Instagram [ Zerrie ]

14*

O săptămână.

O săptămână fără să merg la școală.

fără să ies din casă.

fără să intru pe rețelele de socializare.

fără să respir.

A fost o săptămână oribilă.Am plâns încontinuu, am avut 3 crize și am fost de două ori la spital deoarece am făcut supradoză.

Ești fericit Zayn?

Întrebarea care mă macină, este...de ce?De ce a făcut asta?

Fetele m-au contactat, dar nu le-am răspuns.Dirigentele meu a sunat-o pe mama ca să îi zică că sunt postere prin toată școala cu poza aceea.Mama a fost dezamăgită de mine.Tata m-a dat afară din casă de câteva ori.

De ce, Zayn?

Este luni.

Am decis că trebuie să merg la școală.Trebuie.Fără să mă mai ascund.Asta sunt eu.Nu este sfârșitul lumii doar pentru o poză.Mai am câteva luni și termin liceul.O să fie ok.O să scap de poza aceea și de amintirile oribile din liceu.

Am ieșit din bloc, fără să le zic părinților că plec.Și-au dat ei seama.

Nici nu mi-am luat ochii de pe ciment până să ajung la școală.

Școala era cum am lăsat-o.Plină cu oameni răi dornici să te distrugă.Dar nu mă plâng, ăsta e liceul.Viața de liceu.

Mi-am dat seama de două reguli când intrii la un liceu:
1.Nu lăsa capul în jos deoarece o să te calce toți în picioare.
2.Să nu ai încredere în nimeni.
Dar eu din păcate le-am încălcat pe amândouă.

- Perrie!

Mă mut cu capul în direcția de unde mi-am auzit numele și sunt ușurată când le văd pe prietenele mele vechi.Jade, Leigh-Anne și Jesy.Le cunosc de la grădiniță și sunt singurele persoane care nu m-au judecat niciodată.

Au venit spre mine și m-au luat în brațe fără să zică nimic.Îmi era dor de o îmbrățișare de grup.

- Stai calmă, Pez, nu o să te întrebăm nimic.Când simți tu nevoia să vorbești, suntem aici.mă asigură Jade.

- Mulțumesc.

Am înaintat cu ele spre intrarea în liceu, iar toți se uitau la noi.Nu e nimic de mirare.Poate să se uite cine vrea, dar să nu vină Zayn cu prietenii lui că o să explodez.

Nici nu mi-am dat seama că am ajuns la dulapul meu când Jesy m-a întrebat:

- Vrei să stăm cu tine?

- Nu, este ok.le asigur.Duceți-vă, făceți-vă treaba.Mă descurc.

Au zâmbit emotiv, și au plecat.Ne întoarcem de unde am plecat.

Mi-am deschis dulapul, luându-mi manualul și caietul de istorie.

- Hopa, cine a venit la școală.

O voce enervantă se aude în spatele meu.Era Rachel, dar nu singură.Era cu o tipă blondă pe care nu am mai văzut-o niciodată.Cine e?O altă persoană care îmi va distruge viața?Presupun că da.

- Rachel, las-o baltă.îi zic tăios și încerc să plec dar se pune în fața mea.

- Nu termini așa de ușor cu noi, Pez.O să regreți că te-ai născut.

Amândouă râdeau foarte gălăgios.Chiar nu înțeleg ce i-am făcut, dar cred că o să rămână un mister.

- Apropo, începe tipa blondă, să nu cumva să te mai dai la Zayn sau să te mai uiți la el.Acum este proprietatea mea.

- Nu este un obiect.îi zic repede, cu toate că nu vreau să îi iau apărarea lui Zayn.

- Acum este, și ghici ce.stă câteva secunde.E obiectul meu.Așa că fă pași te rog eu mult.

Cum poate să zică că e obiectul ei?E așa rea și superficială.

Au plecat cu aerele lor spre undeva anume, și sincer chiar nu vreau să știu unde.Au venit la mine doar ca să mă insulte mai mult?Sunt de câteva minute la liceu și deja vreau să plec acasă.

Adică, ce mă oprește din a face acest lucru?Părinților nu le pasă, profesilor la fel.

Mi-am deschis dulapul și am aruncat cărțile la locul lor într-o fracțiune de secundă și am fugiț spre ieșirea liceului.

Era o zi frumoasă cu toate că se apropie iarna.O să fie o iarnă grea, simt asta.

Nimeni nu era în curtea școlii, nici măcar portarul, iar asta îmi dă o senzație așa bună.Poate nu este o zi așa rea.

Când mă apropiam de ieșire, am simțit cum ceva se izbește de mine.

- Au!spune o voce pe care aș recunoaște-o și adormită, din păcate.

Am încercat să nu mă uit la Zayn, sperând că nu și-a dat seama că sunt eu.Accidentul acesta mi-a dat tot părul pe față, și acest lucru îmi dă un punct plus mie.

- O dar vai, pe cine am prins.

Da, și-a dat seama.

- Lasă-mă!țip la el fără să vreau când m-a tras mai aproape de el.

- Ai avut tupeu să vii la școală?întreabă sarcastic și în scârbă.

Încercam să nu mă uit la el, deoarece știam că o să încep să plâng și nu vreau să vadă că mă doare ceea ce îmi face zi de zi.

- Când vorbesc cu tine, te uiți la mine.îmi ridică bărbia și schițează un zâmbet fals.Așa, Perrie, cum poți să ascunzi acești ochi frumoși?

Nu îmi dau seama dacă ar trebui să îmi fie frică sau să mă înroșesc.Când vorbesc cu Zayn mă simt așa incultă și proastă.

- Pot să te întreb ceva?vorbesc, înghițindu-mi cuvintele ca să nu plâng.

- Desigur.

- De ce mă urăști așa mult?la a doua literă pe care am scos-o deja m-au năvălit lacrimile.

Nu voiam să plâng, nu voiam nici să respir când sunt cu el.

Mi-am fixat privirea spre ochii lui care acum erau reci.Mi-am dat seama de un lucru, el nu are suflet.

- Mâine, după școală, ne vedem la cafeneua ChocoPub.O să clarificăm tot.

Și cu asta m-a lăsat, a plecat, fără să mai scoată nici un cuvânt.Mă uitam după el inghițindu-mi lacrimile și gândindu-mă dacă mai merită să mă gândesc la ceea ce mi-a zis.Doar o să fac cum vrea el, fără alte întrebări, cu toate că mă simt ca sluga lui.