După 2 ani de captivitate, am reușit. Eu, Ștefania Red, am scăpat din mâinile lor murdare, din mâinile lui murdare. Am doar 16 ani, oameni buni și nu am vrut niciodată să fiu cu el. E cel mai fițos, egoist și superficial om pe care l-am întâlnit. Da, m-a răpit. Da, m-a ținut cu forța în casa lui pentru a-și satisface gândurile bolnave. Am avut noroc că am reușit să scap înainte ca el să mă atingă. Dacă mai stăteam câteva zile cine știe ce se întâmpla, rămâneam marcată pe viață, dar cel mai bine e că mi-am pregătit planul de evadare de când am ajuns aici. El nu a știut că eu știu, nu m-a crezut în stare. Ei bine, am reușit și nu știu exact în ce loc sunt: sunt doar copaci în jur. În sfârșit expir aerul libertății după 3 luni închisă într-o cameră obscură. Reușesc să ies la drum. E o mașină pe drum, în sfârșit o să ajung acasă. Sunt sătulă de jocurile lui murdare... Numele lui este Daniel și 8l urăsc. La început părea atât de inocent și zâmbetul ăla, și ochii ăia. Of. Nu îl credeam atât de fals. Ar fi trebuit să îi ascult pe ai mei... Parinții... Mi-e așa dor de ei, sigur m-au căutat sau poate deja mi-au făcut înmormântarea și m-au uitat. Și tot ce am lăsat în urmă când am fost răpită... Sunt așa departe de viața mea normală. Vreau acasă din nou, vreau să inspir aerul liniștit de Timișoara, vreau să merg prin parcuri și să iubesc lumea, copacii, florile, deci vreau să fiu EU. De luni de zile pun la cale această evadare, acest drum către libertate. Mi-e dor până și de profa de chimie care ne stresa în fiecare zi cu acizii : "H2O ești tu, se pronunță hidrogen doi oxigen.". Și de Bogdan. Cât de dor îmi e de Bogdan. Nu mai vorbisem de o lună, își făcuse o iubită... Oare au rezistat 2 ani? Oare m-a uitat? Cât de dor îmi e de vocea lui... Poate că acum s-a schimbat, poate că s-a mutat, poate a devenit un dealer de droguri, poate fumează în spatele sălii de sport, poate o sărută acolo, la locul nostru. Poate de când am fost dată dispărută m-a visat sau s-a îngrijorat, sau mi-a adus flori la mormântul pe care mi l-au făcut părinții după ce orice speranță a fost ucisă și fiecare urmă a existenței mele s-a risipit odată cu timpul. Și cu Daniel. Cât îl urăsc.
Șoferul mașinii mă întreabă cine sunt, dar nu pot să risc să îi spun, poate îl cunoaște pe Daniel. Cine nu îl cunoaște pe Daniel?
- Beatrice. Numele meu e Beatrice.
- Frumos nume, Beatrice. Deci, unde te duci, de unde vii?
- Uhm, păi, m-am cam rătăcit în pădurea asta. Am fost aseară la un party aici și da... Cam ce ar trebui să fac să ajung în Timișoara?
- Tu glumești?! Timișoara e în celălalt cap al țării. Suntem în Constanța, cam cât ai băut aseară?
- Relativ mult. Mă poți duce până la gară, te rog?
- Desigur..
Nu îmi vine să cred unde sunt. Noroc că mi-am luat actele și ceva bani cu mine pentru tren. În câteva ore voi fi înapoi acasă ..
