„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă.
― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește.
― Specială? În ce sens? insist eu.
―...
— Atunci cred că o să plec, te las să te plictisești în continuare.
— Stai! țipă și se ridică în șezut. Vin cu tine.
Doamne, te rog spune-mi că am auzit greșit.
— De ce? îl întreb după care mă ridic.
— Ți-am spus, mă plictisesc.
Îmi bag mâinile în buzunar și plec ignorându-l însă îi aud pașii în spatele meu. Ce tot vrea de la mine.
— Ești dificilă, nu-i așa?
— Chiar te interesează atât de mult? mă răstesc eu.
— Acum te comporți ca o târfă alintată.
Nu cred că a spus așa ceva!
Mă opresc și mă întorc către el privindu-l cât de urât pot.
— Tine-ți părerile pentru tine, nu știi nimic despre mine.
— Nici tu despre mine, îmi întoarce el vorba vizibil iritat. Chiar nu pot să înțeleg care e problema lui!
— Bine! țip eu și mă bosumflu.
— Bine!
Ce tip exasperant! De ce trebuie să se țină după mine cea mai enervată persoană din lume?
Îmi văd de drum în continuare și îl ignor cât pot de mult însă se decide că ar fi interesant să înceapă să fluiere. Minunat!
— Poți te rog să încetezi? îl întreb când ieșim din parc.
Liniște. Foarte bine! Jocul ăsta se poate juca în doi. După alte câteva minute de liniște, ajung în fața casei mele și îmi văd în continuare de drum. Deschid ușa și înainte de a intra, mai arunc o privire scurtă în spate. Enervantul mă privește o ultimă dată și pleacă într-un final.
— Asha? Ești tu? îi aud vocea mamei care răsună din bucătărie.
— Da, mamă!
Atât de mult am stat în parc încât a ajuns mama acasă? Îmi scot telefonul și privesc la ecran. E deja ora unu! Trebuie să mă apuc de teme!
***
Am început să mă obișnuiesc aici, la Avenue. Totul e atât de normal aici. Copiii sunt mult mai civilizați, iar profesorii se interesează mai mult în legătură cu ceea ce fac elevii.
Îmi întorc capul când pe ușa cantinei intră cea mai penibilă gașcă pe care am văzut-o vreodată. Elijah, Alexander și ceilalți tipi „ răi" ai școlii. Misoginul mă observă și parcă mă privește direct în ochi, deși e la o distanță destul de mare.
— Asha! mă strigă Meredith trezindu-mă la realitate.
— Da! Te ascult.
— Pe mine sau pe Elijah? întreabă cu o expresie ciudată pe față.
— Ce? Pe tine! fac și simt cum obrajii îmi iau foc.
— Calmează-te, te tachinam doar. Cum spuneam, Alexander e atât de drăguț! Am mai vorbit de câteva ori după petrecere.
— Serios? fac în timp ce iau o lingură de supă.
— Da! Crezi că numai tu cu prințișorul Iadului puteți? mă ia ea peste picior.
— Nu e vina mea că s-a ținut după mine precum un cățel, mă apăr eu.
— Încă mi se pare ceva ciudat, din câte am auzit; Elijah pune ochii pe cineva, i-o trage și dispare. Cam ăsta e mecanismul său de funcționare.
— Arăt eu ca cineva care ar face asta? Adică i-ar permite așa ceva.
— Ai dreptate. Oh da, era să uit! Alexander m-a luat în brațe! Dumnezeule, e atât de romantic, schimbă ea brusc subiectul.
Mă întreb cum de poate să i se deschidă atât de mult unui tip pe care de abia de îl cunoaște. Eu încerc să scap de enervantul de Elijah și nu pot, darămite să țip peste tot că m-a luat în brațe.
Dar totuși, are ceva aparte care mă incită cumva. Încă nu știu ce. Poate e modul ăla ciudat în care vorbește, poate privirile tăioase pe care mi le aruncă, chiar nu știu ce e.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
