Cazul Trattory

Capitolul 2

  Următoarea zi, Caroline se trezește datorită telefonului de la Collin. Caroline locuiește într-o casă modestă, prin cartierul hotelului Trattory. Se repede la telefon, răspunzând, în timp ce vocea lui Collin răsuna veselă în mobilul lui Caroline, pe când vocea ei era adormită.

   —Collin, e șapte jumătate într-o dimineață de sâmbătă! Nu ai somn? se freacă la ochi și își afundă adânc capul în pernă.

  —Ți-am găsit adresele și numerele de telefon ale suspecților.

  Pe fața lui Caroline se afișează un zâmbet triumfător, și îi zice lui Collin să i le trimită pe mail. Se duce spre biroul de la parter, se așază la calculator și își tastează parola de la email. Collin își făcuse într-adevăr treaba.  Privi pe ecranul calculatorului, își notează numerele de telefon, iar după fuge să se îmbrace pentru a începe din nou ancheta acelui caz morbid ce a scuturat jumătate din Los Angeles.

  Se uită din nou pe adresele celor de la cazul Trattory și fuge repede la mașină. Bagă cheia în contact și se duce la locul unde locuia primul suspect. Doamna Chase. Mai privește puțin la casa în care trebuie să între, trage aer în piept, iese din mașină trântind portiera și se îndreaptă spre casa femeii.

  Bate ușor în ușă și așteaptă până când o femeie în vârstă de patruzeci și cinci de ani îi deschide.

  —Bună ziua, cu ce vă pot ajuta? o analizează pe Caroline din cap până în picioare.

  —Sunt Caroline Wong și lucrez pentru agenția de poliție numărul cinci, zice și arată insigna. Aș putea să vă adresez câteva întrebări? se uită peste ușă, rămănând serioasă.

   Femeia îi face semn, poftind-o pe Caroline înăuntru, conducând-o printr-un culoar plin cu tablouri și poze de familie. Avea trei copii, unul mai mare, care lui Caroline i se părea în jur de douăzeci și doi de ani, un băiat cu păr brunet și ten puțin deschis cu ochii căprui, o fată mai mică de șaptesprezece ani, și un prichindel de trei ani.

    Doamna Chase o poftește pe Caroline să ia un loc, imediat ce ajung în sufrageria luminoasă.

   —Vă servesc cu o cafea? Întreabă încă stând în picioare.

  —Nu, mulțumesc, zice Caroline cu un zâmbet pe față și o poftește să ia loc în fața ei.

  Caroline aruncă o privire în jur, zărindu-l pe micuțul de trei ani în spatele ei. Începe să zâmbească, dar își amintește că nu așa decurge o anchetă. Se întoarce cu spatele la micuț, și își reia activitatea de interogat.

  —Doamna Chase, ați fost în hotel când domul Bowls a murit, așa-i?

  Numele acela o făcu să tresară. Nimeni nu se gândea că după cinci ani de la teribila crimă, vor mai auzi pe cineva care să îi pronunțe numele decedatului. Dar iată, însă, că acum, Caroline i-l rosti și totuși în-de-ajuns de tare și de clar, astfel încât să îi facă pe cei din jur să tremure.

   Doamna Chase îi aruncă o privire rece tinerei și începu să își revină în fire.

  —Da, spune ea hotărâtă.

  —Îmi puteți spune exact ce v-a determinat să poposiți pe acolo având în vedere că toți știm istoria morbidă a hotelului? Caroline se apleacă în față astfel încât să stea comod. Ochii ei străluceau în lumina dimineții. Degetul îi era pe telefonul său pentru a putea înregistra orice cuvințel care ar fi putut să o ajute.

  —E simplu, mă întorceam de la o înmormântare, iar fiindcă mai aveam de parcurs zece kilometrii am zis să poposesc la Trattory, ridică din umeri rămănând indiferentă.