Asha: O altfel de poveste

28

      Elijah se duce spre bucătărie. Eu o trag pe roșcată după mine în luving. Ajunse în fața canapelei, mă așez și îi fac și ei semn să mi se alăture. Face întocmai și-și strânge genunchii la piept.

     ― Tipul ăla chiar e iubitul tău? sparge Amanda gheața.

      Nu pot să cred ce tocmai a întrebat. Îmi dau ochii peste cap și râd.

    ― Da, răspund în cele din urmă.

      Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat și de toată situația, dar chiar vreau să vadă că nu mai sunt aceeași fetiță prostuță pe care o știa ea.

      ― Tare, răspunde încă sceptică. Deci, de ce m-ai adus aici?

      ― Ca să faci un duș și să-ți pansez rănile. Oh, și... să-mi spui ce s-a întâmplat, îi explic eu.

      ― De ce aș face asta? se smiorcăie ea.

     ― Dacă vrei să te duci la școală arătând în halul ăla... nu o face, spun și îi arunc un zâmbet zeflemitor.

      Fata se ridică și pornește către baie, ia o pauză, se întoarce către mine, iar eu îi fac către baie. Dă din cap în semn de mulțumire și dispare în neant.

      Sper că se descurcă. Cât de greu poate fi să facă un duș?

       La scurt timp, Elijah apare în cameră cu o tavă pe care sunt așezate trei pahare de suc. Așază tava pe masuța de cafea din față și se tolănește lângă mine, oftând.

    ― Îți pot explica, bine? mă pronunț eu. Știu că e încă într-o ceață totală. Nu spune nimic așa că  îmi continui destăinuirea. Amanda este una dintre fetele care se luau de mine la fosta școală. Știu cât de ciudat sună, dar știu cum e și... nu o puteam lăsa așa.

      Se ridică în șezut și mă privește confuz.

    ―  Nu pot să cred că una dintre scorpiile care te-au umilit face duș în casa mea, spune parcă puțin dezamăgit și își freacă tâmplele, după care mă privește atent.

   ― Îmi pare rău, dar nu o puteam lăsa așa, iar mama și tata ar fi înnebunit dacă mergeam la mine, știi doar.

      Își coboară umerii și-și descrețește fruntea. Privirea sa ezte mai blândă. Clar e nervos, dar totuși încearcă atât de mult să pară calm, abia dacă se observă că fierbe pe dinăuntru, dar eu văd asta. Mă apropii de el și îl apuc de față, după care îmi lipesc buzele de ale sale. Dacă nici măcar asta nu îl poate liniști, nu știu ce altceva ar putea o face. Mă prinde de talie și-mi răspunde sărutului, intensificându-l chiar. La scurt timp, își vâră limba moale înăuntrul gurii mele. E atât de ciudat, dar totuși plăcut. Cu siguranță nu mai e atât de nervos.

      Mă împinge ușor cât să mă lovesc cu spatele de suprafața canapelei. Se așază deasupra mea, continuând să mă sărute și își mișcă mâna de sus până jos pe coapsa mea. Dumnezeule! Mii de fluturi parcă îmi străbat trupul, încercând să evadeze. Îmi strecor mâna ușor pe sub tricoul său, vreau să-l simt. Sfinte Sisoe, de ce am impresia că voiam asta cu mult înainte să fim împreună oficial?

    ― Ce-ar trebui să... , vocea pițigăiată a Amandei ne face să me îndepărtăm rapid unul de celălalt. Fir-ar, de ce fix acum?

      Expresia de pe fața fetei ar putea face milioane. E pur și simplu șocată, și n-o învinovățesc. Cine ar fi crezut că Asha Brown va fi surprinsă în astfel de ipostaze? Oh, Doamne, de ar ști tata ce fac acum cred că n-ar ieși pre bine.

   ― Bun, păi, acum că ești curată bănuiesc că ăăă... pot să îți dezinfectez rănile, încerc eu să dreg situația, bâlbâindu-mă.

      Elijah încearcă să-și țină râsul în frâu și se strecoară prin spatele meu înapoi în bucătărie.

    ― N-am vrut să...

    ― Doar... stai jos, îi ordon roșcatei. Nu mai pot suporta încă o remarcă legată de ceea ce s-a întâmplat mai devreme.

      Elijah apare din nou în peisaj, așază pe masă câțiva plasturi, apa oxigenată, o foarfecă, servețele și un bandaj, după care dispare. Incredibil! Încerc să nu pufnesc în râs din cauza situației și iau un șervețel pe care torn apă oxigenată și încep să dezinfectez prima rană, cea de lângă arcadă. E destul de urâtă, dar nu la fel de urâtă ca cele din genunchi.

    ― Au! Mă doare.

      Îmi dau ochii peste cap și aleg să nu răspund. Frate, fata asta e exact cum mi-o aminteam.

    ― Aștept să-mi spui ce s-a întâmplat, o tachinez eu.

    ― Bine, fie. Nu știu ce aveau tipele alea cu mine, okay? Mi-au spus doar că după asta o să învăț să nu mai fur iubiți. Nu înțeleg de ce ar spune asta, nu am furat iubitul nimănui! îmi explică ea, după care pufnește în lacrimi. Asha, îmi pare rău că ți-am făcut toate alea, acum știu cum e. Nu știu ce aveam în cap.

      Asta clar e ceva nou.

    ― Amanda... te iert, spun și zâmbesc.

      Zâmbește la rândul ei. Mă bucur că am reușit să rezolvăm ceva. Nu am certirudinea că scuzele sale sunt sută la sută sincere, dar mă încred în ea. Trebuie s-o fac. Cu siguranță acum știe cum m-am simțit eu... și e de ajuns. Cam ăștia sunt oamenii. Învăța din greșeli, iar până ce nu simt pe propria piele, nu au de unde ști. Lumea e rea, iar totul nu este nimic altceva decât un joc dur de supraviețuire.