Hope

11

Toata dimineata am petrecut-o in pat hranind-ul pe Klaus ca pe un copil mic ce e. Am ras o gramada si sincer imi lipseau diminetile in care ma trezeam razand. De mult nu am mai fost atat de amuzata si bucuroasa. De cand a plecat Jenna acceasi rutina zilnica, plictisitoare m-a urmarit. Acum sa simt in sfarsit implinita. Sunt fericita si totul se datoreaza cretului cu buze trandafirii care mi-a furat inima. Ii apartin in intregime si as vrea sa stiu ca sentimentul asta e reciproc. Vreau sa stiu ca e al meu. Vreau sa stiu ca avem un viitor impreuna, dar totusi realitatea ma loveste ca un bolovan. Noi avem vise diferite. Ne dorim lucruri diferite. Viziunea mea asupra vietii e total diferita de a lui.

El traieste clipa, vrea sa se distreze, sa fie cu prietenii. Nici nu stiu ce parere are despre casatorie si chestii de genul asta. Eu vreau sa fiu fericita, sa ma simt iubita si implinita. Il vreau pe el doar pentru mine. Imi doresc copii. Vreau o familie si astept cu nerabdare ziua in care voi purta rochia alba in care orice fata se viseaza.

Niciodata nu am discutat cu el despre asta, sunt curioasa ce isi doreste sa faca, si ce parere are despre casatorie si despre viata in general.

- Iar esti ganditoare? ma intreaba zambind.

Ma trage langa el si imi lipeste spatele de abdomenul sau bine lucrat. Isi cufunda capul in parul meu lipindu-si buzele incet de pielea mea fierbinte.

- Putin, spun mai mult soptind.

Nu ma pot concentra langa el. Pur si simplu ma intimideaza. Ma simt emotionata si tot odata frica e prezenta in corpul meu. Mi-e teama sa nu spun ceva gresit si sa il supar. Totul e prea perfect pentru a fi stricat. Prin simplul fapt ca am citit un mesaj a plecat de acasa fara sa imi spuna nimic, daca ii cer prea mult punandu-i intrebari? A venit odata dupa mine, daca nu va mai face asta? As fi distrusa. Nu as mai rezista de data asta. Probabil mi-as pierde mintile.

- Spune-mi ce te framata, chiar vreau sa stiu, spune incet.

- Ma gandeam la noi, spun tematoare.

Ma intorc cu fata la el punandu-mi o mana pe obrazul lui mangaind incet pielea fina. In ochii sai puteam zari teama. Teama? De ce? Eu sunt cea speriata aici. Eu sunt cea care se teme de faptul ca poate oricand pleca. Daca el pleaca ia totul, voi fi o epava. Nu voi fi capabila de nimic.

Inghite in sec si ma intreaba:

- Ce e cu noi?

- Nu stiu, pur si simplu... esti schimbat si asta ma bucura enorm. Ma face sa ma simt implinita, dar cat poate dura asta? Tu nu esti asa si amandoi stim asta. Eu ce fac daca tu te hotarasti ca nu mai poti fi cum vreau eu si pleci. Numai gandul ma face sa ma cutremur si sa privesc cu teama asupra viitorului.

- Nu te gandi la asta! Nu te voi parasi niciodata, Hope. Daca tu esti fericita si eu sunt. Esti a mea si doar a mea, nimeni nu mi te poate lua. Pentru ca daca va face asta imi va lua intreaga lume. Daca te pierd pe tine e ca si cum as trai degeaba. Esti motivul meu de a trai si nu vreau sa imi inchipui o viata fara tine.

Lacrimile ameninta sa cada si nu ma chinui sa le retin. Imi poate schimba starea atat de usor. Acum un minut eram sigura ca la un moment dat voi ramane fara el, iar acum imi umple capul cu aceste cuvinte frumoase si ma face sa ma simt sigura pe mine. Ma face sa cred ca noi chiar putem sa ne petrecem cele mai frumoase clipe ale vietii impreuna.

- Hope... spune intrerupand linistea, nu vreau sa plangi pentru mine. Sa nu te mai gandesti vreodata la faptul ca te-as putea parasi, pentru ca nu voi face asta niciodata. Nu sunt prost sa las intreaga mea lume in mainile altcuiva. Daca tu patesti ceva eu nu mai exist. Esti totul pentru mine si sper sa iti intre asta in cap odata pentru totdeauna, spune cu emotie in glas.