Capitol 1

40 0 0
                                    

Luna plina acoperea mormintele ce o inconjurau intr-o lumina alba, facnd locul sa para mult mai primitor decat la inceput. Cu toate acestea, teroarea ei era imposibil de suportat. Se afla intr-un loc necunoscut... Cum a ajuns acolo? Cand? Unde ar putea gasi ajutor? Singura printre morminte, fetita de 8 ani incerca sa-si creeze o poteca in iarba inalta. Cimitirul parea acum locuit doar de cadavrele de sub pamant...

Intorcandu-se la prima intrebare, o imagine slaba a curtii spitalului in care se aflase ii apare in minte. Pare sa fie ultima ei memorie. Cativa copii, rasete si un caine. Mama ei statea in pragul usii discutand cu o asistenta. In fata ei se afla micul ursulet de plus pe care surorile sale i l-au daruit cand a intrat in spital, din cauza tuberculozei. A saptea la numar, Blanche era mezina familiei si cea cu imunitatea cea mai scazuta. La doua zile dupa ce ea a intrat in spital, matusa ei murise de aceeasi boala.
In cateva momente, totul se innegreste si mintea-i ramane goala.
Un fosnet slab din spatele ei ii atrage atentia.

Pentru o fractiune de secuna, silueta inalta a unei persoane se face vazuta, inaine de a fi acoperita de umbra unui nor de pe cer. Mormintele incep sa se intunece si terifiantul adevar de a fi pusa fata in fata cu un necunoscut, in miezul noptii, intr-un loc atat de dubios o acopera pe fata. Vantul rece de toamna adie usor aducandu-i cateva frunze la picioare.
Incearca sa spuna ceva, dar descopera ca-i este imposibil sa-si deschida gura. Sa fi fost frica? Nu... Nu-i asta. Fizic nu poate... De parca ar fi legata. Sigilata.
Din directia persoanei se aude un pas usor. Blanche isi ridica privirea pentru prima data inainte de a face cale intoarsa si de a incepe sa alerge cat mai departe de necunoscut, in intunericul noptii. Face pauze scurte si se uita inapoi, strainul tot pe urmele ei. Era cu mult mai inalt decat ea. Sa fi ajuns pe undeva pe la 2 metri?
Aerul rece al noptii ii trece dureros prin plamani si se opreste inca o data, se sprijina de o cruce si se pregateste din nou de alergare.

Exact inainte de a-si trage suflul inca o data, o mana scheletica i se asaza pe umarul drept, trimitandu-i un fior in tot corpul. Se intoarce intr-o fractiune de secunda doar pentru a se trezi fata-n fata cu necunoscutul. Analizandu-l din priviri incearca sa dea putin cu spatele, dar se opreste intr-o cruce. Inalt intr-adevar era acesta... Cu o palarie larga, parul lung, cret, cenusiu lasat liber, purta un costum si o pelerina relativ lunga, dand-un un aspect elegant. Sa fi fost de vita nobila? Vre-un domn din vremurile noi?... Era totusi tradat de fata. Oricat incerca sa evite sa fie privita, Blanche dadu de ochii barbatului, reci si goi. Cu fata impodobita de o cicatrice enorma pe jumatate din partea dreapta, acesta parea mai mult mort decat viu. Cu cat se uita mai mult, cu atat observa mai mult. De la talia nefiresc de subtire pana la hainele atarnand pe el ca pe niste bete, imaginea strainului era din ce in ce mai fragila, mai delicata, dar impunea respect intr-un fel.
Inainte de a mai putea face o miscare, barbatul isi duce mana la palarie, dand-o jos si facnd o plecaciune scurta:
- Cu tot respectul.... Nu mi se pare un gest de bun gust hoinareala ta prin si peste mormintele oamenilor.
Avea vocea surprinzator de inceta si calma, ragusita dar ferma.

Blanche si-ar lua apararea. Ar zice la randul ei ca nu i s-ar parea un gest de bun gust faptul ca un om in toata firea a urmarit-o prin cimitir, dar vocea fara covinte e de nedeslusit.
Punandu-si palaria inapoi pe cap, barbatul continua:
- Am auzit de sosriea unui nou tovaras astazi... Nu m-as fi asteptat sa te trezesti chiar la prima ora totusi... Blanche? Mi se pare?

O cunostea. Putin socata, fata se uita in ochii lui, cautand raspunsuri.
- Nu dispera... continua atunci barbatul, vazand teama de pe fata ei. Te asigur ca tot ceea ce ti se intampla este cat se poate de normal pentru cei de statutul tau. Mai mult sau mai putin... Acum, daca-mi permiti... Fara indoiala ai destule intrebari sa-mi pui. face un pas in fata, scotand un mic talisman din buzunarul drept. Si as fi mai mult decat incantat sa ti le raspund... Dar starea ta curanta nu ne ofera aceste posibilitati. Se poate rezolva totusi! Nici-o problema, nici-o problema.... continua in soapta, pentru el, oprindu-se in cele din urma in fata fetei.

Ii intinde talismanul. Vazand ca aceasta nu face nici-o miscare, el ofteaza, desface lantul si ii arunca obiectul pese gat, facand-o pe Blanche sa isi piarada constiinta pe loc.

- Nu vreau sa fiu cel care-ti strica distractia... Cimitirul pe timpul noptii este intr-adevar un loc incredibil, dar... Momentan avem alte treburi.

Acesta se apleaca langa fata si o ia in brate cu delicatete, incercand sa n-o trezeasca.
Se intoarce pe calcaie si porneste in directia opusa. Norul din dreptul lunii este impins usor de o adiere de vand, readucand lumina feerica de mai devreme, scotand in evidenta drumul de iesire din labirint, inconjurat din toate partile de cruci gotice si morminte intunecate, elegante, acoperite de ierburi si innegrite de vreme.




- Bun venit in lumea mortilor.... Blanche.

StrigoiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum