Inheritos 2

8. Complicatii

   -Intră!

   -Bună ziua!

   -Bună ziua Kira! Te aşteptam. Ia un loc.

    -Mulţumesc!

   -Cum eşti?

   -Foarte bine!

   -Mă bucur să aud asta. Te-am chemat aici pentru că voiam să văd cum ai trecut peste astea, dacă îţi mai aduci aminte ceva?

   -Dacă îmi aduc aminte ceva în legătură cu ce?

   -Ben şi mama ta mi-au spus că îţi aduci aminte cu totul altă viaţă, aş vrea să discutăm despre   asta.

   -Sigur! Păi în viaţa pe care mi-o aduc aminte, învăţam la altă şcoală, aveam alţi prieteni, altă familie. Eram super ataşată de ei, adică îmi dau seama şi acum că mă ataşez foarte tare de oamenii din jurul meu. Aveam un iubit şi adevărul este că arăta super tipul. Ce pot să zic, tipic unei adolescente. În viaţa aceea nu aveam mamă ci tată. Cred că mi-am creat o lume a mea, cu lipsurile ce le aveam aici, uneori cred că simţeam lipsa figurii paterne. Făceam o grămadă de nebunii cu ei, dar încet, încet trec peste, simt cumva că îmi lipsesc, dar persoanele de aici iau locul persoanelor din viaţa aceea.

   -Asta e bine!

   -Da, Amelia, Ben, Ştefan şi Bogdan sunt chiar nişte prieteni grozavi.

   -Din câte am înţeles de la mama ta, singurul de care îţi aduci aminte este Bogdan, cum se face?

   -Bogdan mi-a povestit că înainte de accident, am avut o legătură specială. Şi el m-a plăcut deşi ne-am văzut doar de 2 ori, inclusiv în seara accidentului. Cred că am format rapid o legatură şi din cauza asta l-am pus pe el şi în viaţa care mi-am format-o. Se pare că ţin din ce în ce mai mult la el.

   -Îl placi?

   -Cred că încep să îl plac, deşi la început am negat asta, pentru că în mintea mea aveam un alt iubit.

   -Înţeleg. Dar în rest nimic special?

    -Nu ştiu dacă se poate spune că a existat ceva mai special la viaţa aceea. Era faptul că stăteam într-un internat şi viaţa era altfel. Adică mai multă distracţie, doar că fără alcool şi ţigări cum obişnuiam să petrec aici. Amelia mi-a arătat nişte poze şi nu îmi venea să cred că sunt eu, dar acum sunt o nouă persoană şi poate într-o zi o să îmi aduc aminte totul.

   -Nu prea cred.

   -Ce vrea să însemne asta?

   - Cred că după 9 luni de stat în comă şi după lovitura pe care ai suferit-o la craniu nu mai există şanse să îţi recuperezi memoria.

   -Atunci cred că ar trebui să îmi fac alte amintiri.

    -Da, cred că ar trebui să te distrezi din nou!

   -Poate weekendul ăsta o să fie vreo petrecere şi promit că o să fiu acolo, asta în cazul în care mama mă lasă să ies din casă pentru aşa ceva. Este destul de protectoare în ultima vreme.

   -Orice mamă ar fi aşa, după ce copilul ei ar suferi un asemenea accident.

   -Înţeleg, dar totuşi sunt o adolescentă, nu prea am probleme existenţiale în această perioadă, aşa că simt nevoia să mă mai relaxez şi eu.

   Clopoţelul sună, iar eu încep să mă relaxez mai tare, nu cred că am mai zis atâtea minciuni într-o singură ora de foarte mult timp.

   -Ei bine Kira, acum te poţi duce în pauză. Mulţumesc că ai trecut pe aici.