Psihologul...

9

Stătea acolo, privind în ochii lui verzi și știa că e greșit. Era greșit pentru că deși mintea nu era de acord cu inima, inima era mai puternică în luarea acestei decizii. Ea voia să privească in acei ochi negri care au atras-o de prima dată, voia să simtă brațele puternice ale domnului Moore în jurul ei, să-i mângâie fața în timp ce doarme, sau poate și asta era greșit.

Se îndepărtează ușor de Thomas iar el își lasă privirea în jos.
- Am înțeles. Scuze dacă te-am deranjat, spune în timp ce se ridică de pe canapea.

- Nu e asta, doar că...

- Nu, nu, e ok. Iese din birou zâmbindu-i ca de fiecare dată, dar Briana știa că de data asta era un zâmbet fals. Se întinde pe canapea si închide ochii. Își amintea o conversație pe care o avusese cu mama ei cu vreo trei ani în urma.

"- Cum știi dacă te-ai îndrăgostit ? spune în timp ce intră în bucătărie. Mama ei o privea amuzată, zâmbind.

- De ce întrebi ?

- Din curiozitate...

- Am înțeles. Atunci vino să-ți explic. Se așează amândouă la masă. Ea își privea mama așteptând să înceapă să vorbească. De obicei nu-ți dai seama. Stai acolo privindu-l neștiind ce simți, dacă simți ceva pentru acea persoană. Cum îți dai seama ? Simplu ! Te gândești la persoana respectivă mereu, îți apare în minte fără să vrei, îți dorești ca atunci când întorci capul să-l vezi acolo și ești dezamăgită când observi că nu e. Când durerea lui este și durerea ta. Nu dormi, nu mănânci, nu ai nevoie de nimic, doar de el..."

Ea nu știa ce simțea, nu era sigură dacă voia ca el să fie acolo când ea întorcea capul, dacă avea nevoie de el. Avea momente când îl voia lângă ea, momente când nu. 

" E prea complicat pentru mine." Se ridică de pe canapea atunci când aude telefonul sunând.
- Alo ?
- Bună ziua !
- Bună ziua !
- Sunt fiul domnului Gerard...
- Da, tocmai ce voiam să-l sun, domnul Moore a spus că poate veni azi, îl întrerupe ea.
- Tatăl meu nu mai poate veni, s-a... Avea o voce foarte tristă, Briana auzi un suspin. S-a sinucis, vă rog să-i spuneți domnului Moore.
- Îmi pare extrem de rău. Condoleanțe ! Dar închisese. Aiii ! Și cum îi spun eu acum lui Arthur ?

- Ce să-mi spui ? spune el în timp ce intră pe ușă. Briana lasă telefonul pe birou.

- Ăăm, nu știu cum să-ți spun.

- Ca și cum ai dezlipi un plasture, repede.

- Ok... Briana inspiră adânc și închide ochii. Pacientul pe care trebuia să-l chem azi s-a sinucis. Deschide ochii dar nu-l privea, privea podeaua, nu voia sa-l vadă trist. Îi vedea doar picioarele care se mișcau până la canapea. Arthur se așeză și Briana își făcu curaj să-l privească. Era trist, cu lacrimi în ochi, privea ușa fără să clipească, nu spunea nimic. Arthur ? Se așează lângă el și îi pune mâna pe umăr.

- E vina mea, spuse el într-un târziu.

- Nu Arthur, nu e vina ta !

- Nu am putut să-l ajut, nu am putut...

Briana îl privea, privea cum lacrimile i se prelingeau pe obraji, o durea și pe ea. O durea și pe ea, durerea lui era și a ei, exact cum ii spusese mama. Era îndrăgostită de el, chiar era. Acum și pe obrajii ei curgeau lacrimi. 

Arthur își întoarce privirea spre ea și observă că plânge. 

- Tu de ce plângi ? Briana îl privea în ochi. Își ridică mâinile și le pune pe obrajii lui, ștergându-i lacrimile.

- Arthur, nu e vina ta ! Nu tu l-ai omorât, a fost decizia lui, tu ai vrut să-l ajuți, ai facut tot ce ai putut.

- De ce plângi Briana ? Acum și el avea mâinile pe obrajii lui, și el îi ștergea lacrimile, își ștergeau lacrimile unul altuia.

- Pentru că tu plângi...
O privea cu duioșie.
- Nu plânge, nu vreau să te văd plângând, spune și o trage în brațele lui.

                               *
" Nina nu a plâns niciodată alături de mine, nu mi-a șters niciodată lacrimile."
- Să nu mai plângi niciodată ! Spuse ea cu o voce tremurată. Arthur o strânse și mai tare la pieptul lui.
Zgomotul ușii trântite îi făcură pe amândoi să tresară. Era Nina nervoasă, cu o față roșie, gata gata să explodeze.
- Ce dracu se întâmplă aici ?
Arthur n-o mai ținea în brațe, dar îi ținea mâna strâns în a lui, lucru pe care Nina îl observase. Ha, o mai ține și de mână.
- Nu e ceea ce pare Nina, era trist pentru că un pacient s-a sinucis.
- Ce-mi pasă mie de pacienții lui idioți ? Tu găsești mereu motive să te lipești de el cur...
- Nina ! Țipă Arthur în timp ce se ridică de pe canapea, întrerupând-o. Hai să vorbim la mine în birou.
Arthur îi mai aruncă o privire Brianei, apoi o luă pe Nina de mână și ieșiră împreună din birou.