Totul va fi bine...

4

Capitolul 4
În pași de dans

Ruggero

      — Îmi acorzi un dans, în semn de pace?

Ridic privirea și observ minunăția de femeie care ține mâna întinsă către mine, la doar câțiva pași distanță. Inițial, am crezut că este o glumă proastă. Tocmai de aceea i-am zâmbit neîncrezător și i-am întors spatele, văzându-mi de treaba mea.
       Când palma ei mică s-a așezat peste a mea și m-a îndemnat să o urmez pe ringul de dans, am simțit că explodez de emoție. O senzație nouă s-a așezat în corpul meu. O trăire ciudată mi-a cutreierat gândurile și, în secunda imediat următoare, mi-am întors capul, pentru a întâlni chipul relaxat al soțului ei, care deja se îndreaptă cu Cristina spre ringul de dans.

O atingere delicată pe umăr mă face să tremur, în adevăratul sens al cuvântului, și sunt obligat de împrejurări să o privesc cu atenție în ochi care, spre surprinderea mea, nu mă mai atrag ca odinioară.

      — Nu cred că această decizie este o idee bună! Nu vreau să creez probleme..., încep să spun, dar ea parcă nici nu a auzit spusele mele, căci a început să se miște în ritmul muzicii.

      — Nu te-am întrebat ce părere ai! Doar am vrut să dansez cu tine, pentru că am dreptul să primesc câteva explicații din partea ta. Îmi ești dator!
       O privesc pentru câteva secunde, încercând să găsesc o explicație pentru acest comportament. Mi-ar fi plăcut să vorbim așa și în trecut. Să fi fost apropiați și atunci. Dar, din păcate, nu putem avea totul de la viață, fără să cerem ceva în schimb.

      — Ce vrei să știi?

      — Pot să te întreb, de ce?
      Își ridică privirea în a mea și așteaptă nerăbdătoare răspunsul meu. Inițial, rămân în tăcere, căci întrebarea aceasta are foarte multe înțelesuri și tot atâtea răspunsuri.

      — De ce sunt aici? Simplu. Cristina a vrut să vă aducă la cunoștință situația noastră. De ce am fost bădăran cu tine?
       Fac o pauză, în care îmi umezesc buzele, și privesc spre Amelia Rago, care ne privește surprinsă. Îi zâmbesc și îi și răspund fiicei sale.

      — Chiar dacă sună a scuză penibilă, comportamentul meu se datorează frustrării și durerii acumulate în cursul anilor. Eram convins că dacă îți fur un sărut nevinovat, vei înțelege sentimentele mele. Dar poți sta liniștită. Nu o să te mai deranjez cu insistențele mele, căci am înțeles. Nu suntem făcuți să fim împreună. Am înțeles, dar și învățat să merg mai departe, fără obsesia aceea bolnavă în ceea ce te privește.

      — Mă bucur să te aud vorbind așa. Îmi face plăcere să aud că îți vezi de viața ta, lăsându-mă și pe mine să mă bucur de a mea.
       După aceste cuvinte, s-a lăsat liniștea între noi. Credeam că interogatoriul ei s-a terminat, când următoarea întrebare m-a lovit și făcut să mă întristez, conștient de cuvintele pe care aveam să le rostesc.

      — De ce această schimbare?

      — Ai avut un rol important în viața mea și nu am înțeles niciodată de ce ai refuzat, să încerci măcar, să vezi dacă și eu însemn ceva pentru tine...

      — Cred că nu ai înțeles întrebarea mea, mă întrerupe înainte să îmi termin fraza și ceea ce aveam de spus.

      — Am înțeles foarte bine la ce te referi! O să ajungem imediat în punctul acela.
      Iau o gură mare de aer și o caut cu privirea pe Cristina care, la rândul ei, îi dă câteva explicații lui Cristian.