Basme nealterate

Cenușăreasa

      Soția unui om bogat s-a îmbolnăvit, și când a simțit că sfârșitul se apropie, și-a chemat unica fiică pe marginea patului și a spus:

        — Dragă copilă, rămâi pioasă și bună, iar bunul nostru Dumnezeu te va proteja de-a pururi,   și eu te voi privi de sus din rai și voi fi lângă tine.

      Fata mergea la mormântul mamei ei în fiecare zi și plângea, și a rămas pioasă și bună. Când iarna a venit, zăpada a împrăștiat un strat alb de zăpadă peste mormânt, iar când soarele primăverii a înlăturat-o, bărbatul și-a luat altă nevastă.

      Soția a adus două fiice cu ea în casă. Erau frumoase, cu fețe fără cusur, dar aveau inimi haine și negre. Timpurile au devenit în curând grele pentru sărmanul copil vitreg.

        — De ce ar trebui gâsca asta proastă să stea în cameră cu noi? au spus ele. Dacă vrea să mănânce, va trebui să-și câștige pâinea. Afară cu servitoarea asta!

      I-au luat hainele cele frumoase, au îmbrăcat-o într-o bluză veche, lungă și gri, și i-au dat pantofi de lemn. 

        — Vai, dar uită-te la prințesa asta mândra! Cât de gătită este! au țipat ele râzând în timp ce o conduceau spre bucătărie. 

      După a trebuit să facă munci grele de dimineața până seara, să se trezească înainte de zori, să care apă, să facă focul, să gătească și să spele. Pe lângă toate acestea, surorile făceau orice lucru inimaginabil ca să o rănească. Își băteau joc de ea, presărau boabe de mazăre și linte în scrum pentru ea, ca ea să fie nevoită să stea și să le scoată afară. Seara, când era istovită de muncă, nu avea niciun pat în care să doarmă. În schimb, trebuia să doarmă la căldura vetrei. Și pentru că arăta mereu prăfuită și murdară, au numit-o Cenușăreasa.

      Într-o zi, tatăl lor mergea la târg, și le-a întrebat pe cele două fiice vitrege ale lui ce ar vrea să le aducă de acolo.

        — Rochii frumoase, a zis una.

        — Perle și bijuterii, a zis cealaltă.

        — Și tu, Cenușăreaso, a spus el, tu ce vrei?

        — Tată, rupe pentru mine prima creangă care îți atinge pălăria pe drumul spre casă.

      Așa că a cumpărat rochii frumoase, perle și bijuterii pentru fiicele lui vitrege. Pe drumul spre casă, când călărea printr-o pădure verde și deasă, o ramură de alun s-a atins de el și i-a dat jos pălăria. Apoi el a rupt creanga și a luat-o cu el. Ajungând acasă, le-a dat fiicelor vitrege lucrurile pe care le-au cerut, și Cenușăresei i-a dat creanga din alun.

      Cenușăreasa i-a mulțumit, s-a dus la mormântul mamei ei, a plantat creanga pe el, și a plâns atât de mult că lacrimile ei au căzut pe pământ și l-au udat. A crescut și a devenit un copac frumos.

      Cenușăreasa s-a dus la acest copac de trei ori pe zi, și sub el a plâns și s-a rugat. O pasăre albă venea la copac tot timpul, și oricând își punea o dorință, pasărea îi arunca ceea ce își dorea.

      Acum, regele a proclamat un festival care era peste trei zile. Toate tinerele frumoase din lume erau invitate, pentru ca fiul să-și poată alege o nevastă. Când cele două surori vitrege au auzit că și ele au fost invitate, au fost încântate peste măsură.

      Au chemat-o pe Cenușăreasa, zicând:

        — Piaptănă-ne părul. Curăță-ne pantofii și fixează-ne buclele. Mergem la festivalul de la castelul regelui.