Soaptele marii

Capitolul 2

   Pe motocicleta aceea nu era o ea, era un el. Am întors privirea, nevrând să văd vreun alt fiţos cu ifose. M-am grăbit spre clădirea cenuşie în formă de paralelipiped dreptunghic ce reprezenta clădirea şcolii. Soarele lumina parcarea care era un amestec de culori şi non-culori. Nate reuşuse şi el să o ia după mine şi Tara. Ne-am îndreptat spre prima oră, mate. Am oftat, luându-mi cărţile din dulap.Am mers în clasă şi ne-am aşezat în ultimele bănci.

   -Bă, eu nu ştiu ce să zic, dar cred că pot trece peste o oră de mate, anunţă Nate, odihnindu-şi capul pe micuţul penar cu Mickey Mouse. Mă treziţi la pauză, da, fetelor?

   Nu aşteptă răspunsul nosttru ci închise ochii. Am râs încet, ştiind că el chiar va adormi şi m-am întors spre Tara. Părea plictisită. Am înghiontit-o şi am fost răsplătită cu o privire de ucigaş.

   -Ce-i cu tine, T?

   -Am un sentiment ciudat, spuse, dându-şi bretonul roşcat din ochi. Clipi şi albastrul irisurilor dispăru pentru un moment, apoi reapăru. Ceva o să se-ntâmple azi.

   -Da,i-am dat dreptate. Nate o să mai ia un 2.

   Ea doar încuviinţă din cap absentă. Am hotărât să o las în pace, deoarece avea ceea ce numea Nate sindromul melancolic. Nu aveam să scot nimic de la ea. M-am întors resemnată în faţă. Nu aveam altceva mai bun de făcut decât să-mi pun căştile pe urechi şi să dau play. Melodia era una din preferatele mele, a lui Alexz Johnson: Liar Liar. Mă legânam uşor pe ritmul melodiei până ce a intrat profesoara, urmată de un băiat.

   mi-am scos căştile şi am privit-o pe profesoară. Era o femeie tânără, blondă şi robustă şi era singura care-mi prindea glumele. Profesoara Wess, îmi zâmbi, apoi făcu linişte şi zise:

   -Buna! De astăzi aveţi un nou coleg. Numele lui e Hayden Andrews.

   -Bună Hayden, am spus împreună cu ceilalţi care nu dormeau.

   -Hei, vorbi el, sigur pe sine. L-am privit pentru prima oară şi aproape mi-au ieşit ochii din orbite. Era băiatul din desenul meu. Erau identici. Acelaş păr negru ca abanosul, aceeaş faţă regal de frumoasă, acelaş zâmbet arogant pe buzele pline. Ochii. Ochii erau cum îi visasem, deşi nu erau desenaţi, doar bazele. Mi-am scos rapid blocul de schiţe şi am privit desenul.

   -Să fiu al naibii, am şoptit. Tara...

   Ea îşi ridică privirea spre mine. i-am arătat desenul. Gura ei făcu un mic o uimit, apoi ea înjură pe şoptite.

   -Cum mama naibii...? Îl privi chiorâş pe Hayden care se aşeza pe locul din faţa noastră, singurul loc liber. Să fiu al naibii, îmi repetă cuvintele. Asta e straniu, Nix.

   -Da? Nu mai spune, am încercat să o dreg cu sarcasm, însă inima mea bătea nebuneşte.

   Cum era posibil. Asta era înfiorător şi mi-am simţit stomacul strângându-se. Mi-am pironit privirea spre ceafa lui Hayden. Stătea relaxat şi nota din când în când ceva pe caiet. Tresări la un moment dat şi se întoarse.

   Am tresărit şi eu, însă privirea mea era blocată în a lui.Albastrul acela era exact ca mare. Parcă avea oceanul în privire.

   Ai marea în tine.

   Am scuturat din cap şi mi-am îndepărtat privirea. De ce îmi aminteam acum de femeia aceea? Nu avea nici un sens. Era nebună, ştiam asta, însă ceva era ciudat. Se spune că nereidele au darul prezicerilor. Oare...

   -Nathaniel, se auzi vocea clară a doamnei Wess.

   Nate ridică capul buimăcit şi clipi de 3 ori ca un căţeluş speriat. Eu m-am scuturat de starea de gândire muult prea profundă. Am privit-o pe profesoară. Se uita la Nate cu privirea aceea de: ai belit-o! Sărăcuţul Nate. Era cât pe ce să caşte, însă se oprise la timp.

   -Doamnă Wess, vorbi încercând să fie natural. Ceva gen: Nu dormeam, eram în Stand by.

   -Ai dormit bine?întrebă ea pe o voce inocentă.

   Atunci Nate îşi ceru scuze şi primi temele în plus fără să comenteze. Profesoara Wess era ea de gaşcă, dar era, până la urmă tot o profesoară. M-am întors în faţă doar ca să-l văd pe Hayden holbându-se la mine.

   -Ce-i?am întrebat deodată.

   -Nixie, e vreo problemă, zise doamna Wess, uitându-se la mine din spatele catedrei.

   -Nu, totul e perfect, am spus şi m-am apucat să scriu de zor. Ţi-o coc eu, Hayden!

   Ora a decurs ciudat. Eu încercam să ignor sentimentul ciudat dat de faptul că desenasem un băiat şi el apăruse a doua zi la şcoală. Şi mai era şi visul de azi noapte. Nu mai ştiam la ce să mă gândesc aşa că m-am lăsat purtată de logică în rezolvarea problemelor care ne erau date. La sfârşit, i-am aruncat o privire lungă băiatului. Mă privi şi el şi făcu o figură arogantă. M-am prefăcut mişcată, apoi mi-am rotit ochii peste cap. Aroganţă, bifat. Frumos de pică, bifat. Mai avea enervant şi pervers şi era complet.

   Trecu pe lângă banca mea şi lăsă ceva parcă din întâmplare. Ha! Am luat bucăţica de hârtie şi am privit-o ca pe un revolver gata să se descarce.

   -Nate, spuse Tara, care se ridicase şi venise lângă banca mea. La fel şi Nate. Cred că Nix înnebuneşte.

   -Şi eu cred, am răspuns, apoi am băgat hârtiuţa în buzunar şi i-am arătat lui Nate schiţa de ieri.

   Făcu ochii cât tractoarele în timp ce-mi băgam lucrurile în geantă şi plecam împreună. Era şi el uimit ca noi, însă o lăsă pe seama sorţii. Eu nu eram atât de credulă. M-am scuzat şi am mers la baie, închizându-mă într-o cabină. Am scos foicica.

   -Acum e-acum, am şoptit şi mi-am făcut curaj.

Pe plajă, lângă far, după şcoală. Vino! Promit că-ţi explic totul.

                                                       Hayden.

   Să-mi bag...