Capitolul 4

22 3 4
                                    

   Prezența Annalisei la recitalul sau din Old E nu l-a surprins atât cât s-ar fi așteptat, însă singurul detaliu care îl uimise era lipsa lui Kristen, întrucât nu își imaginase vreodată să o vadă pe Annalisa in absența ei, nu o făcuse niciodată. Se bucurase de compania celor doi prieteni ai Dorettei, poate mai mult de cât ar fi vrut să admită.      Într-adevăr, îi plăcea Dorette, avea o personalitate pe care nu aveai cum să nu o apreciezi, însă nu se putea uita la ea în modul în care ea se uita la el... Dorette nu era Kristen.

   Evenimente din acea după-amiază îi treceau prin minte în ultimele minute, în timp ce părăsea localul, imediat ce anunțase încheierea recitalului. Dorette plecase cu câteva minute înaintea lui, așa că nu ar fi trebuit să își facă probleme că o va întâlni în drum spre casă, era sigur că expresia lui încruntată și îngândurată ar fi trezit niste dubii, mai ales in fața ei, iar el nu avea de gând să îi povestească tot ce se întâmplase.
   În drum spre casa lui trecea mereu pe lângă blocul lui Kristen, de aceea decise să o ia pe jos în acea zi. Realiza cât de copilăresc îi sunau intențiile, cât de mult ar fi judecat o alată persoană dacă i-ar mărturisi aceleași gânduri care îi treceau lui prin minte în momentul în care se apropia de înaltul imobil gri.
   Își amintea atât de bine cum o aștepta pe Kristen în fața ușilor de la intrare aproape în fiecare zi în care reușeau să iasă împreună și cum orice neliniște era îndepărtată în momentul în care fata ieșea din bloc cu o expresie îngrijorată, încercând să își explice întârzierea.

   Își scutură capul și privi înainte. Știa cât de mult rău îi făcea să se gândească întruna la trecut, însă Kristen era o parte a trecutului pe care nu voia să o uite. Cu toate acestea nu își ridică privirea spre geamul care făcea legătura dintre exterior și camera ei, doar își continuă drumul, punându-și mâinile în buzunare.
   — Încă o urmărești pe biata fată?
O voce subțire, însă destul de puternica, întrucât persoană care tocmai vorbise se afla la o distanță considerabilă de el, îi atrase atenția.     Mikkael își ridică privirea din pământ și și-o îndrepta spre direcția sunetului, găsind-o, sprijinită de cutia poștală, pe singura persoană pe care chiar nu ar fi vrut sa o vadă în acea zi.
   — Buna Margrethe! mormăi el, zâmbind scurt și încercând să nu pară atât de disprețuitor pe cât ar fi putut. Nu te-am mai văzut de ceva timp.
Fata își puse din nou greutatea pe ambele picioare, desprinzându-și spatele de cutia roșie și îndreptându-se spre Mikkael. Nu avea de gând să vorbească cu ea mai mult decât era necesar, însă nu avea de gând nici să o ignore.
   — Eu doar treceam... începu el, în momentul în care fata se află destul de aproape de el pentru a nu fi nevoit să strige.
   — Știu ce făceai. răspunse scurt Margrethe, oprindu-se o secundă în fața lui și privindu-l drept în ochi.
    Fata îi aruncă un zâmbet larg, disprețuitor, după care se îndrepta spre imobilul în care locuia, la câteva etaje diferență de Kristen.
    Mikkael adopta o figură ironica, pufăind amuzat de situație.
   — Nu știi nimic. spuse el fără să se întoarcă, însă, spre fata care tocmai plecase, dar știa că încă se afla destul de aproape pentru a-l auzi.
   — Oh, dragul meu! exclamă Margrethe făcându-l pe Mikkael sa se întoarcă doar pentru a înfrunta din nou expresia disprețuitoare de adineauri, cu siguranța nu era reacția la care se aștepta. Știu mai multe decât crezi.

   O privi în ochi pentru o secundă. O cunoștea destul de bine pe Margrethe și îi învățase toate obiceiurile așa că își putea da seama dacă mințea, doar uitându-se în ochii ei. Cu toate acestea nu văzu nimic care să îi dea de gol minciuna, nici măcar o urmă de ezitare. Se panică, însă încercă să nu o arate în fața ei.
   — Cât de... încercă el să spună, însă vocea i se gâtui, oprindu-se imediat pentru a-și drege glasul.
    Nu reuși să își continue frază, întrucât Margrethe se apropie din nou de el, cu pași repezi, și se așeză în fața lui. Își aplecă capul atât de puternic încât frunțile lor aproape se întâlneau, însă Mikkael nu se mișcă, surprind se spontaneitatea fetei.
   — Destul cât să te oprească să mă șantajezi în continuare. șopti ea nervoasă, după care se depărtă considerabil de el.
   Când o văzu la câțiva pași de el, Mikkael răsuflă puternic, nerealizând că își ținuse respirația in acele momente.
   Expresia lui Margrethe se schimba din nou, fata scuturându-și capul, mișcandu-și bucele negre, după care lua din nou zâmbetul ironic de dinainte.
   — Ne vedem la petrecere! fu tot ce spuse, după care îi întoarse spatele și intră în bloc.

Pașii întunericului Where stories live. Discover now