Asha: O altfel de poveste

4

    — Poți ajunge și după un scurt dans; insită el, iar când dă să mă apuce de mână, simt cum un atac de panică e gata să se declanșeze.

    — Nu vrea să danseze cu tine, du-te dracu' de aici, aud o voce din spate, iar când întorc capul dau de un Elijah care stă cu mâinile împreunate la piept încruntat.

    — Sunteți așa plictisitori, spune tipul după care pleacă.

      Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Poate că Eijah nu e chiar atât de inutil.

    — Vino după mine, spune și trece fără a mă privi pe lângă mine.

      Doar nu se așteaptă să îl urmez. De abia de îl cunosc, ce naiba?

    — O să îți arăt unde e baia, nu te tranșez și apoi de mănânc, țipă din capul scării când observă că nu îl urmez și începe să râdă.

      Poate că are dreptate, sper.

      După ce urc și ultima treaptă, îl urmez pe tipul enervant din fața mea. Măi să fie, dar nu o duce rău deloc. Întreg corpul său pare să fie bine tonifiat, iar înălțimea îi conturează și mai bine trupul. Îi dau undeva la un metru nouăzeci, deși poate are chiar mai mult.

      — Aici e, spune imediat de cum se oprește în fața unei uși de mahon. Cred că am ceva ce te poate ajuta pentru aia, continuă și arată către pata de pe bluza mea.

      De unde știe mai exact de pată? M-a urmărit sau ceva?
      Sau poate a văzut-o în timp ce stătea în spatele meu, pe casa scării...

   — Intră înăuntru și o să vin imediat înapoi, îmi ordonă el după care pleacă.

      Deschid ușa și intru rapid după care o închid în urma mea.
      De ce îl las oare pe tipul ăsta să mă ajute? Habar nu am. În orice caz, după ce o să vină înapoi, îi voi spune să mă lase în pace. Mhm, așa voi face.

      Ușa se deschide încet, însă cine intră pe ea nu e Elijah, ci Alexander.

   — Iartă-mă, n-am vrut să intru peste tine, se panichează el.

    — E okay, spun scurt.

      În sfârșit nu mai trebuie să țip.

    — Atunci o să plec și revin în câteva minute, spune și îmi zâmbește iar eu fac la fel.

      Cu siguranță el e mult mai calm și mai drăguț decât idiotul de Elijah.
     La scurt timp după ce Alexander a plecat, ușa se dechide din nou, de data asta cu mult mai tare.

   — Gata, ia asta ca să poți spăla aia, spune și îmi întinde o bucată de material.

      O iau sfioasă din mâna sa și când mă uit mai atent observ că e un tricou.

  — Mulțumesc, spun în cele din urmă.

   — Pentru puțin, spune și zâmbește însă continuă să mă privească.

    — Vrei să... încerc să îi dau de înțeles că trebuie să plece dar se uită cruciș la mine.

      Omul ăsta nu întelege engleza, nu pot să îmi dau seama care e problema lui.

      Continuăm să ne uităm ciudat  unul la celălat. De ce naiba nu pleacă odată? Asta chiar devine penibil.

    — Poți pleca ca să mă schimb?  Întreb eu odată pentru totdeauna.

    — Oh da, scuze, spune și iese în sfârșit din baie.

      Mă sprijin de marginea căzii și oftez după care încep să râd de scena ce tocmai s-a întâmplat.

      Ăsta e tricoul lui cumva? E identic cu cel pe care îl purta el. Chiar trebuie să pun asta pe mine?

      Mă întorc cu spatele și încerc să ochesc pata în oglindă. Dumnezeule, arată mult mai rău decât credeam.

      Da, chiar trebuie...