Calatoria lui Astrid

Capitolul 1

Uff...

Incerc sa respir numai ca sa aflu ca nici un pic de aer nu iese sau intra in plamani. "Ce se petrece?! " Sunt treaza si totusi e atat de intuneric ca nu stiu daca visez sau nu. Nu vad nimic. Nu aud nimic. Nici macar bataile inimii.

Sa ma misc imi e imposibil. Sunt blocata. Unde sunt?! 

"Haide! Gandestete! Cum ai auns in situatia asta in primul rand? Ultimul lucru pe care ti-l amintesti este..."

Respir adanc.

"Uf! Fi calma... Ultimul lucru care-... plecam la aeroport..."

------------------Cateva ore mai devreme--------

-Vrum! Vrum! VRRRRUUUUUUUUMMMMMMMMmmmmmmmmmm!

-Inceteaza ,Cas!

-Poc! Nu vleau.

Inca de cand a gasit jucaria aia ma tortureaza cu ea incontinuu. Nu conteaza ca sunt la masa, in camera mea, sau ca vreau sa ma uit la TV. Bipuri, zipuri si zapuri; un robotel gasit pe marginea drumului de fratele meu. O jucarie inofensiva, dar extrem de enervanta. Ce noroc pe capul lui. Eu de ce nu sunt la fel de norocoasa si nu gasesc bacnote de 100 pe jos? Mi-ar prinde bine niste bani in plus de buzunar, viata de licean e grea fara ei cand prietenii te silesc sa iesi pe afara cu ei in fiecare seara. 

-Piu! Piu ! Piu! 

Cum de are atata energie? Obosesc doar uitandu-ma la el.

-Joacate cu mine! Haide!

-Am lucruri mai importante de facut in momentul asta, Cas! 

El se pituleste mai apoi langa mine, acum urmarindu-ma cu mare atentie cum impaturesc fiecare haina si o asez cu in geamantan.

-Chial pleci? 

-Da.

Cas ofta trist ca o pisicuta. Ma cuprinde cu manutele de miloc, inca tinand robotelul in mana stanga, si isi cufunda fata in bluza mea, iar eu, ignorand formatiunile tari ale jucariei ce imi intra in coaste, m-am oprit o clipa din ce faceam ca sa ii returnez gestul. 

- O sa fiu plecata doar o saptamana, piticule. O sa ma intorc.

-Da' o saptamana e o vesnicie! 

-Si cu toate astea ma duc. Concursul asta e important pentru mine.

Fratele meu isi ridica privirea si o redirectioneaza spre raftul meu cu trofee, unde se odihneau medaliile mele de aur,argint si bronz, diplomele,si premiile  impreuna cu pozele de la respectivele evenimente. In fiecare poza eram cu spada in mana si cu trofeul in cealalta. 

-Nu inteleg. Daca ai atata de multe de ce iti mai tlebuie inca una?

Intrebarea lui ma facuse sa rad in sinea mea, poate pentru ca ma mira inocenta lui de copil si modul cum concepea anumite lucruri. 

- Nu ma duc la concursuri sa colectionez medalii. I-am raspuns eu. Astea sunt, doar asa... Cum sa iti explic? Hmmm... Ele imi arata cat de departe am aujns. Fac scrima pentru ca imi place, iar concursul asta e important.

-Mai impoltant decat celelalte?

-Da, pentru ca daca o sa castig conscursul asta voi participa la Jocurile Olimpice de anul viitor. Iti dai seama? Voi lupta pentru toata tara conta celor mai buni dintre cei mai buni.

- Ca si Capitanul Amelica?

-Exact ca si Capitanul America. Doar ca fara scut, cu o spada, si contra altor oameni in armura, nu extraterestri.