The Choice

Capitolul I

Capitolul I

Elena’s Point Of View

Trezirea. Aerul. Combinaţia perfectă de oxigen şi dioxid de carbon, poţiunea magică care fac atâtea suflete să mişune pe un Pământ populat de atâta amar de vreme. Privesc năucită cum pieptul unei feţe din mulţime menţine un ritm sacadat, sincronizat cu mişcările haotice ale braţelor ei, haotic de calculate. Inima ei îmicântă de la atâta amar de distanţă între noi, vocea ei doar o vibraţie pe fundalul căreia îmi concentrez atenţia, ochii ei – două perle aţintite pe praful unei străzi dosite, ascunse. Fumul de ţigare ieşindu-i din plămâni, apoi un altul înlocuindu-l pe cel de dinainte, o altă inspirare, o altă expirare. Ochii mei pur şi simplu analizează minuscula mişcare a pieptului ei. Urechile mele, două mecanisme de ascultat pe distanţe năucitoare, sunt acum ocupate cu ascultatul vacarmului din interiorul morgii.

Morga – cimitirul meu şi locul meu de renaştere. Am murit pentru a mă trezi din nou. Gândul la re-trezirea mea îmi face corpul să se chircească şi mai mult în poziţia de fetus pe care am adoptat-o. Inima mea nu bate, dar o simt strigând după ajutor, în ultimele ei încercări disperate de a mai pompa măcar pentru o ultimă dată acel lichid roşu, acea substanţă care îmi face acum gâtul să ardă numai gândindu-mă la ea. Dar o privesc încă pe ea şi inspirările ei regulate. Mă calmează. Mă simt din nou om. Sunt om!

-         Sunt om! Urlu o dată fără să mă pot abţine. Vocile din interiorul locului meu de ascensiune se opresc. Unele dintre ele, dar ştiu sigur ale cui sunt.

Îmi opresc şi eu nedorinţa de a respira şi o rup la fugă. M-au auzit, normal că m-au auzit, iar acum mă caută. Mă rog doar ca mirosul meu să nu mai fie la fel de puternic, mă rog doar ca cineva să mai ţină încă la mine şi să mă lase o dată pentru totdeauna în pace, mă rog doar ca trupul meu să moară de la sine, să se sinucidă singur pentru că eu.. nu pot.

Alerg de nebună, locaţia? Nu o ştiu, pur şi simplu alerg în toate direcţiile în speranţa că mi-a fost pierdută urma. Mă opresc exact la pod. Exact acolo unde a început totul! Exact în momentul unde a început acţiunea perfectă, minunată, magnifică de distrugere a vieţii mele pentru totdeauna! Trag aer în piept. Miroase a pin şi a răşină, miroase a un miliard de alte lucruri, lucruri pe care nu vreau să le identific.

Un val de amintiri îmi invadează fiecare neuron din creier. Am murit, apoi am ajuns la spital, dar am murit. De ce m-am trezit? Nu băusem sânge nici de la Stefan, nici de la D.. el. Mă durea să îi pronunţ numele, mă durea tocmai pentru că îl părăsisem, îi spusesem clar că îl aleg pe Stefan, pentru că pur şi simplu nu puteam să îl iubesc pe el, pentru că nu vroiam să fiu o a doua Katherine, pentru că nu vroiam să..

De ce vorbesc la trecut? Acum vreau? Acum pot?

Realizarea mă loveşte complet în moalele capului. Acum sunt exact ca şi ea. Sunt Katherine. Sunt vampir, sunt dublura care a devenit vampir, ultima dublură vreodată. Totul s-a terminat! Nu vor mai exista alte Elene sau Katherine în viitor, nu vor mai fi alte muritoare sortite pieirii de dragul plăcerii lui Klaus şi dorinţei sale răvăşitoare de a-şi crea familii de rezervă, hibrizi care să facă tot ceea ce îşi doreşte el.

Klaus! Unde este Klaus? A murit? Pentru totdeauna? Să fie acesta sfârşitul?

Aş fi dorit ca inima mea să îmi fi sărit acum din piept datorită întrebărilor, să mă reasigure că totul este doar un coşmar de prost gust, dar nu putea, nu putea pentru că murise, pentru că murisem!

O lacrimă s-a strecurat poznaş înafara ochilor mei, udându-mi obrazul, apoi gâtul. O alta a urmat-o, apoi o alta, până când plângeam. Nu ştiam de ce, nu ştiam care este motivul exact. Plângeam pentru că murisem, plângeam pentru că mă transformasem, plângeam pentru că îmi aminteam durerea sau plângeam pentru că un milion de amintiri îmi reveneau? De ce plângeam exact? Plângeam pentru toate motivele? Nu puteam să plâng pentru toate motivele, plângeam pentru un singur motiv, motivul pentru care totul se schimbase.