Puntea

Capitolul II

Capitolul II

   Xander deschise ochii incet. Dormitorul sau  era afundat in intunericul noptii. Xander se ridica incet , apoi verifica ceasul electronic : ora 2:00. Se tranti inapoi in pat , uitandu-se in gol. Intunericul din camera era atat de dens incat Xander il privea ca pe ceva ce putea fi simtit , atins. Ii dadea fiori. "E doar in mintea ta..." isi spuse Xander . Aproape ca adormise cand ,  deodata , un sunet puternic , ca o pocnitura de bici despica dureros intunericul noptii , facandu-l pe Xander sa se arunce pe podeaua rece , tinandu-si capul intre maini. Sunetul ascutit se opri in cele din urma , in capul ametit al lui Xander reverberand doar sunetul cioburilor care se auzeau cazand pe asfaltul strazii. Se ridica pe picioarele tremurande si se apropie de fereastra dormitorului , sprijinindu-se de pervazul geamului. Imaginea pe care o vazu il facu sa incremeneasca in loc.

   New York-ul nu era altceva decat un oras-fantoma. Blocurile erau in ruine , geamurile nu mai existau de mult. Strazile erau impanzite cu ruinele automobilelor fara geamuri. Nori negrii se adunau deasupra Empire State Building. Cladirea-turn era distrusa. Doar jumatate din ea se mai tinea in picioare. Restul cladirii nu mai exista. Structura de fier iesea din molozul cladirii , ca un schelet imens de fier. Era ca si cum un vant puternic ar fi smuls toata tencuiala si toata structura exterioara a cladirii , lasand expus doar scheletul de metal al blocului-turn. Imaginea apocaliptica il atinse pe Xander in suflet. Privelistea parca era desprinsa dintr-unul din multele filme horror pe care le vazuse in liceu. Aproape ca se astepta sa apara o hoarda de zombi pe strazile pustii.

   Inca o pocnitura de bici se auzi , de data asta , mai tare. Sunetul infernal de geamuri sparte care urma il facu pe Xander sa se arunce la podea , cu timpanele tiuindu-i dureros. Chiar la tanc. In scurt timp , o ploaie de cioburi se revarsa in fata ferestrei , cazand de la etajele superioare ale cladirii. Dupa ce ploaia de cioburi se opri , Xander se ridica in picioare. Pe cerul negru stralucea un semn de foc. Era atat de stralucitor , incat Xander nu il putu distinge din prima. Cu ochii inlacrimati , Xander mai privi odata semnul de pe cer. Semnul stralucea puternic , plutind inert pe cerul negru , contrastand cu fundalul negru al noptii. Xander se cutremura. era ca si cum prin fata ochilor ar fi retrait acelasi episod din propria viata. Era acelasi semn ca acela pictat de acei doi necunoscuti , pe strada. 

    Pe neasteptate , Xander simti cum aerul nu ii mai patrunde in plamani. Era ca si cum cineva i-ar fi presat o perna pe fata , asfixiindu-l incet. Xander cazu pe podeaua rece a dormitorului , simtind cum inima pompeaza disperata sange in creier , incercand sa isi salveze posesorul. Xander striga innebunit dupa ajutor , dar din gura sa nu mai iesi niciun sunet. Simti cum viata ii parasea incet corpul cuprins de convulsii din ce in ce mai violente. Intr-o fractiune de secunda se gandi la viata sa , la parintii sai. Nu facuse nimic in 19 ani de viata. Doar se ascunsese de proprii parinti. Ciudat , ii venea sa rada , chiar in timp ce isi dadea ultima suflare. Mai incerca sa inspire aer inca odata in plamanii arzand , intr-o ultima incercare , apoi incremeni pe podeaua rece , intunecata.

   Xander deschise ochii inlacrimati , tragand innebunit aer in piept , ridicandu-se in capul oaselor. Era ca si cum ar fi iesit dintr-un lac foarte adanc si acum ar fi respirat dupa o lunga perioada de timp. Isi simtea plamanii aplatizati in piept. Incet , in lumina diminetii , se ridica in picioare , respirand din ce in ce mai usor si linistit. Isi simtea coastele fracturate. Pipai cu grija , temator. Niciun semn de fractura , totusi. Xander incepea sa se linisteasca. Deschise fereastra dormitorului. Aerul rece il izbi in fata , trimitand senzatii reci , dar totusi placute pe obrajii baiatului , trezindu-l. Zgomotul obisnuit al masinilor ii incanta auzul. Privelistea matinala a New Yorkul-ui ii incanta privirile. Nu credea ca va mai vedea acesasta priveliste , niciodata. Nu credea ca va mai vedea lumina zilei. Ochii sai inlacrimati clipira des. Pe trotuare , oamenii se grabeau catre locul de munca. Xander zambi incet. Toti se grabeau. El trecuse milimetric pe langa moarte , dar toti oamenii isi urmau cu strictete programul...Oare i-ar fi pasat cuiva daca el ar fi murit ? O voce slaba din mintea inca amortita a baiatului raspunse : "Parintii tai , Xander. De ce gandesti asa? Nu e normal!" . 

   Incet , fara tragere de inima , Xander isi deschise telefonul , se aseza pe marginea patului si isi suna tatal. Dar nimic. Casuta vocala il intampina , repetand in mod mecanic mesajul. Asta era ciudat. De obicei , tatal sau avea mereu telefonul deschis. De fiecare data cand Xander isi sunase tatal , acesta a raspuns. Mai incerca inca o data. Fara succes. Xander hotara sa ii lase un mesaj tatalui sau.

   -Tata , te rog raspunde. Am mare nevoie de sfatul tau , mai mult decat oricand. Nu stiu daca ce vei auzi iti va placea ce vei auzi dar...imi este dor de tine si de mama. Stiu ca tu urasti dulcegariile si sentimentalismele. New York e un oras mare si ma simt atat de singur... Pentru un moment , Xander jubila daca ar trebui sa ii spuna despre faptul ca aproape a murit in somn noaptea trecuta . Mai bine nu.

   -Iti voi spune mai multe cand vei raspunde , sper , la mesaj , incheie Xander mesajul.

   Xander nu mai avea ce sa-i spuna tatalui sau. Simtea ca ceva foarte rau se intampla , si parintii sai erau primii care trebuiau sa afle. Incet , se ridica de pe marginea patului , apoi incepu sa se schimbe in hainele de zi , gata pentru o noua zi.

.....................................................................................................................................................................................

   Deci? Ce parere aveti? :)) Stiu ca poate grabesc un pic lucrurile , dar chiar vreau sa scriu cat mai multe capitole noi... :))