Ploaia începutului

6 0 0
                                    

Ultima seara de primăvară. Am lucrat peste program și am mai întârziat și la cumparaturi. Ceasul e 21:30, dar din cauza ploii si a faptului că e înnorat e foarte intuneric. Sunt in mașină, merg spre casă. Fiind vremea atat de deprimantă am pornit radioul, dar nu foarte tare. Era melodia "Here With You" de Lost Frequencies & Netsky, dar totusi de mai auzea ceva ciudat, un zgomot din ce in ce mai aproape. Opresc muzica sa aud mai mine acel zgomot, care, dintr-o data a încetat. Repornesc radioul si calc accelerația putin mai tare pentru ca am vazut verde la intersecția, tin sa mentionez ca sunt singura pe tot drumul. De fapt, chiar ma miram ca sunt singura pe tot drumul. Dar dintr-o data acel zgomot se aude si mai puternic iar o motocicleta imi taie calea. Văzând asta, am tras de volan stânga și am intrat într-un stâlp. Din fericire, eu nu am pățit nimic asa ca am iesit din mașină, dar văzând acele stopuri de motocicleta in fata am preferat sa intru inapoi. Motociclistul se intoarce, vine la geamul din partea dreapta si imi face semn sa il deschid. Tematoare, aleg sa il deschid doar atat cat sa il pot auzi.
-Ești bine? Ai pățit ceva?
-Nu stiu...
-Imi pare rau, cred ca ar trebui să mergi la un control.
Si porneste motorul si pleacă. Da, mersi, ce pot spune... masina stricată din cauza ta, eu posibil sa am vreo fractură ceva... perfecta seară. Nu am curajul sa mai pornesc motorul mașinii. Il sun pe fratele meu poate ma ajuta el.
-Alo? Ce faci, Dan?
-Buna! Sunt la serviciu, lasa-mi un mesaj.
Da, perfect. Mai bine de atat nu se putea. După mai bine de 10 minute de gandit ce sa fac, mi-am adus aminte ca am un număr de tractare auto.
-Alo. Am si eu nevoie de o platformă, sunteți disponibil?
-Da, să ne spuneți unde si când.
...
După ce am dat toate detaliile necesare, mi s-a confirmat că în 15 minute trebuie sa ajunga, dar mai aveam o problema, nu aveam cu ce ajunge acasa asa ca am sunat un taxi.
Într-un final am rezolvat tot si m-am urcat in taxi. După câteva minute se aude iar acel zgomot, speriată, am inceput sa ii spun șoferului sa aiba grija ca e un motociclist nebun care provoacă accidente. Dar nici nu am terminat bine de spus că nu se mai auzea nimic si eu deja ajunsesem acasa. Ma dau jos din mașină și când sa ma îndrept spre usa, din spatele casei iese in viteza acel mototciclist. Era tot in echipament negru si inclusiv motocicleta era super sport neagra. În acel moment am început sa tremur de frică. Am alergat către ușă, să intru si sa ma încui, dar pe presul de la ușă era un buchet cu 3 trandafiri si un bilet. Le-am luat si am intrat repede in casa. Am pus buchetul intr-o vază si m-am așezat la masă din bucătărie cu biletul in mana. Pe el scria...

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Sep 11, 2018 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Black loveWhere stories live. Discover now