Secolul XXXI

Capitolul 1

                 Lumina se aprinde automat, iar in fata mea pare un panou alb ce lumina puternic.

             Awakening! Select Language.spune o voce metalica. Selectez limba ,,Romana''. Panoul se retrage si aproape de pat inainteaza o cabina. Ma ridic in picioare si intru in ea. Un vant puternic cald ma invaluie dupa care hainele de pe mine dispar, pornesc apa vocal si ma spal. Dupa fix 15 minute, dusul se opreste si acelasi vant ma usuca. Robotul ma imbraca cu hainele de scoala. Aceasta uniforma fiind formata din o pereche de pantaloni mulati din piele neagra si o vesta de aceasi culoare. Ies din cabina facand un singur pas asezandu-ma pe banda rulanta ce ma ghida pana in fata unei oglinzi. Ma privesc atent pentru a observa o copila cu tenul alb si ochii caprui. Nu aveam nimic diferit fata de restu, trasaturile imi erau simple, o gura micuta cu buzele rozali si carnoase deasupra careia se afla un nas delicat si destul de bine definit, aveam o frunte micuta peste care imi cadea bretonul. Doua maini robotice se ridica de pe langa oglinda, iar un scaun imi vine din spate. Ma asez pe scaun si aștept ca robotul sa imi faca parul. In numai trei minute parul meu saten era prins intr-o împletitura simpla. Aceiasi rutina, zi de zi, nu am avut niciodata o viata coplicta. Am trait monoton asa cum am fost crescuta de mica. Simpla sau nu era viata mea si nu as schimba-o pentru nimic in lume. Mama, un cuvant care ar avea nevoie  de o mie pentru ai reda sensul. Este o femeie zvelta, de o inaltime fascinanta, parul ei roscat este buclat spre deosebire de al meu ce este drept. Are chipul mai creol decat al meu, dar la fel de simplu, are buzele mai mari si mai subtiri  de un rosiatic puternic, nasul ei find la fel de mic ca al meu - presupun ca de la ea l-am mostenit-. Are ochii albastri stralucitori si patrunzatori. Acum statea chiar in fata mea pe un scaun asteptand ca robotul sa ii termine machiajul. Ii decorase ochii ei sclipitori cu un rimel negru si un tusi de aceasi nuanta, imi placea cand se machia in asemenea fel, deoarece ochii ii pareu mult mai lunguieti si mai dragalasi.

             Ma zareste in oglinda si imi ofera un zambet calduros, nevrand sa o intrerup merg spre camera tatei. Incep  sa alerg pe langa banda rulanta ca sa ajung mai repede, salutand restul locuitorilor ce stateau pe banda si ma priveau infiorati. Locuiesc intr-un orasel micut, acesta fiind Vabadus, toti locuitori ne stiam intre noi si eu eram consideranta ,, eroare a calculatorului,, , ma amuza sa aud vecini cum se uita scandalizati la mine dimineata cand ma intind in fata geamului sau cand alerg pe langa banda. Orasul este metalizat in proportie de 99%. Acesta este alcatuit din trei cladiri imense. Cladirea de nord, locul unde era scoala, magazinele si spitalele. Este singura cladire populata in permanenta de tineret, deoarece se considera ca decat pana in varsta de 18 ani ai dreptul sa pierzi timpul in magazine, iar spitalul este folosit numai pentru crearea robotilor, oameni ne avand nevoie de asistenta. Durata de viata este in medie pana la 50 de ani. Cel mai batran om fiind un mosulica de 61 de ani ce traieste cu o inima artificiala . In cladirea de sud erau gradinitele si locurile de joaca. Formate din doua leagane un topogan si zece ecrane imense pe care ori ruleaza filme ori jocuri interactive.  Si mai ramane cladirea centrala -casa mea- aici locuiesc aproximativ jumatate din populatia orasului, pe langa mii de case aici se mai afla si cantina universala - unicul loc unde putem manca- si gigantica camera de control. Este o incapere intinsa pe un kilometru patrat, un loc interzis plin de generatoare care alimenteaza... pai totul... totul merge pe baza de curent. Motiv si pentru care avem zeci de centrale electrice. Continui sa alerg cand deodata ma lovesc de o bucata de metal si cad jos. Inainte de a injura ,, bucata de metal" denumita si Herold sare pe mine si incepe sa latre - acesta era catelul meu-. Tata este inventator si la aniversrea de zece ani l-am primit si cum eram doar un copil  fara neuroni l-am numit Herold. Daca potaia era aici inseamna ca eram aproape de laboratolul tatei. Ii iau lesa  si fug spre cabinet, ajunsa in fata usi ma pozitionez in dreptul schenarului avand grja sa am coloana in postura perfect verticala. Se aude un mic bipait dupa care usa se deschide lasandu-ma sa privesc   inauntrul unei camera micute, modesta. In loc de pereti erau puse niste ecrane imense ce lasau impresia ca laboratorul se afla pe malul mari. Pe fundal se auzea sunetul linistitor al valurilor crsitaline ce loveau lin tarmul imbracat in nisipul fin. Privesc in jur si il zaresc pe tata stand la birou si lucrand la o noua specie de roboti. Purta obisnuiti lui ochelari cu rama alba,  tinuta lui nu era deloc sofisticata, purta o simpla salopeta verde si o bluza dintr-un material vaporos. Parul lui saten era ciufuli asa cum ii placea dese ori sa si-l aseze. Era un barbat bine lucrat avand muschii bine definiti. Ochii ii avea de un verde de safir si in momentele cand ii venea cate o idee culoarea parea sa se deschida amestecandu-se cu o nuanta galbuie. Acesta este tatal meu un inventator ce isi iubea meseria. Cand imi povesteste din copilaria lui raman deseori stana de piatra. Spune ca bunicul -care a murit inainte sa ma nasc- nu la lasat nici o clipa liber si nu ia sustinut niciodata pasiunea pentru mestesugri. Imi spune , cu lacrimi in ochii, cum fiecare invenite din copilarie o lua si o ardea in foc. A suferit foarte mult din acest motiv, de la 15 ani a incetat sa ii mai asculte. Zi de zi chiulea o ora sau chiar doua pentru a se inchide in camera lui si pentru a lucra la inventi. Eu una nu m-as putea plange, mama m-a lasat mereu sa fac ce vreau iar tata mereu m-a sustinut... mereu a crezut in mine... mereu m-a ajutat. Ma strecor in spatele lui, profitand de faptul ca nu ma auzit, si il speri. El arunca siurubelnita din mana si sare pe masa langa capul robotului. Ma prind cu mainile de burta si incep sa rad cu lacrimi de reactia tatei, el mereu a fost o fire sperioasa dar niciodata nu ma saturam sa il speri. 

-Tarra! Nu mai speria oameni cand lucreaza. ma mustra el. Nu zic nimic, in schimb ii imit fata pe carea a facut-o si incep sa tip dupa care ma prind, iar cu mainile de burta si incep sa rad pe saturate. Tata ma priveste cateva minute bune dupa care eu ma opresc si il privesc cu in zambet copilaresc pe fata.

-Deci iti arde de joaca? intreaba tata sarind de pe masa si incepand sa ma gadile. Incep sa tip si sa fug prin laborator gesticuland ca o isterica. Herold latra puternic si alerga pe langa mine. Si cum am doua picioare stangi ma impiedic si cad pe pamant. Imi arcuiesc spatele si imi strang picioarele la piept asteptandu-l pe ,, monstru,,. Tata se arunca peste mine si cu un zambet malefic incepe sa ma gadile. Radeam cat ma tineau plamani iar lacrimile nu ezitau sa apara. Mica noastra joaca a fost intrerupta de Angie.

- Avem o defectiune in camera de control! spune aceasta cu vocea ei metalica si iesi pe usa. Robotul de mai devreme este prima inventie a tatei. Are aproape 20 de ani si inca functioneaza. Tata cu lacrimi in ochii, de la ras, se ridica si imi intinde mana pentru a ma ajuta. O apuc si foarte gratios ma ridic pe varfuri. Tata ma pupa grijuliu pe frunte dupa care iese lasandu-ma singura cu Herold in laborator. Mare greseala ai facut tata. imi spun in gand si incep sa alerg prin camera. Ma opresc in fata unei biblioteci imense care era plina  de CD-uri. Ma uit printre ele erau peste doua mii , de la evenimente familiare importante pana la experimentele tatei unul dintre CD-uri imi sare in ochii. Era intr-o husa alba si pe ea scria ,,Experimentul Tarrei... TOP SECRET ,, mana incepe sa imi tremure de uimire. Scot CD-ul si il pun in proiectorul de pe masa alaturata privesc atent in timp ce filmuletul rula. Era tata si mama... filmul era facut in urma cu 16 ani eu aveam numai un anisor. Tata purta un halat de laborator la fel si mama, un lucru foarte ciudat, deoarece mamei nu ia placut niciodata laboratorul.

*Filmuletul*

-Rebeca, scumpo, cheamo pe Tarra! spune tata.

-Tarra! striga mama, iar o copila se apropie deabuselea de masa tatei. Eram eu... eu la numai cateva luni - nu implinisem nici un an-.

-Will esti sigur ca va functiona? intreaba mama cu voce tremurata in timp ce eu ma jucam pe podea.

- Este singura cale de a o salva. O data ce  va inghiti solutia o sa poate sa se apere... o sa poata sa repare planeta. Spune tata amestecand o substanta albastra pe care mi-o turna intr-un biberon, mama cu lacrimi in ochii ia biberonul si mil da sa beau. Dupa ce termin incep sa plang - probabil de durere- mama ingenunchind langa mine cu mainile la cap. Tata decat o ajuta sa se ridice si o mangaie pe spate.

-O sa fie bine... dar tine minte copila nu trebuie sa afle nimic decat in momentul cand va incepe razboiul. Mama continua sa planga si cu durere si cu glasul ragusit ii sopteste tatei la ureche.

-Eu nu o sa mai intru vreodata intr-un laborator. spune aceasta printre sughituri.

Ma uitam speriata la ecreanul pe care mai devreme rulase filmul. Ce am baut acolo? Ce puteri am ? Ce razboi? atatea intrebari si fara nici macar un raspuns. De ce ar face asta... de ce mi-ar ascunde atatea?

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------