I Need You...(Harry Styles FF)

9. Te iubesc!

     Nu spunea nimic. Ma privea de parca eu as fi omorat pe cineva, nu el. Se uita la mine de parca aveam luminite. I-am fluturat mana prin fata dar nu a schitat nimic.  Deschise gura sa zica ceva insa nu apuca din cauza sirenelor de politie ce se auzeau din ce in ce mai tare.

     Ma luat de mana si a inceput sa alerge, Dumnezeu stie unde. Dupa cateva minute bune de alergat, am intrat intr-un parc. Mainile noastre erau inca impreunate. El era la fel de tacut. Nici macar nu se uita la mine. Ori se uita in fata, ori in pamant. Oriunde altundeva, numai la mine nu.

     S-a oprit langa o banca asezadu-se pe ea. Eu am ramas in picioare uitandu-ma la el cu bratele incrucisate la piept. Mi-a facut semn sa ma asez langa el si asa am si facut. Nu spunea numic. Din nou. Nicio nenorocita de privire. Doamne, tacerea asta ma omoara!

     - Vreau sa uiti tot ce s-a intamplat in seara asta. Au fost singurele cuvinte pe care mi le-a adresat. Vocea lui era ragusita si dura. Asta a sunat mai mult a ordin decat a rugaminte.

     - Bine. Spun in cele din urma fara sa ma uit la el. Ma uitam in gol. Mi-am intors putin capul si l-am vazut cum statea cu coatele pe genunchi jucandu-se cu degetele. Se vede ca se gandea serios la ceva.

     - La ce te gandesti? Ma aud intreband. Cateodata creierul meu nu e in relatii bune cu gura. Asta ar fi unul din acele momente.

      - La ce mi-ai spus. Raspunde printr-un oftat in timp ce isi intoarce fata spre mine. Tu chiar ma iubesti? Cuvintele lui ma ranesc putin. Ce? Crede ca am spus asta doar ca sa nu ma omoare si pe mine? Jur ca il inteleg din ce in ce mai putin.

      - Da. Spun sigura pe mine. 

     Dupa ce i-am dat raspunsul se ridica de pe banca pozitionandu-se in fata mea. Isi strangea tare carliontii ce cred ca au ramas prin degetele sale. Buzele lui erau unite ferm intr-o linie subtire. 

     - Eu nu te inteleg! Jur ca nu pot sa te inteleg! Cum poti sa spui asa ceva dupa ceea ce tocmai ai vazut? Tu crezi ca asta e prima data cand omor pe cineva Alison? Mi-am marit ochii in directia lui uimita, ba nu, socata de ce tocmai spusese. Se pare ca baiatul din fata mea, cel pe care il iubesc, este un criminal, in adevaratul sens al cuvantului. Faptul ca stiu ca Harry a omorat mai multi oameni imi face pielea de gaina, dar nu imi este frica. Insa de ce o face?

     - De ce omori oameni Harry? Oau...mai subtila nu puteam sa fiu.

     - Tie nu iti e frica de mine? Ma intreaba iar, privindu-ma ca pe un experiment extraterestru.

     - Nu imi e frica! Crezi ca daca imi era frica mai eram aici cu tine? Crezi ca nu as fi luat-o la sanatoasa fugind pana cand cadeam pe jos? Daca nu erai tu Harry, asta as fi facut. Insa de tine nu imi poate fi frica. Ce nu intelegi ca nu ai sa imi schimbi gandurile? Ca nu ai sa ma indepartezi de tine din nou? Incep sa ii tip in fata, lacrimile facandu-si loc in ochii mei. Esti tot ce mi-a ramas. Spun mai mult ca o soapta, privirea mea fiind in pamant. Nu vreau sa te pierd si pe tine.

     Am simtit o caldura ce ma cuprinde. Era corpul lui Harry lipit de al meu. Ma strangea atat de tare in brate ca nu mai aveam aer, dar nu vroiam sa ies din stransoarea asta pentru nimic in lume.

    Dupa cateva minute, se despartise din imbratisare formand un mic spatiu intre corpurile noastre. Bratele sale erau pozitionate pe umerii mei, iar ochii lui ii urmareau atent pe ai mei.

     - Nu vreau sa fi ranita...imi spune incet si calm. Vocea sa ragusita imi gadila timpanele, dar simt si cum stomacul mi se strange cand incearca din nou sa se indeparteze de mine. Acum spunandu-mi ca nu vrea sa fiu ranita.