Impactul Vol. I din seria "M-am Nenorocit" || PUBLICATĂ

1. Cazierul meu e același, blondo...

CAPITOLUL 1

"Cazierul meu e același, blondo..."

Devon Black

              30 Mai 2014

               ― Te rog, Devon, ultima oară și gata.

               Disperarea resimțită în glasul lui Seth m-a făcut să îmi strâng palmele în pumni pe lângă corp, continuând să merg într-un pas alert. De câteva zile bune nu făcea nimic altceva decât să se țină după mine, cerșind doza de care avea nevoie pentru a trece și de ziua următoare. Doar expresia lui pierdută și faptul că în momentul acesta ar fi fost în stare de orice lucru murdar și greșit doar pentru acele prafuri, îmi amintea de mine, iar asta îmi aducea un gust amar în gură și un dezgust inimaginabil față de propria persoană. Simpla lui prezență îmi trezea amintiri pe care le voiam îngropate adânc.

              ― Am terminat acum un an de zile cu astea, Seth! Înțelege! m-am răstit la el, mergând, fără a-l privi, căci îmi ajungea starea de spirit proastă pe care mi-a creat-o.

               ― Dacă mi-ai face rost doar acum, promit că nu am să te mai caut vreodată. Chiar am nevoie! Drake n-o să afle, te implor, Devon...

               Numele pronunțat m-a făcut să tresar, înghițind în sec. Am surâs. Un dependent nu putea minți un fost dependent cu astfel de rahaturi. Știam fiecare replică de acest gen, iar asta pentru că la un moment dat s-au rostogolit de pe buzele mele.

               Aceeași disperare am avut-o și eu în privire și în glas când aveam doar cincisprezece ani – atunci când a început totul. Seth era cam tot la aceeași vârstă, însă el se afla într-o stare mai avansată de cât am fost eu la vârsta sa. Eu am început cu droguri ușoare. Seth în schimb a pornit cu o liniuță, sfârșind prin injectabile.

               În urmă cu un an, când am avut urgentă nevoie de bani, am făcut greșeala de a vinde un pliculeț; cumpărătorul fiind în tocmai puștanul care la doar paisprezece ani nu știa cum să se autodistrugă mai repede cu putință. Era un adevăr trist, dar ne-am născut într-o lume în care moartea avea un preț scump, iar cu toate acestea eram dispuși să aruncăm cu banii, conștienți mai mult sau mai puțin de drumul fatal pe care am fi ales să îl parcurgem.

              Dorința mea nebună de a face rost de bani nu m-a împiedicat câtuși de puțin în a-i vinde pentru prima oară unui suflet curat, otravă, în ciuda faptului că eram pe deplin conștientă unde va duce această acțiune necugetată a mea. Poate că ar fi putut face rost de prafuri de la orișicare altă persoană, dar asta nu mi-a ridicat vina de pe umeri vreo secundă. Am făcut un înger pur să guste din păcat, iar pentru asta eu aveam să fiu cea care avea să sfârșească în flăcările arzătoare ale iadului.

                 Mi-a prins brațul, oprindu-mă din mers și m-am întors.

             ― Nu! am ridicat tonul mai mult decât am intenționat și l-am împins cu palmele în piept, dorindu-mi să scap dracului odată de el.

              S-a dezechilibrat din cauza simptomelor sevrajului în care se afla, și m-a privit neajutorat. Și-a pierdut orice urmă de demnitate. Era în stare să facă orișice dacă asta avea să îi aducă ceea ce îi cerea organismul. S-ar fi lăsat călcat în picioare, doar pentru o nenorocită de doză. Știam despre ce vorbeam. Am făcut la rându-mi același rahat, ignorând cu desăvârșire puținele persoane din viața mea care îmi spuneau să mă opresc sau că aveam să mor dacă continuam în ritmul acela.