TREBUIA SA O PUBLIC

1.

Mergeam la meditatii la engleză. Purtam hanoracul meu preferat. Şi mă gândeam la tine. Apoi ai apărut. Te uitai mai mult la hanorac decât la mine, presupun, pentru că am fost atât de proastă că mi-am întors privirea de emoție. Nu mi s-a mai întâmplat asta. Adica frate, nici nu te cunosc, dar ne holbăm unul la altul pe stradă, şi eu sfârşesc prin a-mi întoarce privirea spre şoseaua împuțită, când ea râvneşte după tine. Ție nu ți-e ruşine, observ, mereu te uiți la mine. Parcă ai vrea să zici ceva. Dar poate crezi că vreau doar să mă laşi în pace, cu o atitudine rece pe care mi-o construiesc față de străini. Te-am căutat şi pe facebook, nu te-am găsit, aşa că mi-am chemat un ajutor, mai rău însă. I-am zis că te dau dracului că nu te găsesc, dar tot ce îmi doresc e să te văd iar. Coborai mereu grăbit scările de după blocuri, mereu. Şi mai demult eram cu prietenii mei în parc, iar tu cu ai tăi. Ca de obicei, ai trecut în fugă. Simți ceva pentru mine, sau sunt doar singura? Mărturisesc că n-am mai avut astfel de sentimente, pentru nimeni. Şi vreau să te văd iar. O să mă uit la tine, o să o fac, o să o faci şi tu. Te rog nu fugi iar. Şi te rog spune-mi ceva. Oricât de banal ar fi. Un : "ți s-a dezlegat şiretul" sau "îmi place tricoul tău" sau chiar să mă confuzi cu altcineva! Nebunesc.
Vreau să te revăd. Să îți revăd ochii verzi şi parul blond şi lung.