E toamnă, iar în sufletul meu plouă. Vântul îmi aduce arome reci ale regretului, iar eu le inspir, hrănindu-mă din amărăciunea lor. Doar tremur și privesc, amorțit, într-o lume de cenușă, cum mă topesc printre trăiri. Las ploaia să îngâne cântecul de leagăn care mă va dezlega de realitate.
E toamnă, iar eu ascult lumea cum plânge. Sorb din jocul murdar al destinului și înghit în sec, amăgindu-mă cu aroma norilor întunecați. Zac în fața unui geam, așteptând pe cineva să mă salveze. Dar lumea fuge de ploaie. Până și cei mai dulci stropi mor pe câte o umbrelă. Doar eu vreau să simt frigul până la os.
E toamnă, iar culorile încep să moară. Fiecare frunză ruginită poartă cu ea câte o clipă a vieții mele. Pe rând, le privesc pe toate cum se prăbușesc. Aș vrea să le adun. Când va veni iarna, să mă ascund printre ele, lăsând zăpada să mă caute. Mă voi îngropa în clipele de mult apuse, sufocându-mă în propriul coșciug.
E toamnă, dar nimeni nu simte. Nici vântul, nici ploaia, nici culorile. Nimic nu le ajunge la suflete. Doar tu, suflete, privești cum lumea moare. Stai la căldură și înghiți cu nesaț melancolia aia otrăvită, făcându-mă să ard. În cele din urmă, toamna își va lua cenușa și va pleca la somn. Dar tu... Tu când ai de gând să adormi?
CITEȘTI
Castele de nisip
Short StorySufletele trăiesc, iubesc și au nevoie de putere. Gândurile lor se adună, se fac ghem și se așază undeva în interiorul nostru, așteptând să le ardem. Alegem să le ignorăm, să le dăm uitării, să ne ascundem în spatele rațiunii. Eu am luat cenușa, am...
