STRINGENT Vol. 1 Fiica Infernului

Începuturi

        Cu mâinile sprijinite în sabia mânjită și cu respirația întretăiată, am rămas aplecată asupra creaturii, privirea fiindu-mi prinsă într-o luptă tacită cu a ei. Întregul trup îi era acoperit de o mâzgă neagră al cărei miros înecăcios îmi inunda cu repeciziune nările. Membrele superioare păreau aproape umane, dar ghearele neobișnuit de lungi și distorsionate și pielea neagră te asigurau că nu erau. Colții gălbui care-i delimitau gura încă vibrau neliniștit, ochii mari, animalici, de un negru înspăimântător, mă sfredeleau plini de ură. Gheara plină de sânge încă se întindea spre mine, cu furie, chiar și cu ultimele puteri rămase. De pe pieptul chircit, acolo unde lama sabiei mele îl străpungea cu furie, sângele se prelingea cu repeziciune spre pământ, secând energia rămasă în trupului hidos, dar nici propria moarte nu-i putea umbri dorința de a mă sfâșia.

        Demonii falath fuseseră dintotdeauna cei mai respingători, dar erau, totodată, și cel mai greu de pus la pâmănt. Dovadă stătea strădania celui de sub sabia mea, de a-și atinge adversarul, chiar și atunci când era la pământ.

        „Aelis!" răsună vocea impunătoare a lui Rraghal în mintea mea. „E aici!"

        Am reuşit să reacţionez, haosul luptei de care mă detaşasem izbindu-mă din plin. Profitasem de biruirea adversarului meu, pentru a mă odihni, pentru a-mi domoli respirația greoaie, dar lupta nu era nici pe departe încheiată. Simțurile, care până acum îmi păreau amorțite, reveneau la viață, începând a percepe din nou tot ceea ce se întâmpla în jur. Mi-am încleștat degetele în jurul mânerului rece al sabiei, străpungând cu și mai multă forță trupul inuman, până ce gheara îi alunecă la pământ, dându-și ultima suflare. M-am ridicat apoi în picioare, lăsându-mi sabia să taie cu înverșunare, pe măsură ce o îndepărtam de trupul mort, și am privit în jur, ștergându-mi agresiv buza însângerată.

        Oameni si demoni deopotrivă zăceau la picioarele noastre. Flăcările ardeau amenințător pe pământul scăldat de sângele lor, înghițind lacome trupuri fără viață, cât și siluete ce încă luptau pentru viețile lor. Nu puteam să nu mă gândesc că războiul era din vina mea. Reuşisem să-l enervez pe L'ewilh atât de rău, încât a făcut pasul pe care-l aştepta de mult: a atacat Azraatul cu toate forţele. Ar fi făcut-o oricum, dar vina mea era că îi dădusem motivul mult așteptat. Eram convinsă că fiecare moarte pica pe cârca mea, fiecare om ce cădea pradă ființelor vicioase ale Infernului era responsabilitatea mea, una pe care nu reuşeam să mi-o asum. Nici nu înţelegeam de ce încă luptam pentru cei din Azraat, când ei mi-au întors spatele imediat ce au avut ocazia. Aş fi putut să-i las să se descurce singuri, aşa cum au făcut şi ei cu mine. Oricât încercam să-mi impun asta, însă, vina mă apăsa şi eram conştientă că nu mi-aş fi putut ierta niciodată gândul de a nu lupta pentru ei.

        Zgomotul era asurzitor; ţipetele, lamele săbiilor ce se loveau între ele și sunetele înfricoşătoare scoase de creaturile inumane. Auzeam chiar şi sunetul focului ce ardea în jurul meu. Vâjâitul puternic şi ameninţător îmi răsuna în timpane la fiecare pas, reușind să văd fiecare mișcare aprigă a focului, deși nu-l priveam. Nu-mi puteam da seama dacă sursa flăcărilor eram eu sau L'ewilh, iar energia epuizată din trupul meu mă împiedica să-i caut amprenta spirituală.

        Am pășit cu hotărâre spre câmpul de luptă, lovind în fugă un demon ghyaa'kha, ce încerca să mă atace, desprinzându-se din mulțime, privirea mea cercetând nerăbdătoare împrejurimile.

        O scurtă tresărise mi-a traversat trupul şi am strâns cu putere degetele în jurul mânerului rece al sabiei, înghiţind nodul dureros din gât. Îmi simțeam corpul traversat de energia masivă ce-și făcu atât de brusc apariția în câmpul de luptă, deși știam că asta nu era posibil. Era doar teama pe care amprenta spirituală, atât de bine cunoscută, o stârnea în mintea oricărei creaturi vii din cele trei lumi.