Concursuri ...

Proba 2

             Această probă constă într-un capitol de  1000 – 1500 de cuvinte în care să apară doar narațiune , fără dialog . De-asemenea nu trebuie să aibă legătură cu capitolul precedent . Și , la fel că și la cealaltă probă , voi trebuie să îmi dați note .

  Nume carte :  Legea străveche

  Nume capitol : Evadarea

  Conținut :

             Stăteam în patul meu așteptând nervoasă ca ceasul să bată ora 2:00 . Minutele parcă nu treceau , iar secundarul parcă era blocat într-un singur loc . Ba chiar am verificat ceasul de câteva ori pentru a mă asigura că merge ca toate ceasurile . Deși așa părea , blestematul ăla parcă era făcut în așa fel încât să  scoată oamenii din minți  și să le omoare  toți neuroni . 

             « Nu ! Așa nu merge ! Nu pot sa stau aici , așa , încă o oră ! Pur și simplu nu pot ! Trebuie să mă gândesc la ceva , să am o ocupație . »  gândeam eu atunci .

             Mă oprisem  din mersul prin cameră , mi-am pus mâna la bârbie și am început să mă gândesc la ce ne-ar mai trebui .

           « Nu prea îmi trebuie multe lucuri pentru că șefu' are grijă de tot , dar îmi iau doar rucsacul și banii pe care am reușit să îi strâng . Nu că aș avea nevoie de ei , dar îmi place să am lucrul meu , să fiu independentă .  Tot ce îmi doresc este ca Lucas să nu greșească . Că altfel , zău că ne bagă la pușcărie de data asta  ! »  vorbele conștiinței mele de atunci îmi ocupau gândurile .

              Minutele treceau și , deși cu greu , am supraviețuit o oră în camera aia .  Abia așteptam să ies de acolo ! Zău că nu mai suportam .  Am avut noroc că încă eram minori și nu ne-au băgat cu adevărat în pârnaie  , dar și locul de atunci  era la fel de rău . Uram să fiu îngrădită , dar atunci  trebuia să mă concentrez asupra planului , nu să dau frâu liber sentimentelor .

              Ceasul bătea exact ora 2:00 . Atunci  trebuia să intru eu în acțiune . Mi-am luat  rucsacul în spate , mă îndreptam  spre ușă și am apăsat  clanța . Mi-am scos  ușor capul înafara camerei pentru a mă uita dacă pe holul gigantic mai era cineva . Era o liniște de mormânt și , spre norocul nostru , locul ăsta nu avea camere , așa că puteam să ne mișcăm în voie . Am închis ușa camerei așa cum am și deschis-o și m-am îndreptat  către scări .
           Primul pas al planului  consta în ajungerea pe câmpul de antrenament , unde mă întâlneam cu Lucas și de unde trebuia să fug către viața de dincolo de aceste gratii .
             Am coborât scările în cea mai mare liniște , fiind atentă la orice mic zgomot ce ar putea preveni vreo catastrofă . Primul set de scări l-am parcurs . Îmi mai rămăseseră doar 2 , eu fiind pusă la penultimul etaj . Tocmai când voiam să parcurg următoarele scări , am auzit  niște pași venind din spatele meu , adică de pe coridor . M-am oprit  pentru câteva secunde să văd dacă își vor ca destinație locul meu sau altul . Se pare că chiar eu le eram destinație , așa că m-am așezat pe balustrada scărilor și m-am lăsat  în jos pentru a putea coborî repede și fără sunet . Când voiam să repet acest lucru , am auzit  alți pași venind dinspre etajul inferior celui din partea căruia proveneau prima pereche de pași . Agitată , îmi îndreptam  privirea către fiecare colțișor din jurul meu , sperând să găsesc o cale de a ieși din încurcătură . 
               Se pare că fereastra era singura obțiune . Cu inima care îmi bătea extrem de tare , cu pașii ce se apropiau din ce în ce mai mult și cu frica de închisoare ce mi se instalase în vene , am încercat  să deschid fereastra .
             În ciuda eforturilor mele disperate , nu voia să se deschidă . Pașii se apropiau tot mai mult . Mi-am luat  agrafa din par și am încercat  să o deschid și așa , însă  se părea că Universul nu era de partea mea .  M-am întors către partea din care îi  așteptam pe cei doi vizitatori , am închis  ochii , am înghițit  în sec , mi-am reglat  respirația ce era deja haotică . Inspiram , expiram ... inspiram , expiram .

           Am deschis  ochii și am văzut  că diferența dintre cele două scări era ocupată de un mic perete . M-am ghemuit  lângă el și m-am făcut  cât de  mică se putea pentru  a  nu  fi  văzut  .  Mi-am strâns  genunchii la nivelul pieptului și am așteptat  pașii ce presupuneam  că  în  vreo  2  secunde  și-ar face apariția .
                « O secundă , două  secunde ... » număram  în gând și în timp ce așteptam să ajung la cele trei secunde , dintr-o dată o liniște de mormânt s-a așternut  peste tot . În  ambele  părți , pașii  se opriseră .
            Mi-am deschis ochii și am așteptat urmarea fără să respir de frică .  La etajul superior se auzea bâzâitul unui aparat și vorbele unuia dintre paznici . Spunea că etajul trei este curat .  Cred că a dăduse  raportul . Viitorul meu era încă incert , dar speram să se întoarcă din drum .  La fel a făcut și celălalt paznic , dar pentru etajul doi , etajul său .

             Pentru încă câteva secunde  liniștea domnise .  După , pașii se auzeau din nou . Însă de data asta , zgomotul provocat  de ei devenea   din ce în ce mai mic . 

               După ce nu se mai auzeau deloc , mi-am scos  capul pe  de-o  parte  și  de  alta  a  mini-peretelui ,  după care m-am ascuns la loc ,  pentru a fi sigură că îmi pot continua drumul .         
M-am ridicat  și am continuat  cu prudență maximă până la parter .
            Acolo era singurul loc din toată acea clădire care avea camere , însă șefu'  ne asigurase că vor fi închise . Punctulețul roșu ce deobicei licărea când aparatele sunt pornite , era  inexistent . Fața îmi era luminată de un zâmbet și am ieșit  din clădire bucuroasă .
                 În cea mai mare fugă  am ajuns  la locul stabilit . L-am căutat  cu privirea pe Lucas peste tot , prin fiecare loc umbrit  , însă nu îl găseam . M-am  așezat  pe iarbă , la umbra unui copac și îl așteptam pe băiat fixând cu privirea fiecare fereastră timp de câteva secunde bune .  
              După vreo 10 minute , timp în care am stat că pe ghimpi de frică pentru Lucas , am decis să mă relaxez și eu măcar câteva minute , așa că m-am întins pe iarbă .
                Am închis ochii și am încercat să mă decuplez de toate grijile până ar fi venit Lucas . Deși era  un gest destul de necugetat având în vedere situația în care mă aflam . Dar ce puteam face ?! Nu puteam merge după el , neștiind ce a pățit . După cum a zis  șefu' , trebuia să  plec fara el dacă întârza mai mult de jumătate de oră . 
                Chiar atunci , un foșnet s-a auzit  în spatele meu . M-am  ridicat într-o fracțiune de secundă și am făcut  ochii cât cepele pentru a distinge inamicul . Însă , în spatele meu nu era nimeni . Eram și  mai speriată din cauză că nu știam nici cine sau ce a fost cauza zgomotului . Vreau să fac înconjurul  copacului  ,  dar  imediat  cum  m-am întors cu spatele , două brațe m-au  cuprins de umeri , unul dintre ele mergând către  gură  pentru  a  mi-o acoperi .  Inima a început să bată mai tare ca niciodată , iar mintea nu putea scoate nimic .
              Primul meu instinct a fost acela de-al călca pe picior , știind cam la ce distanță era față de mine . Așa am fi făcut , dar s-a ferit , ceea ce înseamna că îmi cunoștea instinctele . Deci e logic că era Lucas . I-am luat  mâna de la gură si am început  să mă răstesc la el în șoaptă , iar el ca un exemplar extrem de întâlnit de rasă masculina , a început să râdă . Mi-am dat  ochii peste cap , deja enervată de atitudinea lui și am luat-o  înainte cu pași repezi . Întârziasem și nu ne permiteam să continuăm tot așa . 

              Când am ajuns la gardul ce avea pe marginile lui sârmă cu electroșocuri , eu m-am urcat pe umerii lui Lucas . La ce specimen este  mă mir că nu s-a urcat el pe umerii mei .
              Partea cu sârma este ușor de trecut , mai ales că mai făcusem acest lucru și înainte , iar electoșocurile au fost oprite tot cu ajutorul șefului . Eu am sărit ușor .
            Când a venit rândul lui Lucas  ,  luminile au fost puse pe el . Au început să tragă cu pistoale , iar electroșocurile au pornit . Gloanțele nu l-au nimerit , dar din cauza electroșocurilor , a leșinat în fața mea .
            Eram extrem  șocată . Nu știam ce să fac . Frica mă paralizase , ochii îmi erau ațintiți asupra lui , iar mâinile îmi erau duse la gură pentru a opri suspinele .  Trebuia să fac ceva ...

           Număr de cuvinte :  1443 .

         Sper să îți placă , --Skyler- .