A Tale of A Kingdom The Threatened Throne

Capitolul 4

Curtea mică a palatului răsuna de zgomotul oțelului de pe săbii. Acolo se afla prințul Aaron, a cărui zi de naștere se apropie. El se antrena cu un băiat cam de aceeași vârstă, cu părul șaten deschis și cu ochii albaștri. Era înalt ca un brad și zvelt ca o stâncă. Loveau într-una.
- Ești cam lent pentru cineva care va deveni rege!
- Și tu pentru cineva care poate fi Lord Cavaler al gărzii mele!
Cei doi rosteau cuvintele cu zâmbet, al ambilor strălucitor. Se observa din expresii că erau prieteni. În curte au apărut regele Edison, regina Azella și Mattes Voryn.
- Cred ca e de ajuns pentru azi, spuse regele.
- Tată! A spus Aaron pe un ton calm, dar plin de fericire, în timp ce amicul lui a făcut o plecăciune din cap.
- V-am văzut de la intrare. Ați luptat bine amândoi. Totuși, unde este Frosh? Nu trebuia să vă supravegheze?
- Ne-a spus că a fost chemat de fierar. Oricum, nu mai suntem copii. Putem să avem grijă singuri de noi!
Edison se uită spre soția sa, parcă având același gând: fiul lor nu mai e un copil, iar curând va avea dreptul de fi încoronat pe tron.
- Așa este! Nu mai ești un copil! Zise Azella.
- Lans, Domniile Lor ar vrea să vorbească în privat cu prințul! Ce ai zice să plecăm și să-i lăsăm singuri?
- În regulă, Ser!
Lans arătă o expresie pe față de parcă ar ști că vor vorbi despre onomastica prietenului său. Aaron, la fel.
- Discutăm despre ziua mea, nu-i așa?Întreba el cu siguranța că va avea dreptate.
- Da, din păcate pentru tine, a spus regina Azella. Familia Wilver ne-a comunicat printr-o scrisoare că va fi prezentă aici în ziua cea mare. Știi ce înseamnă asta?
- Că ne trebuie mâncare multă pentru rechini, zise Aaron amuzat.
- Încetează cu glumele și comportă-te ca un adevărat moștenitor al tronului!
Rosti Edison tare și clar.
- Aaron, înseamnă că tot regatul, toate familiile nobile și nu numai, vor veni la ziua ta! Ai idee cât timp a trecut de când nu s-a mai întâmplat așa ceva?
- Cumva de la încoronarea ta? Puse el întrebarea privind spre tatăl său.
- Exact! De douăzeci și cinci de ani nu s-au mai adunat în Kansor toate familiile cu sânge albastru și Cele Cinci Case! Acest eveniment este foarte important și trebuie să-l tratezi ca atare! Unde este Rhohan?
- Cred că se află în odaia sa. De ce?
- Du-te la el și studiază despre familiile nobile din Axar și ceremonia zilei de optsprezece ani!
- Am tot studiat în ultimile săptămâni de n-am mai avut timp de antrenamente. E prea obositor!
- N-ai încotro! Du-te!
- De ce să studiez din nou?
- Pentru că nu poți domni dacă nu ști peste cine și despre conduita și cultura unui rege! Du-te! Îți zic pentru ultima oară!
Aaron îl ascultă pe tatăl său, neavând alternativă și se duse în odaia lui Rhohan, consilierul lui Ed. Aceasta se afla în al treilea turn al palatului. Aaron ajunge la ușa din lemn de fag și ciocăne.
- Poți intra! E deschis!
Aaron apăsă imediat pe clanță și deschise ușa. De cum o lărgi, văzu pe jos foarte multe cărți, în limbi necunoscute unele, altele cu desene și despre diferite lucruri. Pe pat erau mii de manuscrise ce păreau foarte vechi. Prințul văzuse așa ceva doar în biblioteca palatului.
- Ah, moștenitorule, tu erai? Vino mai aproape dacă vrei!
Aaron se apropie de biroul lui Rhohan. Spre surprinderea sa, biroul nu era umplut de cărți, ci de o hartă, una veche și mototolită. O studie cu atenție.
- Ce e asta? Întreba nelămurit.
- Ce poate să fie, tinere prinț? Este harta lumii! Vezi, aici suntem noi, unde este Axar. Pe aici se află regiunea Crownshold și aici orașul Kansor.
- Și astea două de aici?
- La vest de noi se află continentul Domos și la sud continentul Ylrim. De jur împrejur sunt insule.
- Cea de aici este Insula Fantomelor?
- Da, prințul meu! Bag de seamă că ești destul de interesat de această insulă.
- Am auzit povești despre ea când eram mic. Aici trăiesc războinicii-umbră.
- Sau trăiau! Nimeni nu poate ști sau spune exact! N-au mai fost văzuți de un mileniu. Credeai în poveștile cu ei?
- Nu! Mi se păreau doar basme.
- Adică ceea ce a fost scris de cronicari în istorie este o ficțiune? Am mai auzit persoane care erau de aceeași părere. Acum nu pot spune că aș vrea o demonstrație care să le-o schimbe.
- În fine! Eu de fapt am venit ca să-ți cer niște cărți despre istoria familiilor nobile și a ceremoniilor.
- Bănuiam! Spuse Rhohan cu un zâmbet simpatic și larg pe fața sa bătrână. Poate te gândești că tatăl tău este cam dur cu tine, dar de fapt vrea doar ce-ți este mai bun! E unul dintre cei mai drepți și grijulii oameni pe care i-am intâlnit, exact ca și tatăl său, bunicul tău!
- Am auzit doar vorbe bune despre el...dar atât. Aș fi vrut să fi putut să-l cunosc ca tine!
- Avantajul vârstei! Zise el zâmbind din nou.
- Cărțile pe care le cauți sunt pe primul raft de acolo. Te poți servi singur!
Aaron își luă vreo trei cărți de pe raft. Una era despre ceremonii, alta despre familiile nobile și alta vorbea despre istoria familiei regale. Toate erau groase cât trunchiul unui stejar.
- Mulțumesc! Îi spuse lui Rhohan.
- Cu cea mai mare plăcere, tinere prinț!
Aaron ieși din camera consilierului și se îndrepta spre dormitorul său. Aceasta se afla bineînțeles în primul turn al palatului, alături de camera părinților și a surorii sale, Patricia. Într-o vreme, acolo stăteau și bunicii lui, fostul rege Arran al II-lea și soția sa, regina Octavia. Bunicul lui Aaron a murit cu destul timp înainte ca el să se nască, dar bunica lui a trăit suficient încât Aaron să-și dea seama că era o femeie deosebită. Ajunse în dreptul ușii sale făcută în cel mai fin mod din stejar și intră în cameră. Era o încăpere luxoasă, cu dușumea din marmură și ferestre înalte, cu dulapuri din lemn modelat și noptiere din bronz și cu un pat mare plin de așternuturi mătăsoase. Se așeză pe acesta și-și deschise cartea despre familiile nobile. După o scurtă introducere, urma prezentarea lor în ordinea alfabetică. Prima era familia Adror, de la castelul Oaker, așezare din regiunea Hading. Aaron știa despre ei doar că erau foarte retrași față de restul castelelor și preferau singurătatea. Nu-l interesa foarte mult persoana lor. O altă familie îi atrase însă atenția. Este vorba despre cei din neamul Belaz, o familie foarte puternică și avută, a doua din regiunea Cuibul Oceanelor, după familia Wilver, ca importanță. Lordul castelului lor, Cetatea Înecată, este Doyle Belaz, cel care l-a omorât pe Rickard Ochi de Cristal în Bătălia Valurilor. Până să mai apuce să citească, prințul auzise un ciocănit în ușă.
-  Cine e?
-  Sunt mama ta, Aaron! Pot să intru, dacă nu te deranjez?
-  Desigur!
Azella intră cu zâmbetul pe buze, ca o adevărată mamă care se bucură la vederea copilului ei.
-  Observ că l-ai ascultat pe tatăl tău! Ai multe cărți aici!
-  Da, dar cel puțin la asta m-am plictisit până să ajung la familia Belaz! Celelalte n-au un istoric așa de bogat și fascinant.
-  Știu că e un lucru adevărat, dar și celelalte castele își aduc contribuția la starea de bine a regatului într-un fel sau altul. Cu siguranță îl vei auzi pe tatăl tău spunându-ți cândva asta!
-  A învățat asta de la bunicul?
-  Da! Și el de la tatăl lui și așa mai departe! Pot spune că e ca o vorbă transmisă din generație în generație.
-  De ce ai venit totuși?
-  De fapt, am venit să-ți spun că tatăl tău vrea să te vadă!
-  De ce?
-  Vei vedea dacă te vei duce! Te așteaptă în curtea mică. Eu mă duc s-o iau pe sora ta. Nu-l lăsa să te aștepte!
Aaron o ascultă pe mama sa. Se dădu jos din pat, ieși din cameră, coborâ scările turnului, ajunse în holul cel mare și ieși din palat. Se duse până în curtea mică, unde într-adevăr îl aștepta Edison cu două săbii fără tăiș în mâini. Una i-o aruncă lui Aaron.
- Prinde, îi spuse în timpul aruncării.
Prințul prinse sabia perfect în mână.
Privi nedumerit.
- Bun! Acum ia poziția de luptă! Zise regele.
-  Ce e asta tată?
-  Mi-ai spus că nu mai ai timp de antrenamente din cauza cărților. Consideră această zi una norocoasă! Ești scutit de studiu și te vei antrena!
-  Adică vom lupta?
Edison nu mai răspunse întrebării și porni cu avânt la atac. Scoase un strigăt puternic în timp ce încerca o lovitură de sus în jos din săritură. Fiul său l-a evitat.
-  O iau ca pe un da atunci! Zise el.
Aaron a ripostat și a trimis o lovitură din plin parată cu greu, dar la timp de Ed. Din nou, în curte se auzea cântecul asurzitor al săbiilor oțelite. Erau ele fără tăiș, dar erau grele și dureroase.
-  De ce ne antrenăm? Care e scopul? Prințul avea multe întrebări în cap.
-  Vei afla doar dacă mă vei învinge!
Regele își puse sabia în poziție orizontală și-l lovi pe Aaron.
-  Ridică-te și luptă! Vocea lui Ed transmitea foarte multă veleitate. Aaron își ridică privirea din pământ, dar nu se uită la tatăl lui, ci spre intrare, unde erau mama sa și sora lui, Patricia. Se ridică parcă cu mai multă hotărâre și furie conturându-se pe față. El lovi primul. Ed respinse. Au urmat atacuri în goană, unele găsind corpul lui Ed. După un atac la nivelul piciorului și unul în piept, Edison căzu pe spate. Prințul era pregătit de încă o lovitură, însă Ed se feri. Se lăsase în jos la următorul atac și simultan îl lovi în spatele genunchiului. Lovitura fu atât de puternică și dureroasă, încât ai fi crezut că sabia sa avea un tăiș ascuns. Aaron lupta aproape într-un singur picior. Ed para cu ușurință loviturile sale și trimitea unele mult mai aprige. Aaron era deja transpirat și plini de răni. Totuși, nu se lăsa. A mai încercat un atac, dar regele i-a pus piedică. Se prăbuși cu ambele picioare afectate. Ed se apropie de el, și-i zbură sabia din mână, și așa nefolositoare acum. Aaron se recunoscu învins. Tatăl lui l-a ajutat să se ridice cu un chip zâmbitor.

-  Ești fericit că ai câștigat? Întreba fiul lui.
-  Nu! Sunt fericit că ai fost un adversar pe măsură! Într-o zi vei fi un rege adevărat, sunt convins! Dar nu uita de cărți! Un rege nu trebuie să inspire doar frică și putere în luptă, ci să fie și diplomat!
Aaron era de acord, afișînd un zâmbet închis.
-  Vrei să spui că ăsta a fost un test?
-  Pe care l-ai trecut! Felicitări!
-  Felicitări și din partea noastră, spuse regina Azella, care a urmărit aproape toată lupta cu Patricia.
-  Ți-a plăcut, surioară?
-  Te-ai descurcat bine! Vom fi pe mâini bune cu tine rege! N-am nici o îndoială! Patricia avea un ton glumeț.
-  Sper ca viitorul tău soț să mă ajute atunci, spuse Aaron pe același ton.
Patricia ar fi vrut să-l pocnească, dar a intervenit mama sa.
-  Potoliți-vă acum, ordonă ea.
-  Eu zic să mergem înapoi în camere, avu Ed ideea. Ziua aproape a trecut și a fost destul de lungă!
Toți au fost de acord. Aaron s-a dus în camera lui și surprinzător, a deschis cartea pe care a lăsat-o pe pat, deși tatăl lui i-a spus că e scutit azi. A început să citească până a închis ochii.