Se-nalță spre cer un cântec de dor
Văzduhul răsună, ecoul în nori
Și stelele-ngână iubirile lor
Își cântă durerea, plângând deseori.
Copacii își pleacă coroana de flori
Sub trestie lacul suspină ușor
Jălesc pe luceafăr, suspini și fiori
Cuprind tot pământul, și cerul și-un nor
De furie tună și fulgeră crunt
Alungă tristețea din suflet, din gând
Iar soarele iese din somnul adânc
Aduce lumină, căldură făcând.
