Dezastrul perfect

Prolog

     Şi-a ridicat mâna tremurândă în dreptul feţei, privind unul dintre motivele ce-o ajuta să se menţină pe linia de plutire atunci când simţea că se prăbuşeşte, obiectul ce-l purta la încheietură de când se ştie. A trecut uşor cu vârful degetelor peste micii spini din argint ai brăţării, care ştia că fac parte din cheia tuturor întrebărilor ce şi le-a pus întreaga-i viaţă.

     Dar soarta i-a trimis deja condamnarea prin scrisoare. Una incertă, dar care avea să se întâmple. Nu ştia când şi nici nu voia să ştie cum, dar aflarea marelui secret de care a fost mereu ferită avea acum termen de valabilitate.

     Rosalba şi-a lăsat mâna să cadă înapoi pe lângă al său corp frânt, continuându-şi inerţia de unde a rămas. Privea spre cerul întunecat aidoma ochilor ei şi încerca să-şi imagineze luna argintie ce nu se lăsa văzută de bariera ce norii o creau. Femeia şi-a arcuit uşor un colţ al gurii, dându-şi seama cât de mult semăna ea de fapt cu noaptea. Glumă sau nu, îi este al doilea prenume.

     — Arăţi de parc-ai venit din iad.

     Femeia a tresărit la auzul vocii dure ce-a întrerupt brusc liniştea-i gălăgioasă. S-a uitat pentru câteva momente la cel ce-a apărut în dreptul ei. O figură ce-i aducea vag aminte de cineva, dar nu-i venea nimeni în minte, cu care să-l poată compara.

     — Ar trebui să stai departe de mine, ştii? Încă mă aflu acolo.

     Un zâmbet frumos i s-a aşternut pe al său chipeş chip. Rosalba şi-a închis înapoi ochii ca să nu-l mai vadă, cu dorinţa de a potoli o anumită emoţie necunoscută ce i-a prins viaţă-n piept.

     — Atunci, nu-i de mirare că ne-am întâlnit.

     Zâmbetul i-a fost pasat ei de această dată, dar a dispărut la fel de brusc precum a şi apărut. El se întreba dacă i-a jucat cumva mintea vreo festă, pentru că faţa ei acum de piatră îl făcea să fi părut ireal.

     Apoi liniştea şi-a lăsat înapoi voalul să cadă. Doar respiraţiile ei, mai domolite faţă de acum câteva momente, dar încă agitate, se mai auzeau.

     Bărbatul se întreba dacă să se aşeze lângă ea sau să plece. Normal, ar fi ales prima variantă, dar ceva îl atrăgea într-un mod ciudat, respectiv surprinzător pentru persoana lui de prezenţa ei. Aşa că, deşi şi-ar încălca o parte din propriile-i reguli, s-a întins lângă femeia peste care a dat întâmplător în drumul lui spre casă şi a privit spre ce privea şi aceasta. Pe cer nu se ivea nicio stea în această noapte.

     — Ce faci? întreabă Rosalba confuză, fără să-l privească.

     Nu i s-a răspuns.

     Ar fi vrut să pară indiferentă persoanei sale şi, deşi chiar asta era impresia ce-o dădea necunoscutului, nu înseamnă că aşa şi era. Neliniştea-i dansa cu emoţii abstracte ce veneau şi se duceau înainte să le poată identifica.

     Îşi ronţăia subtil buza şi încerca să-şi amintească la ce se gândea înainte să vină el. Se străduia să-şi canalizeze înapoi atenţia asupra cerului gol, dar curiozitatea o mânca. Îi simţea mireasma parfumului, subtilă şi bărbătească. Îi simţea prezenţa, îl observa cu colţul ochiului şi îi auzea respiraţia uşoară.

     Încălcându-şi vocea subconştientul, şi-a întors capul şi l-a privit. Iar inima parcă i s-a oprit, din nou, pentru o secundă. A treia bătaie, venită cu întârziere dar menită aceluiaşi efect.

     O moarte sigură.

     În ai lui ochi aurii şi totodată întunecaţi putea să vadă moartea valsând nebună cu pasiunea, pe ritmurile unei adânci dureri. Evidenţiaţi de gene lungi şi delicate şi încadraţi în chipul ce părea o lucrare a divinului, părea sculptat de Lună şi pictat de Soare.

     Pletele-i negre ca pana celui mai mândru corb se lăsau purtate de brize uşoare. Rosalba se întreba cum s-ar fi simţit să-şi treacă degetele prin ele şi să-i captureze buzele-i ca două petale de trandafir într-un sărut exploziv.

     Şi-a imaginat. Şi s-a simţit de nedescris.

     — Ce faci? a întrebat-o străinul, acelaşi lucru ce-l întrebase şi ea, cu doar câteva momente în urmă. Revenind la realitate, Rosalbei i se păru că durase o eternitate.

     Dar l-a tratat cu acelaşi răspuns. Cu linişte.

     S-a întors în poziţia precedentă şi, cu un oftat insesizabil, şi-a închis ochii. Simţea un sentiment acut de ruşine. Îşi căuta scuze pentru acţiunile sale prosteşti şi s-a mai liniştit când a găsit unele potrivite.

     Se putea consola de asemenea spunându-şi că oricum probabil are o personalitate deplorabilă. Dar apoi şi-a amintit de ochii lui şi de ce a privit în ei. Oare cum ar fi fost să privească şi el în ai ei? I-ar fi văzut războiul ce-l poartă-n ale sale adâncuri sau scutul i-ar fi rămas impenetrabil, cum a fost pentru toţi cei pe care i-a întâlnit înainte de el?

     Apoi Rosalba, deschizându-şi din nou pleoapele şi privind cerul, s-a gândit cum ar fi fost dacă era senin. Cum s-ar fi văzut reflexia stelelor argintii în acei ochi aurii?

     Şi-a imaginat. Şi a încercat să-şi blocheze zâmbetul ce voia să iasă pe neaşteptate, din nou.

     — Încâtat de cunoştinţă, i-a spus el, ridicându-se brusc.

     Rosalba a clipit de câteva ori confuză. A făcut ceva greşit?

     Îl privea îndepărtându-se, iar cu emoţie în glas l-a surprins pe tânărul misterios, dar şi pe sine.

     — Stai!

     Bărbatul s-a întors cu o privire curioasă. Ea s-a mustrat mintal şi muşcându-şi buza, s-a ridicat în şezut. După ce şi-a cântărit cuvintele, l-a întrebat curioasă:

     — Care e numele tău?

     Din instinct, şi-a închis ochii în aşteptarea unui răspuns. Şi şi-a luat încă o înjurătură de la subconştient, deoarece i-au fost date de gol ruşinea şi interesul.

     Ea este genul de fată pe care nu o poţi citi, oricât ai încerca. Din nou, Rosalba îşi căuta scuze şi a găsit-o pe cea perfectă. Pur şi simplu a fost prinsă într-un moment de pură slăbiciune.

     — Elijah, îi răspunse el cu un mic zâmbet. Apoi s-a întors înapoi şi şi-a continuat drumul, ochii ei urmărindu-l până s-a făcut dispărut.

     Rosalba a mai privit după câteva momente în acelaşi loc unde el fusese, cu un zâmbet tâmp şi mult prea copilăresc pentru persoana ei. Deşi a încercat să şi-l steargă de pe faţă, al naibii n-a vrut să dispară!

     — Încântată de cunoştinţă, Elijah, şopti doar pentru ea.