H.E.R.O.

Capitolul 12- Hai stiu ca poti! Omoara panseluta!

-Ne va trebui una estrategia , a spus Antonio intinzandu-si picioarele pe masa.

In coltul mesei Arnold inca statea ingandurat. Pana la urma s-a ridicat in picioare oftand apasat.

-Exact. Ei cunosc etajele de sus mai bine ca noi. Va fi cu totul altceva urmatorul meci. Va trebui ca noi sa mergem la ei. Eliot, ai gasit camere sau crapaturi in care sa ne strecuram? a intrebat apoi s-a dus in coltul camerei si a inceput sa caute prin hartile din sertare aruncand cu orice nu era folositor.

-M-am ascuns in crapatura de care v-am spus, dar eu sunt destul de slab si am incaput greu, nu stiu daca puteti si voi. Am ajuns si intr-o debara la un moment dat.

Am inceput sa le explic cat de greu m-am ascuns de gardieni. Arnold a aruncat o harta pe masa in fata lui Trent  care nici macar nu a tresarit. A deschis-o incercand sa nu tuseasca din cauza prafului asternut in camera. Trent i-a dat picioarele lui Antonio jos cu mana. Harta nu arata foarte veche, nici prafuita nu era, semn ca o foloseau des dar vraistea lasata in urma de Arnold a lasat un nor de praf in aer.

A mai cautat ceva injurand. In acel moment Joker s-a dus undeva in coltul opus si a scos o folie transparenta cat harta cu linii rosii si nerge desenate pe ea. Arnold ii multumise din priviri. A pus folia peste harta potrivindu-se la perfectie. Linile erau defapt trasee si ascunzatori pe care acum le citeam.

-Puteti merge la ore. Eu cu Joker vom ramane sa vorbim putin, a spus Arnold tragand priviri pe ascuns la Joker care nici nu l-a bagat in seama. Inainte de meciul urmator vom avea o sedinta importanta.

Si asa am iesit impreuna cu Trent Barton si Antonio Cortez afara. Acestia chicoteau ca doua fetite si nu intelegeam de ce.

Cel mai ciudat lucru e ca am trecut pe langa doi baieti si o fata care pareau sa fie din aceasi echipa. Radeau si glumeau, repetand cuvantul ''misiune'' si primavara, impingandu-se unul pe altul si ocupand coridorul. Cand am trecut pe langa ei stomacul  mi s-a strans. Un aer ciudat mi-a vibrat in urechi simtind raceala pentru o secunda. Apoi a trecut la fel de repede.

Cel mai probabil faptul ca eram obosit si nici nu am apucat sa fac dus isi spunea cuvantul. Nici nu imi dau seama cum aveam sa obisnuiesc cu viata asta.

***

Trecuse o saptamana si jumatate de cand ma aflam in agentie si incepeam sa observ schimbarile subtile ale fizicului meu. Nu ma deranja deloc sa arat mai bine facut si sa nu mai fiu singurul mai slab ca fetele. Destui au comentat pe tema asta, nici nu mai vreau sa ma gandesc. Cand nu am ore, am antrenamente, cand nu am antrenamente cu Erik, am repetari cu Rosie. Cand nu am cu Rosie, imi repet spaniola cu Antonio Cortez care surprinzator a decis sa ma ajute fiind un latin inrait. Am fost si felicitat de catre ceilalti pentru ca am ajuns la Strategi dar zambetele pe ascuns ale gardienilor nu ma ajutau. Se vedea ca se pun sa coaca ceva plan maret de distrugere a bersekarilor in urmatorul joc.

Acum mergeam singur  catre masa de seara, frant dupa un antrenament particular cu Erik. Am intrat destul de tarziu in cantina si m-am asezat cu echipa mea care vorbea intr-una de misiuni. Mi-am luat cate ceva de mancare, nu mult, Erik mi-a spus sa nu mananc peste masura seara chiar daca imi este foame. Am inceput sa rontai din painea prajita tragand cu privirea prin sala. Nu vedeam absolut nici un gardian. M-am incruntat.

-Hei, de ce nu sunt gardieni?

-Hm? s-a intors Rosie.

A deschis gura sa imi spuna ceva dar un sunet de alarma ascutit a impanzit camera. Am tresarit, scapand felia de paine ca apoi sa imi pun mainile la urechii. De cand sunt aici nu am auzit vreo alarma. Rosie, Kyle si Nero s-au albit la fata apoi s-au ridicat de pe scaune. La fel a facut si toata sala, incepand sa alerge catre iesire.