Music for inspiration

(Everything I do) I do it for you

**

- Salut, Jordan!

- Bună, Elise!

- Ce avem la prânz?

- Aşteaptă şi o să vezi, mi-a făcut cu ochiul.

Jordan e bucătăreasa. Are în jur de 20 de ani. Şi-a luat slujba asta ca să îşi poată plăti facultatea. E chiar de treabă.

- Hei, Jordan?

- Da? m-a întrebat cu ochii în oală.

- Nu ţi se pare că Mary-Ann e schimbată?

- Ce vrei să spui prin schimbată? a întrebat din nou, dar tot nu s-a uitat la mine.

- Adică, nu ţi se pare diferită? În ultimul timp e mult mai veselă, bine dispusă, parcă i-a revenit dintr-o dată toată pofta de viaţă pe care o avea înainte.

- Dacă stau să mă gândesc, da. Şi să şti că mă bucur pentru ea. Merită să fie fericită din nou. În plus, are abia 29 de ani, nici măcar 30, a spus zâmbitoare.

- Ce vrei să spui cu asta? Că cineva a schimbat-o?

- Nu spun asta. Nu mă bag. Acum du-te la masă. Mâncarea e gata în 10 minute.

Ştiam că nu voi mai scoate nimic de la ea, aşa că am lăsat-o baltă. Trandafirii de pe masă erau aceeaşi de cu o zi înainte. Începuseră să se ofilească, câteva petale roşii ca sângele se aflau pe faţa de masă albă ca zăpada. Încă una se desprinse şi cobora alene prin aer până s-a alăturat celorlalte. Priveliştea asta îmi aducea aminte de basme, de copilărie, atunci când stăteam în jurul maici Matilda ce ne citea înainte de prânz. Dar un impact şi mai puternic îl avu singurătatea care mă lovise. Atunci eram singură şi o senzaţie ciudată îmi spunea că Mary-Ann nu v-a mai fi pentru mult timp acolo pentru mine. Am încercat să alung gândul acesta şi să mă bucur de masă. Încercam să mă bucur de schimbarea ei de dispoziţie, dar era greu atunci când nu ştiam motivul din spatele transformării.

Toamna zburase repede anul acela. Iarna nu ezită să îşi facă apariţia, iar primi fulgi de zăpadă nu s-au lăsat aşteptaţi. Toată lumea era în febra dinaintea vacanţei de Crăciun şi mai ales dinaintea anualei excursii de iarnă. Fiecare clasă avea altă destinaşie, iar a 10-a trebuia să meargă la munte, la ski. Eram la fel de încântată că toată lumea. Nu aveam nevoie decât de permisiunea lui Mary-Ann şi nişte bani de care, sinceră să fiu, nu duceam lipsă.

Adoram iarna. Era anotimpul meu preferat. Mi se părea că transformă totul într-un univers de gheaţă şi îmi plăcea să îmi imaginez că sunt pe tărâmul Crăiesei Zăpezilor şi că eu sunt cea care o distruge. Asta era cu ceva timp în urmă. Până la urmă a rămas un anotimp care amorţeşte şi îngheaţă totul în jur, dar eu cred că doar răcoreşte lucrurile pentru vara ce va veni. Ador zăpada şi senzaţia dată de un fulg de nea ce se topeşte în palma mea. Pe scurt, aşteptam cu nerăbdare venirea iernii, a zăpezii, a excursiei. Dar înainte de toate, aveam nevoie de acordul lui Mary-Ann...

- Cum ţi se pare peştele? am încercat să pornesc o conversaţie.

- Este delicios. Jordan chiar face o treabă bună, mi-a răspuns în timp ce mai luat o gură din somon.

- Şti, la sfârşitul săptămânii se organizează o excursie, la munte. Îmi dai voie să mă duc? Te rog frumos... am dat puţin din gene, deşi ştiam că o să mă lase.

- Sigur, de ce nu ai merge? a întrebat zâmbitoare.

- Nu ştiu?

A chicotit puţin pe seama mea. Nu a trecut jumătate de minut că tăcerea a fost din nou ruptă, de data asta de ea.