Academia Secretelor

Capitolul Doi

Jumătate de oră mai târziu eram pregătită. Mi-am lăsat părul într-o coadă împletită ca să se usuce și am coborât la parter, cu o oarecare neliniște. Ar trebui sa anunț pe cineva ca m-am trezit? Sunt mai mult servitori aici, ma întrebam eu.

- Bună dimineața domnișoara Karshkov, m-a luat prin surprindere vocea caldă și feminină a unei servitoare peste care am dat în holul principal.

Femeia care m-a salutat era scundă, plinuța și îmbrăcată în haine de menajera. Ochii ei strălucitori, albaștri, semanau izbitor de bine cu ai lui Will și mă faceau să mă întreb dacă erau rude. Structura feței lor, chiar și culoarea părului era identică la cei doi. Nu m-aș fi mirat dacă aveam dreptate într-un final.

- Bună dimineața, doamnă. Nu mă așteptam să găsesc pe cineva treaz la această oră, având în vedere ca unchiul meu doarme pana la unsprezece deobicei, am spus.

- Oh! Îmi puteți spune Martha. Iar unchiul dumneavoastră s-a trezit acum două ore și mi-a spus să vă transmit că o să ajungă târziu acasă. Deasemenea, voia să vă spun să îl sunați când aveți timp.

Am dat din cap aprobator.

- Mulțumesc. Puteți să-mi spuneți Maze. E mult mai scurt și mai puțin sofisticat. Karshkov sună... ciudat.

- Sau ați vrea să vă spun Evelyn? m-a luat ea complet pe nepregătite prin întrebarea sa.

Nimeni în afara de unchiul meu nu știa numele meu complet, Evelyn Maze Karshkov. Eram conștientă de faptul că cel mai ciudat nume din lume era purtat de mine. Toata lumea îmi spunea Maze, pentru ca era ieșit din comun, dar se potrivea de minune cu personalitatea mea. Sau cel puțin așa îmi zicea unchiul meu.Eu eram de părere că (,) cu cât numele era mai neobișnuit cu atât mai multe morive pentru care să te țină minte lumea. Ceea ce eu nu voiam. Scopul meu nu era să ies în evidență, ci să trec neobservată.

- Nu-mi spune asa, te rog. Și de unde îmi știi numele? am întrebat-o.

- Ah, părinții tăi au fost foarte apropiați de noi. Normal ca îți știm numele după ce că am fost aici încă de când te-ai născut! spuse Martha. Dar de ce nu îți convine? Evelyn îmi pare un nume mult mai potrivit pentru o tânără fată.

Am zâmbit, deoarece toată lumea mă întreba același lucru. 'Maze' mă făcea să mă simt mai sigură pe mine, mai îndrăzneață și mai sexy, pe când 'Evelyn' era numele pe care l-aș da unei fete inocente. Oricât de mult aș fi vrut să mai fiu așa, nu eram inocentă. Nu meritam să port un astfel de nume.

- Dacă ar fi să vă dau motive pentru care nu îmi place acest nume ar trebui să scriu romane întregi. Dar pe scurt, nu mi se potrivește, am spus eu.

Martha mă privi cu atenție, analizându-mă din cap pana în picioare cu ochii între-deschiși, ca și când m-ar mai fi văzut în altă parte. Am devenit brusc foarte conștientă de fiecare cicatrice, sau urmă ce exista pe corpul meu, toate fiind dovezi ale vieții mele încărcate de năzdrăvănii făcute nu cu foarte mult timp în urmă.

- Știi...tatăl tău ți-a dat numele de Evelyn. Mama ta voia Maze. Acum înțeleg de ce, zise ea într-un final.

- De ce? am întrebat, curioasă.

Înainte de a apuca să spună ceva, Will aparu un prim plan, aducând în mână ceea ce părea a fi într-adevăr telefonul meu care fusese mai devreme în noua mea cameră.

- Bună dimineața Maze. Îmi pare rău că te deranjez dar telefonul tău suna încontinuu de 20 de minute. Nu intenționam sa intru în cameră dar ți-am auzit telefonul sunând. E unchiul tău, spuse el, dându-mi telefonul.