar eram sigură ca prin ea, doamna Hoffman îmi urmarea fiecare mișcare și ma evalua.

Asta ma făcea și mai speriata. Dar am luat o gura de oxigen, umplandu-mi plămâni cu aerul necesar pentru a vorbi.

- Îmi puteți spune unde erați când s-a întâmplat acest lucru? am început eu, adresându-ma Andreei.

Te descurci tu. Calmează-te.

- Eu coborâsem să fac câteva cumpărături. Nu a fost plecata mai mult de un sfert de oră pentru că Samantha trebuia sa sosească la mine acasă, explică Andreea.

O perioada de timp foarte scurta pentru un jaf. Hoții ar fi trebuit sa știe ca ea pleca la cumpărături.

- Și banii unde ii aveați?

- Într-un seif din camera mea.

M-am întors spre posibilii vinovați. Cei doi se uitau in ochii mei. Urme de sudoare străluceau pe frunțile lor, iar fata avea ochii umflați de lacrimi și fața roșie. Dacă as fi un hoț.... as face orice dar nu as plânge in fata unui detectiv. Aș fi părut vulnerabila și ușor de manipulat. Dar dacă nu erau ei cei vinovați?

M-am apropiat de fată, luând o cutie de șervețele de pe masa.

- Poftim. Șterge-ți lacrimile.