The Way You Are

Capitolul 6

- Mulțumesc! Și imi pare rău pentru aseară. Am fost o așa aiurită!

S-a ridicat de la masă cu o încruntătură pe față și ochii săi transmiteau o ușoară nervozitate. Când a ajuns lângă mine, mi-a cuprins fața în palme forțându-mă să îl privesc în ochi. Sunt atât de inteși încât mă pierd de fiecare dată în ei, uit de tot ce mă înconjoară.

- Dacă te mai aud spunându-mi aceste trei cuvinte vreodată, îți jur că mă supăr rău pe tine. Bine?

Atât de serios nu l-am văzut până acum așa că dau afirmativ din cap. De data asta își coboară ochii spre buzele mele și niciodată nu am văzut o dorință atât de mare pe chipul lui. Intensitatea privirii sale mă face să înghit în sec iar acum tot corpul mi s-a încălzit încât și prin hainele astea subțiri simt cum transpir toată iar inima bate în așa fel încât și el o poate auzi.

S-a depărtat de mine dintr-o mișcare lăsând în urma lui doar mirosul parfumului pe care îl avea aseară. Dau drumul aerului din plămâni cu ușurare și mă întorc rapid către mâncarea din fața mea începând să mănânc din oul fiert.

Oh vai, Christian a vrut să mă sărute! Aș sări în sus dacă nu m-ar vedea. Sunt fericită că s-a gândit la asta dar tristă că nu a făcut-o! Trebuie să scap cumva din situația asta așa că spun primul lucru care-mi vine în cap.

- Când ai spus că stai până azi chiar nu mă așteptam ca într-adevăr să o faci.

- Înseamnă că ai fost foarte des dezamăgită în trecut dacă ai probleme cu încrederea, zâmbi ușor amuzat.

- Nu des. O dată și bine, spun printre mușcături.

- Să întreb cum?

Mă gândesc puțin înainte să îi răspund. Ceea ce s-a întâmplat a fost pe vremea când aveam vreo 15 ani și mă îndrăgostisem prima dată de cel mai frumos băiat din liceu. El era a 12 a atunci și bineînțeles că trebuia să mă gândesc că tot ce voia de la mine era să-mi intre în pantaloni. N-a reușit, și asta pentru că am aflat la timp de planul lui iar pe lângă asta, era deja într-o relație cu o tipă de la facultate. Chestia asta m-a afectat pe termen lung. Cred, de altfel, ca el e răspunzător pentru toate refuzurile pe care le-am dat de-a lungul anilor, aveam impresia că toți voiau același lucru și că toți sunt niște mincinoși. Unii într-adevăr chiar asta își doreau... Uneori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu mi-ar fi zis prietenul lui tot ce are de gând.

- Acum nu mai are importanță, a trecut ceva timp de atunci.

Cu asta termin de mâncat și îl privesc cum își aprinde o altă țigară.

- De ce ești stresat?

Se uită confuz la mine așa că îi arăt spre țigară. Eu iau o gură de cafea, este tare și nu foarte dulce. Nu știu dacă a nimerit-o sau a întrebat pe cineva.

- Nu sunt stresat dar cafeaua merge mai bine cu țigara.

Îmi făcu cu ochiul de parcă era evident ca eu să știu detaliul ăsta. Matthew nu mi-a spus niciodată asta iar el e singurul din apropierea mea care fumeaza zilnic, trebuia să ghicesc undeva?

- Apropo, Miranda nu era cu Alexander?

- Ba da. De ce întrebi? Acum eu sunt cea confuză.

- I-am auzit de dimineață... pe ea si Matthew.

I-am făcut semn să continue pentru că nici de data asta nu înțeleg. Mi-a aruncat o privire gen "pe bune?". Îi fac semn să mergem în living și o ia înainte iar eu acum o priveliște superbă către spatele lui musculos. Tot ce pot gândi acum este cum ar fi să-l zgârii de nenumărate ori cu unghiile. Mmm...