In focurile și apele primelor iubiri

el.tot ce e el.

    Tin minte perfect cum am inceput prima zi de școală, evident oribil.Am întârziat din cauza mamei mele care decat sa ajung eu la timp a preferat sa si faca machiajul.Am fost singurul copil neînsoțit pentru ca ea a preferat sa meargă la cafea cu prietenele ei.
    Pentru ca am întârziat, nu am putut sta unde mi am propus.Asa ca a trebuit sa ma asez intr o banca neocupata si sa ma multumesc cu asta.Stateam la fereastră.Eram extrem de abătuta pentru ca eram constienta ca nu o sa mai imi revad colegii de la grădiniță unde facusem senzatie si eran complet singura printre copii străini.
    Toti colegii erau topiti dupa mine,desi nici astazi nu mi pot explica de ce.Eram îmbrăcata intr o rochie cu dantela.Nu sunt si nici nu eram frumoasa.Norvegiencele sunt de obicei blonde, daca nu sunt înzestrate cu ochi albastrii...oare s or fi saturat norvegienii de femei frumoase?
     Stateam cu un baiat...imi atrasese atenția de cand il vazusem de la usa.Nu mi vorbise pana atunci, dar imi zisese la un moment dat cu o căldură oarecum rece:
    -Buna,eu sunt Grigore.
      Acum inteleg de ce mi a atras atentia.Era roman.Stiam ca romanii sunt frumoși,dar nu credeam ca chiar asa de orbitori.
    Nu ma toleram cu colegii.Pana acum,in momentul de fata i am considerat niste idioti si alegeam sa nu le vorbesc. Prima mea prietenă a foat Hannah ce era foarte geloasa pe mine deoarece în loc sa faca ea senzatie,cu frumusetea ei sclipitoare de norvegiancă tipica,faceam eu.O intelegeam.Cu ea vorbeam decat printre vorbe...deci cam tot singură eram.
     Eram foarte dezamagita de faptul ca nu putean sta la perete.Imi placeau pereții. Ii adoram mai bine spus.Deși sunt solizi si tari totodata sunt si moi si confortabili.Trebuie decat sa stii cum sa i cuprinzi.Nu m am mai abtinut dupa terminarea orelor,dupa ce toti copii ai plecat.Am sarit pe ei.
     Aparuse Grigore.Simteam ca inima mi s a oprit si respiratia nu mai avea nici un sens in momentul in care ochii lui sticlosi pe care i ar fura si un pitigoi s au uitat la mine.Isi uitase căciula. Ii era mereu frig .
     In loc sa inceapa sa spună ceva,a venit pana la mine cu o eleganta nespus de tandra,si a azvarlit ghiozdanul,mi a intins mana.Si eu i am daruit o pe a mea si am sarit amândoi pe pereti.
    Am cazut.Nu m am lovit,el a avut grija de asta,dar in schimb imi mototolisem rochița. Eram foarte suparata si el trist.Mi-a spus...incet:
   -Imi pare nespus de rau ca ti am motitolit noua rochie.M am bucurat nespus de mult ca am gasit un om care are aceleasi ciudatenii ca mine si am inceput sa ma...nu stiu sa descriu asta..
   In timp ce el imi vorbea,eu inca incercam sa mi netezesc rochia,zadarnic,evident.M am oprit si i am zambit.Mi a răspuns cu aceiasi monedă. Dupa care am zambit iar,cu genele rasucite in fata si el a inceput sa rada.
    După aceea,m a ajutat sa mi strang lucrurile si mi a luat ghiozdanul pana la iesirea din scoala.Mi l a pus usor,cu grija sa nu ma lovească pe mana si amandoi am fugit de parca in loc de vopsea pe haine,aveam sange si ne ucisesem reciproc.