Dorințe Târzii (finalizată, dar în curs de editare)

Capitolul 46

Ema pov.

     Mi-am împletit degetele cu ale sale și m-am lăsat condusă către ușa casei. Era foarte târziu, iar eu eram extrem de obosită. În timp ce făceam pași lenți pe aleea îngustă, pentru o secundă mi-a străfulgerat ideea de a merge acolo unde obișnuiam să-i spun acasă, până nu demult. M-aș fi bucurat să o văd pe mama, chiar și pentru două minute. Mi-era dor de tot ce am trăit în casa cuprinsă acum de întuneric, semn că ei dorm la ora asta.

—Vino! O să răcești! Ducând o mână după umărul meu, Colin a spus, oarecum protector.

     Avea dreptate. Deși eram în plină vară, nopțile erau destul de răcoroase.

    Am intrat în casă, rămânând uimită de curățenia și armonia mobilei, ce îmbrăca pereții. Totul era exact unde trebuia să fie. Astfel de lucrări, am mai văzut doar în portofoliu unui arhitect priceput ca mama.

— Hei frate! Te-ai în...tors... Undeva din capătul scărilor, o voce cunoscută mie, s-a grăbit să ne întâmpine. Defapt, să-l întâmpine pe Colin, deoarece atunci când m-a văzut, nu doar că și-a înghițit cuvintele, dar a și rămas uimit, mijind ochii la noi.

— Cred că am să plec acum. Am spus către Colin, dând să mă îndrept spre ușă.

— Nu! Nu trebuie să pleci! Nu vreau să pleci! Strângându-mă de mână, privindu-mă în ochi, a spus, făcându-mă să dau un pas înnapoi.

— O să dorm pe canapea! Cedând mai mult din cauza oboselii, am spus arătând într-acolo.

— Nici gând! A spus aceeași voce, apropiindu-se de noi. Of! Colin... dacă-mi spuneai că o să ai musafiri, mă organizam altfel. A continuat, mustrându-l pe un ton destul de jucăuș.

— Asta nu e vizită de curtoazie. A fost ceva neprevăzut, dar care n-o să se mai repete! Regret că ți-am stricat somnul. Am spus către el, al cărui nume nu-l știu, pentru ca mai apoi să-mi îndrept privirea serioasă către Colin, ce ofta zgomotos lângă mine.

— Dă-mi voie să-ți arăt camera unde vei dormi, asta dacă nu vrei să dormi cu mine. Afișând un zâmbet copilăros, a spus în timp ce-mi arăta calea.

— Ceea ce i-am spus lui, e adevărat. Indicându-l cu degetul pe cel care a rămas în urma noastră, am spus aproape nervoasă.

— Of! La naiba! Știu! Deschizând larg o ușă și privindu-mă fix, a spus devenind serios. O să-ți aduc ceva cu care să te îmbraci. Poți să te faci comodă, până ajung. A completat, lăsându-mă singură.

    Am avut o noapte al naibii de stresantă și tot ce aveam nevoie, era un duș fierbinte, menit să mă detensioneze, așa că mi-am lăsat mica gentuță pe care o am tot timpul cu mine pe pat, și am intrat în baie unde mi-am aruncat toate hainele, răsfățându-mi pielea cu gel de duș bărbătesc.

     Nu știu exact cât a durat până ce umbra lui și-a făcut apariția, dându-mi o sperietură de toată frumusețea, făcându-mă să scot un mic urlet pe care nu l-am putut abține.

— Îmi cer scuze! Eu... am intrat... m-am speriat că nu răspundeai și... Colin spunea, cu greu reușind să-și găsească cuvintele care să mă liniștească.

     Văzând că nu-i spun nimic, a lăsat hainele din mână pe un mic suport, și s-a apropiat de mine, îmbrăcându-mă într-un mare prosop de baie.

     Secunde ce mi-au părut ore, au trecut atunci când l-am simțit încolăcindu-și mâinile în jurul meu, trăgându-mă atât de aproape de el, încât îi simțeam respirația precipitată și inima alertă. Pentru a nu știu câta oară, mă provoca să tânjesc după buzele și după atingerile sale. Și cum aș fi putut să nu-l doresc? Era totul meu atunci când eram împreună. Păcatul meu vinovat. Nu mult a durat până ce buzele lui s-au năpustit asupra buzelor mele, făcând focul din mine să crească necontenit. Nerealizând ce fac, l-am lăsat să mă sprijine de peretele rece al băii, acolo unde mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei sale, nedezlipindu-mă din sărutul pasional, ce mă făcea să mă pierd cu firea și să mi-l doresc din ce în ce mai tare. Am tras aer puternic în piept, atunci când buzele sale au coborât încet, alintând zona sensibilă din dreptul sânilor, rămași dezgoliți de materialul subțire al prosopului, ce se afla acum, doar în jurul taliei. Mai să fiu gata să-i cedez, dar l-am oprit, cerându-i din gesturi să mă lase jos.

— Tu, o să mă înnebunești! A rostit cuvintele greoi, înghițind în sec, după ce mi-a aruncat o privire plină de subînțeles.

     N-am apucat să răspund în nici un fel, doar l-am observat că mă lasă jos și se face nevăzut, dar nu înainte de a-mi plasa un sărut pe frunte și de a-mi zâmbi al naibii de frumos.