Vreau o viaţă nouă

Capitolul I

Capitolul I

     M-am hotărât. Gata. Mi-a ajuns viaţa plictisitoare pe care am avut-o timp de 17 ani. Vreau o schimbare, şi e timpul s-o fac. M-am săturat să fiu mereu aceeaşi fiinţă care umblă zilnic pe stradă fără ca nimeni să o observe, fără s-o cunoască nimeni. Nici măcar colegii mei nu mă cunosc, am fost mereu acea fată retrasă, nu, stai, nu mereu. M-am schimbat când mi-am dat seama în ce lume trăim, într-o lume care te judecă pentru tot ce faci, fie că e bine sau rău, iar acum vreau să mă schimb dinnou, dar nu cum eram acum câţiva ani, ci vreau să fiu o persoană nouă. Eram şi eu ca ceilalţi, dar chiar ei m-au făcut să mă retrag. M-am retras din viaţa pe care încă unii din foştii mei prieteni o mai au, prieteni care m-au uitat, i-am uitat şi eu, încerc să mă gândesc că aşa am fost eu mereu, o singuratică. M-am născut fără noroc, atunci o să mi-l fac eu. Vreau ca atunci când o să ies în oraş să nu mă mai trateze ca înainte, cu indiferenţă, de asta voi schimba tot, nici eu nu vreau să mă mai cunosc, oricum nici acum nu mă cunosc.

     Mi-am luat geanta mea veşnică, de culoarea crem, în care am banii strânşi în doi ani de muncă pentru această schimbare, am plănuit-o demult şi o să-mi ajungă pentru tot. Am ieşit pe uşa apartamentului unde am locuit singură de un an, după ce mama a plecat să-şi trăiască viaţa cu noua ei iubire, plecaţi pentru totdeauna în lume. Deşi aş fi putut trăi o viaţă superbă cu bani de la mama, am ales să trăiesc pe cont propriu. Câteodată mai vine bunica pe aici, mama tatei care a murit cu mult timp în urmă, dar îi spun mereu că nu am nevoie de ajutor, am învăţat demult să-mi port singură de grijă. Fraţi şi surori nu am, până şi eu am fost o greşeală pentru mama, sunt sigură că greşeala nu se va mai repeta.

     Păşesc încet pe scări, nu vreau să iau liftul, am nevoie de gândire, şi o să pot gândi cât timp voi coborî cele 9 etaje. Încă nu m-am hotărât cum mă voi schimba, vreau să fiu surprinsă chiar şi eu, voi accepta orice. Ies pe uşa albă de termopan a blocului, fiind întâmpinată de vântul rece de dimineaţă, chiar dacă e vară. Merg cu capul în pământ până la staţia de autobuz. Mă uit la ceas şi observ că mai sunt cam 5 minute până să ajungă autobuzul care duce până la Mall. Mă joc puţin cu părul meu şaten, extrem de lung, până trec acele minute. Mă urc în autobuz şi mă aşez pe primul scaun liber pe care îl observ. O controloare trece pe lângă mine şi îmi cere biletul sau abonamentul. Îi arăt abonamentul pe un an pe care scrie numele meu, Daria Delcu, se spune că numele Daria înseamnă şi "cel care menţine binele sau posedă binele", nu prea se potriveşte, dar nu eu l-am ales. Controloarea se uită atent peste abonament apoi pleacă, probabil dezamăgită că încă n-a dat nicio amendă. Trecem peste două staţii, mai rămâne una până la coborâre. Trec prin înghesuială până ajung la uşă şi cobor.

     Mă aflu în faţa imensei clădiri numite Mall, clădire pe care o văd cam o dată la 3-4 luni. Păşesc inăuntru şi las uşa să se trântească, iar eu tresar. Nu ştiu unde să intru pentru început, dar voi merge să-mi cumpăr haine. Intru în primul magazin care mi se pare drăguţ şi mă pierd printre umeraşe. O vânzătoare se îndreaptă spre mine şi mă întreabă cu ce mă poate ajuta. Îi spun de ce am nevoie şi îmi arată câteva haine care par pe gustul meu, dar mult mai diferite de hainele pe care le purtam până acum. Le iau şi le probez, iar vânzătoarea aprobă din cap că îmi stau bine. Sunt multe, şi mai îmi trebuie, apoi voi mai trece sigur pe la câteva magazine.

-   Pentru ce îţi trebuie atât de multe haine? mă întrebă amabil vânzătoarea care cred că nu era cu mult mai în vârstă decât mine.

-   Vreau o schimbare, o schimbare totală, să fiu o altă persoană, şi încep asta cu îmbrăcămintea.

-   Şi cum ai vrea să te schimbi?

-   În bine, în mult mai bine. Orice ajutor e bine-venit.