Concursuri ...

De vorbă cu Kayla

   

         ~Ok, nu ești prea bine. Dar cu ce oprește asta dorința ta de a trăi? Am înțeles, nu ești întreagă, nu mai ai ce ai avut, dar cu ce oprește asta visele tale atât de aprige? Poate nu mai poți să ajungi singură acolo sus, unde îți dorești, dar cu ce te împiedică să devii cineva? Îți zic eu... cu nimic! Da, ok, am înțeles că suferi și că ești distrusă, dar reculege-te, copilă! Recuperează-ți bucățile ce s-au aciuat în alte suflete, ridică-ți privirea goală, umple-o și ai încredere! Vei ajunge sus, așa incompletă și defectuoasă cum ești. ~

____________________________________

          Viața a schimbat-o. El a schimbat-o, dar Kayla știe că în ciuda deficienței pe care o are, trebuie să lupte pentru ea, pentru pasiunea ei și să trăiască. Știe că e un clișeu, dar în ciuda vorbelor, e adevărat.
          Stătea în locul ei preferat, la marginea lacului, sub supravegherea atentă a mamei ei ce nu o lăsa nicio secundă singura, din mașină privind-o, și a lunii. Fata nu își putea vedea astrul, dar și-l imagina. Știa cum arăta pesiajul dinainte de accidentul ei, dar habar n-avea dacă s-a schimbat sau nu. Doar își imagina... În mare, în asta consta viața ei. Noroc de imaginația bogată!
         
          — Ochii ți-au rămas la fel de frumoși... zice o voce masculină, ce îi aparține unui tânăr care s-a așezat lângă ea, la cam un metru distanță.
 
          Kayla este cuprinsă de un val de fiori reci și de mii de emoții, la auzul vocii de care i-a fost atât de dor. Și-a imaginat de mii de ori momentul în care avea să îl reîntâlnească, căci după ceea ce i s-a întâmplat, nu l-a mai văzut decât o singură dată, în care și-a cerut scuze, dar ea nici n-a vrut să îi mai asculte cuvintele fără rost. Plecase și el, împreună cu toți ceilalți. Atunci a fost momentul în care a realizat că trăiește într-o lume plină de fățarnici. Dar ea știa doar varianta ei, nu adevărul total.  Și voia să îl atingă, să îl ia în brațe, să îl simtă, dar s-a rezumat la a privi în continuare luna, deși i-a scăpat un mic tremurat când i-a auzit vocea ușor schimbată.

          — Doar că acum sunt mai goi, face o pauză în vorbire, apoi continuă. Și inutili, răspunde ea.

          Aspen își apleacă capul, vinovat. În ciuda celor 7 luni ce au trecut de la cumplitul accident, el nu a putut uita nicio clipă ceea ce a făcut. Dar nici nu își aduce aminte ce, când și cum a făcut de a lăsat-o oarbă. Doar își imagina din spusele celorlalți.

          — De ce ești aici? întreabă fata când liniștea devenea prea dureroasă.
  
           Băiatul expiră zgomotos și începe:

           — Mi-aș cere din nou scuze, dar știu că nu ajută cu nimic. Kayla...
   
           — Aspen, te urăsc!

           Iar la auzul acestor vorbe, băiatului i se amplifică suferința, deși presupunea că e inevitabil acest sentiment. Tocmai din această cauză nu s-a apropiat de ea în tot acest timp, ci doar a stat pe marginea vieții ei.

          — Te uram... Și o parte din mine încă te urăște, continuă ea.  Tu ești cel care mi-a distrus viața, mi-a luat posibilitatea de a mai scrie, de a mai ține pixul atât de drag în mână și de a-mi tasta visele.

           Vinovăția și ideea că i-a distrus viața celei mai iubite persoane din viața lui, îi zgâriau din nou inima, doar că mai adânc de data asta. Iar în ciuda îmbărbătărilor care derulau în mintea sa, o lacrimă i s-a prelins. Apoi încă una și încă una, căci odată deschisa cutia Pandorei, se pare că nu se mai putea închide.
          
           — Dar mai apoi... inspiră ea zgomotos de data aceasta și se întoarce spre el. Nu îl vedea, dar îi simțea prezența. Aspen, te-am iertat! Ceva din mine te-a iertat și apoi m-a determinat și să o fac și eu. Și uneori mă urăsc atât, dar atât de mult pentru asta! Sunt prea slabă și iert prea repede! Dar nu mai am ce face... Și da, în ciuda acelei beții ale tale, din cauza căreia m-ai împins, iar eu am căzut pe jos, lovindu-mă la cap de bordura străzii, nervii și partea creierului care se ocupa de acțiunea vizuală fiindu-mi distruși. În pofida acestui fapt... Te-am iertat, Aspen, zice cu o voce moale, aproape total diferită de cea precedentă.

           Băiatul experimenta o mulțime de sentimente noi, de la iubirea iertătoare, la dorul imens și până la dorința arzătoare de a o avea în brațele lui, sub protecția sa. Ce ciudat și ce telepatie, căci Kayla simțea același lucru. Doar că toate acestea erau încoronate de un iz de iertare și de bucurie că îl revede.

          — Kayla... îmi pa... ăă... scu... ăăă... Nici nu știu ce să zic și cum să reacționez. Mă simt atât de rău și mă urăsc pentru ce ți-am făcut. Nu a fost cu intenție, jur. Eram beat, știi și tu. Și totul din cauza părinților mei... Tocmai atunci s-au gândit să divorțeze și eram distrus. Voiam să vin la tine, dar era deja seara și știam că părinții tăi sunt împotrivă. Dar jur, Kayla, mereu am fost cu tine.

           Și are dreptate, căci în fiecare zi, de dimineață până seara, el a urmărit-o, a avut grijă de ea și dacă avea nevoie de ceva, el făcea cumva și o ajuta.

           — Aspen, ia-mă în brațe! Mi-a fost atât de dor de tine!

           Băiatul nici nu a mai așteptat vreun cuvânt și o avea în brațele lui. Amândurora le era atât de dor și se simțeau atât de bine în acele momente, încât lacrimile i-au cuprins pe amândoi. Doar că Kayla simțea ură... ură față de ea, căci iarta prea repede. Aspen parcă a simțit, căci a liniștit-o cu un sărut. Atât de profund, de amar și dulce!

                     ~Șfârșit~

Număr de cuvinte: 999 :)))

Sper să îți placă, Paper-love !
Dacă nu se vad alineatele și liniile de dialog, pe care le-am pus (îți fac ss, daca vrei) să știi că e din cauza Wattpad-ului.