Inspiraţie

Capitol 2

            Hei, numele meu este...defapt, pe cine încerc eu aici să păcălesc, pe nimeni nu interesează numele meu, s-au dacă e să fiu mai exactă, nimeni nu ştie că exist...

            Învăţ la Liceul Norwell, din California şi îmi place de baiatul care stă în banca din faţa mea, logic, are prietenă, pe care nu pot să nu o sufăr. Ştiu, ar trebui să o urăsc, dar e superbă şi mai e şi de treabă....

            Spune-ţi că nu-i superbă, în comparaţie cu mine, e o zeiţă.....da, e un desen cu ea şi da, eu l-am făcut şi da, sunt talentată. 

            Desenez de la 2 ani, mai jos puteţi vedea prima mea "operă de artă"...aşa i-a spus mama.

            Părinţii mei se mândreau cu talentul meu, SE MÂNDREAU...nici nu reuşesc să-mi dau seama când s-au schimbat lucrurile aşa de mult.

            Aici sunt ei doi, la aniversarea de 10 ani de căsnicie, le-am făcut cadou un tablou cu ei, pe care mama l-a pus în dormitorul lor şi care era şi acum acolo dacă tata nu dădea foc dormitorului şi restul casei de altfel...

            Aici e un desen cu mama, când tata a ucis-o în faţa mea, pe când aveam doar 7 ani. Era atât de speriată şi încă nu-mi dau seama dacă era îngrijorată pentru viaţa ei sau a mea.

            Desigur, cred că şi chipul meu plin de lacrimi o facea să moară de durere în acel moment...

            Şi da, dacă vă întrebaţi, eu păstrez toate aceste desene, ele îmi alcătuiesc copilăria şi mă ajută să-mi dau seama când s-a schimbat totul.

            Tata a fost arestat şi încă este, a primit 10 de ani de închisore, pe care-i merită din plin. Între timp, după cum v-aţi imaginat, eu am fost trimisă la orfelinat, unde am trăit 3 ani de chin, după acei 3 ani de chin am fost adoptată de familia Wanderson, unde îmi trăiesc şi acum GUNOIUL ăsta de viaţă.