Totul va fi bine...

1

Capitolul 1
Nebun de legat

Ruggero

       Ma simt dărâmat, sleit de durerea pe care o simt în tot corpul. Moartea tatei m-a lovit mai ceva ca un ciocan în moalele capului. Nu am crezut că trecerea lui în neființă mă va afecta atât de mult. Problemele dintre noi m-au făcut să cred că nu îmi păsa de el, dar acum mi-am dat seama cât de important era pentru mine.
      A doua zi după înmormântare, am primit un telefon de la Morgan, prietenul și avocatul fraților Esposito. Mă anunța că tatăl meu a lăsat un testament, pe care voia să ni-l prezinte, mie și familiei mele, în cursul zilei următoare. Inițial am crezut că este o glumă proastă, dar modul profesional în care a decurs discuția mi-a confirmat că nu poate fi o glumă. Tata ne-a planificat viitorul, fără ca noi să bănuim ceva.
      Citirea testamentului ne-a lăsat pe toți fără cuvinte sau, cel puțin, în ceea ce mă privește așa a fost. Nu mă așteptam ca tata, aflat pe patul de spital, să pună la cale atâtea schimbări. Tocmai de aceea, sunt închis în casă de câteva zile bune. Mi-am închis telefonul mobil și nici la ușă nu am răspuns, deși s-a bătut insistent în ea, de câteva ori. Nu vreau să văd sau să aud pe nimeni. Vreau să îmi înec durerea și amarul, de unul singur.
      Privesc, cu coada ochiului, scrisoarea de adio lăsată de bunul meu tată. Când m-am închis în casă, am lăsat-o pe măsuța din sufragerie și acolo a rămas. Nedeschisă. Necitită. Sunt curios să aflu motivele care l-au îndemnat la acel gest, dar, în același timp, îmi este frică de ceea ce conține, de anumite mărturisiri care îmi pot măcina existența. O iau în mână și o întorc pe toate părțile, dar ajung să o arunc pe jos.
      Îmi trec mâinile de mai multe ori prin păr și înjur ca la ușa cortului. Durerea mă ucide. Îmi mai torn un pahar de tărie, deși mă clatin pe picioare și am impresia că pereții se mișcă în același timp cu mine. Sunt amețit de-a binelea, dar nu îmi pasă. Plicul alb, cu numele meu scris pe el, îmi atrage din nou atenția și începe să mă macine curiozitatea. Mă aplec să îl iau, dar cad grămadă, cu nasul în parchet. Mă întorc pe spate și privesc tavanul, care îmi dă impresia că, dintr-o clipă în alta, mă va strivi cu greutatea lui. Ridic puțin capul și îmi duc paharul la gură, dar tot lichidul din el ajunge pe jos.

      — Perfect!
      Las capul să îmi cadă pe spate și închid ochii. Cu degetele, apuc bucata de hârtie. Mă ridic în șezut și o desfac în grabă, înainte să mă răzgândesc.

Bună, fiule!

       Știu! Ai dreptate! Este un mod ciudat de a începe o scrisoare, dar sunt în criză de timp și am decis să dau frâu liber gândurilor și cuvintelor pe care nu am avut curajul să ți le spun privindu-te în ochi. Am vrut, de multe ori, să am o discuție cu tine, dar de fiecare dată îmi pierdeam curajul și renunțam înainte să deschid gura. În ultimii ani, nu am știut să fiu un tată responsabil, mai ales față de tine, dar vreau să știi că, încă din primii ani de viață, ai fost mândria mea. Te-am certat și pedepsit pentru boacănele din liceu, dar trebuie să știi că și eu aș fi procedat în același fel, dacă eram în locul tău. Când te-ai decis să urmezi Facultatea de Medicină, m-am îmbătat, pentru prima dată în viață. Am fost atât de fericit încât nu am știut cum altfel să sărbătoresc. Când ți-ai ales specializarea, am fost fericit și mândru că numele nostru urma să devină cunoscut în mai multe domenii medicale. Meseria aceasta ne-a dat puterea de a salva vieți. Ne-a dat satisfacția reușitei, dar și gustul amar al înfrângerii. Știu că sunt un laș și nu am procedat corect, luând, de unul singur, această decizie. Sper ca acest mic secret al nostru să nu se afle niciodată. Am avut motive întemeiate pentru a recurge la acest gest disperat, iar cel mai important este acela că nu mai puteam să ies în societate, mai ales după ultima ispravă făcută. Nu puteam să vă fac din nou de rușine, să vă supun la o altă rundă de scandaluri și bârfe la adresa familiei noastre. Că tot veni vorba de familia noastră, voi ați fost și ați rămas familia mea, în ciuda nenumăratelor greșeli, certuri și scandaluri. Nu ar fi trebuit să o părăsesc pe mama voastră și abia acum sunt conștient cât de prost am fost. Dar greșeala capitală am făcut-o atunci când m-am îndrăgostit, asemenea unui adolescent, de femeia care îți stătea la braț și jura că te iubește. A fost un moment de slăbiciune, pe care nu știu cum să îl explic. Nu vreau să caut scuze pentru fapta oribilă pe care am făcut-o, dar m-am simțit umilit când am înțeles jocul ei și cât de ușor am căzut în plasa ei de minciuni. Tocmai de aceea, regret durerea inutilă cauzată ție și mamei tale. Nu merit iertarea voastră și iubirea pe care ați continuat să mi-o arătați. În anii petrecuți alături de Elisabeta, am avut parte de câteva momente de fericire, dar nu se pot compara cu cele trăite alături de voi. Pe parcursul acestor ani, am înțeles cine este, cu adevărat, Elisabeta și ce ascunde în spatele măștii de persoană ambițioasă. Am observat ce ascund inima și sufletul ei. Am înțeles că intențiile ei nu erau greșite, dintr-un anumit punct de vedere. Continuă să te iubească, la fel ca în prima zi, dar problema ei este că nu știe să o demonstreze. Mi-a povestit că ați rupt relația după ce ți-a mărturisit că își dorește o familie numeroasă alături de tine. Nu am înțeles niciodată de ce ai refuzat-o? Tu iubești la nebunie copiii, ai devenit pediatru de dragul lor. Din păcate, răspunsul la această întrebare va rămâne un mister pentru mine. Doar tu ai răspunsul și cunoști motivele pentru care ai făcut-o. Nu te acuz de nimic și nu încerc să mă justific pentru ceea ce am făcut, dar totul a fost atât de ciudat și de complicat încât acum, după tot ceea ce s-a întâmplat, tind să cred că, căsătoria dintre mine și Elisabeta a fost o răzbunare din partea ei, răzbunare pentru ceea ce s-a întâmplat între voi, iar eu am căzut la mijloc, de bunăvoie și nesilit de nimeni.